0.4 C
Bistrița
miercuri, ianuarie 22, 2025

FOTO/VIDEO: Luni încep lucrările la noul pavilion al Spitalului Județean Bistrița. Contractul de finanțare s-a semnat astăzi la Târgu Mureș

Proiectele mărețe în domeniul sănătății prind contur la Spitalul Județean de Urgență Bistrița. Construcția noului pavilion și a pasarelei conectoare primește undă verde de luni. Acesta va contribui la procesul de extindere, modernizare și digitalizare a unității medicale.

Astăzi, 17 martie, în sala festivă a Universității de Medicină, Farmacie și Tehnologie „George Emil Palade” Târgu Mureș s-a semnat contractul de finanțare care prevede extinderea Spitalului Județean de Urgență Bistrița cu încă un corp de clădire. La eveniment au fost prezenți reprezentanții mai multor instituții din Bistrița-Năsăud. Prezent a fost și ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.

Valoarea totală a proiectului este de 82.939.073,64 euro + TVA, din care 95% finantare PNRR și 5% cofinanțare a Consiliului Județean Bistrița-Năsăud. De luni, 20 martie se dă startul lucrărilor propriu-zise.

Lucrările presupun extinderea pavilionului spitalului prin construirea unei clădiri noi. Aceasta va fi formată dintr-un corp de clădire 25+P+4E cu pasarelă de trecere între clădirea existentă și cea propusă. Vor fi realizate și lucrări de intervenție care duc la creșterea eficienței energetice a clădirilor existente (pavilionului) cu scopul de a îmbunătății calitatea serviciilor de sănătate existente.

De asemenea, în cadrul aceluiași proiect vor fi dotate cu echipamente și cu aparatură medicală secțiile spitalului, iar unitatea medicală va fi digitalizată.

„Astăzi trăim un moment istoric. Prin finanțarea unei investiții de aproximativ 100 mil euro, vom reabilita și moderniza vechea clădire a SJU Bistrița, în suprafață de aprox. 20.200 mp”, a transmis Emil Radu Moldovan.

Noul pavilion va avea următoarele destinații:

  • Subsol – se vor amenaja magazile spitalului și un adăpost ALA – de protectie civilă, în concordanță cu cerintele normative în vigoare;
  • Parter – va funcționa Centrul Județan de Hemodializã și o parcare semiautomatã pentru personalul spitalului;
  • Etajul I – un sector pentru spitalizările de zi, Sectia ORL și un compartment de Chirurgie Plasticã;
  • Etajul II– va funcționa Secția de Oftalmologie și Secția de Cardiologie cu un compartiment de Cardiologie Interventionalã;
  • Etajul III – va cuprinde o extindere a Blocului Operator, cu patru săli noi de operați plus un compartment de Neurochirurgie. Tot la acest etaj se va amenaja o Secție de Recuperare Neurochirurgicalã;
  • Etajul IV – se va regăsi Secția de Neurologie și un compartment de Gastroenterologie.

„Vom construi o clădire nouă în suprafață desfășurată de aprox. 14.450 mp, care va fi legată de clădirea existentă printr-o pasarelă triplu etajată și va fi conectată cu secțiile ATI, Bloc Operator și Chirurgie.

În noua clădire construită va funcționa secția cardiologie (care va avea în componență o sală de operație hibrid cu angiograf pentru cardiologie intervențională, unitatea de supraveghere şi tratament avansat al pacienților cardiaci critici), secția de hemodializă, compartimentul de chirurgie plastică, secția ORL,  secția obstetrică ginecologie, compartimentul de neurochirurgie, compartimentul de recuperare neurologică, secția de neurologie, compartimentul de gastroenterologie și blocul operator (4 noi săli de operație)”, a completat președintele CJ, Radu Moldovan.

Adela Cosma 

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. E bine de amintit ca acest contract are un interes pur militar , paralel cu interesul politic, medical, cetatenesc sau social!!!
    Cel putin asta rezulta din stirile de acum 3 ani din urma unei vizite NATO in Bistrita!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Cozonacii Babka, pâinea cu maia sau ciocolata Dubai, printre produsele preferate de clienții Sweet Iris în 2024. O surpriză irezistibilă pentru 2025:

Bunătățile de pe rafturile Patiseriei Sweet Iris s-au vândut ”ca pâinea caldă” în 2024. Cozonacii Babka...

Clinica SANOVIL Bistrița angajează asistent medical generalist, infirmieră, personal Întreținere! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Clinica SANOVIL Bistrița își mărește echipa! Se caută asistent medical generalist, Infirmieră și Personal Întreținere Tehnic. Se oferă contract de muncă pe o perioadă nedeterminată și salariu motivant. NOI locuri de muncă, în Bistrița, la MasterFoam, RCB Electro, Fan Courier și GB Instaplan:

FOTO: Dacă iubești deserturile și vrei să treci la nivelul următor, acum ai ocazia să te perfecționezi la cursurile pentru Un Dulce De Zece!

Ești pasionat de cofetărie, dar torturile îți dau bătăi de cap, încă nu le știi toate...