13.2 C
Bistrița
luni, martie 31, 2025

Și ce dacă e toamnă?!? La Casa EMA te bucuri de piscină indiferent de vreme. Familiile au prețuri speciale

Faptul că a venit toamna nu ar trebui să te împiedice să te relaxezi înotând. La Casa EMA, piscina este deschisă și pentru înotul de relaxare, zilnic. Iar abonamentele sunt pentru toți, de la cei mici la cei cu peri cărunți. Au chiar și ofertă Family.

Chiar dacă a trecut vara și ștrandurile s-au închis, relaxarea prin înot este posibilă și chiar recomandată. La Casa EMA, piscina este deschisă tuturor celor ce doresc să facă puțină mișcare și să-și îndindă tendoanele, înainte sau după o zi obositoare la muncă. În acest weekend s-au sărbătorit 11 ani de când bistrițenii au un astfel de loc de relaxare la îndemână.

Astfel, exceptând intervalul orar 16.00 – 19.00, de luni până joi, când se desfășoară cursuri de înot, piscina de la Casa EMA este disponibilă pentru doritorii de ”distracție de vară”.

Intrarea la piscină este 27 lei pentru copii, elevi, studenți sau pensionari și 35 de lei pentru adulți (persoanele peste 18 ani).

Dar, la Casa EMA au și abonamente ce se pliază perfect pe cerințele celor ce vor să se relaxeze mereu, nu doar din când în când.

Cu doar 294 de lei, copiii, elevii, studenții și pensionarii pot intra, în decurs de 30 de zile, de câteori doresc ei la piscină. Nu au un număr limitat de intrări.

Pentru pensionari, există și varianta de abonament cu 5 intrări, la doar 125 de lei.
Adulții vor plăti 269 de lei pentru un abonament pe 30 de zile, cu număr nelimitat de intrări.

Casa EMA pune la dispoziție și varianta de abonament Family. E vorba de un abonament cu 10 ședințe care poate fi folosit de oricare dintre membri familiei, în decurs de 45 de zile.

Astfel, toamna aceasta găsiți ”distracție de vară” la Casa EMA, pe strada Parcului, nr 2.

DE reținut:
  • Pentru părul mai mare de 5 cm este obligatoriu să purtați casca de înot!
  • Este obligatorie purtarea măștii până la intrarea în bazin!

Mai multe detalii, pe site-ul casaema.ro sau pe pagina de Facebook Casa EMA.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Locuiești în Bistrița? Alege garduri de beton rezistente de la Sigicom!

În Bistrița, din ce în ce mai mulți proprietari renunță la materialele fragile și aleg gardurile de beton – o soluție modernă, sigură și estetică. Spre deosebire de lemn sau metal, betonul nu ruginește, nu se deteriorează și nu necesită întreținere constantă. În plus, vine într-o gamă variată de modele, potrivite pentru orice stil arhitectural.

Mobilier și detalii șic pentru casa ta?! Paravane Decorative Bistrița îți face orice, la comandă

Dacă ai idei trăznite în ceea ce privește amenjarea interioară sau un spațiu unde nu se...

Prime Burger, la 3 ani de când bucură bistrițenii: Vă mulțumim!

Acum trei ani de zile bistrițenilor li s-au adus, mai aproape de casă, burgerii delicioși de...