-4 C
Bistrița
duminică, februarie 23, 2025

Și Consiliul Local are pensionari „de lux”. Câte mii de euro îi intră pe card lună de lună unui fost militar

Este bine știut faptul că Armata și Ministerul Afacerilor Interne „garantează” pensii confortabile celor din sistem. O astfel de pensie o încasează și un consilier local, căruia lună de lună îi intră pe card sume de ordinul miilor de euro…

Nu este manager în vreo multinațională și nici nu are propria firmă și cu toate acestea lună de lună îi intră în conturi aproape două mii de euro! Este cazul consilierului local Brici Tiberius Daniel, pensionar deja de mai bine de trei ani.

Potrivit declarației sale de avere pentru anul 2019, veniturile sale anuale au ajuns la 97.716 lei, fiind compuse din pensii. La un calcul simplu constatăm că lună de lună pe cardul consilierului PNL intră 8.143 de lei.

Brici Tiberius Daniel, care se află la primul mandat de consilier local a fost până în 2017, când a ieșit la pensie, director economic – contabil șef la Unitatea Militară 01331 Bistrița.

Conform aceleiași declarații de avere, consilierul local mai are 5,5 ari în Unirea, unde și-a ridicat o casă. Acesta mai deține și 1.400 de metri pătrați în Crainimăt și un apartament de 56 de metri pătrați în Cluj-Napoca. În 2019 a vândut un apartament cu 60.000 de euro. Nu lipsesc nici datoriile, acesta având de achitat un credit de 100.000 de lei la Banca Transilvania.

Acesta nu este singurul pensionar din Consiliul Local. Printre ultimii intrați în CL, Cicioc Ștefan, nimeni altul decât soțul șefei de la ANAF Dorina Cicioc, este și el pensionar după o carieră în armată.

Declarația de avere a lui Cicioc Ștefan încă nu este disponibilă pe site-ul Primăriei Bistrița, însă potivit celei de pe platforma Agenției Naționale de Integritate, acesta încasează lunar, sub formă de pensie, 5.677 de lei. Soțul șefei de la ANAF se pare că a fost șef birou la unitatea militară din Bistrița.

Cicioc Ștefan deține două apartamente în Bistrița și 45.000 de lei într-un cont la o bancă. În 2018, acesta a  încasat 34.500 de euro din vânzarea unui apartament. Acesta a avut și de rambursat un credit în valoare de 88.000 de lei.

Consilierul local liberal are și o mamă darnică. Aceasta l-a cadorisit, conform declarației sale de avere, cu 60.000 de lei.

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Locuri de muncă, disponibile și la Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia își extinde echipa și caută logoped și pedagog de recuperare. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița, la depozitul AnnaFiori.ro Sărata, STEWO Năsăud sau Restaurant Arena by Casa EMA.

RUBIN Dragobete Drive – Pentru o dragoste care merge mai departe cu Kia, Suzuki, Ssangyong și MG!

Rubin Motors Bistrița – dealer autorizat Kia, Suzuki, Ssangyong și MG îți propune să sărbătorești iubirea cu o experiență auto memorabilă! Participă la campania specială „Dragobete Drive" și ai șansa de a câștiga și o cină romantică la Hotel Roser House – un loc de poveste pe malul lacului Colibița, unde iubirea și peisajul montan se întâlnesc perfect.

5 Soluții simple pentru a-ți atinge obiectivele majore

Achiziționarea unei proprietăți imobiliare, a unei mașini, investiția în educație sau orice alt obiectiv major cu impact pe termen lung poate părea o provocare atunci când apare partea financiară. Însă, există soluții la îndemână care îți vor facilita accesul către planurile tale. Trebuie să știi unde să le cauți și cum să le accesezi.