Sfântul Vasile, sfeșnicul luminii neînserate: „Ia aminte la tine însuţi!”

Sfântul Vasile cel Mare – primul ierarh care a întemeiat spitale și aziluri pentru săraci pe lângă biserici – este prăznuit în prima zi a Anului Nou de ortodocși și greco-catolici. Aproape 600.000 de români îşi celebrează astăzi onomastica.

Numele Vasile, foarte răspândit în toată lumea creştină, provine din grecescul basileios, care semnifică  „rege”, „împărat”, „bazileu”. Latinii l-au redat prin Basilius. La români există în forma Vasile, cu prescurtarea populară Sile. Feminine ca Vasila sau Vasilca se întâlnesc azi destul de rar, fiindu-le preferat mai graţiosul Vasilica.

Se spune că în noaptea de Sfântul Vasile cerul se deschide de trei ori pentru câte o clipă, iar cei care îşi doresc protecţia înaltului ierarh trebuie să dea de pomană unui sărac astăzi.

„Pusu-te-a pe tine Dumnezeu-Cuvântul, tărie bună Bisericii Sale, căci tu cu tunetul cuvintelor tale amuțești gurile ereticilor… Bucură-te, sfeșnicul luminii neînserate! Bucură-te, oglindă a descoperirilor dumnezeiești! Bucură-te, fântâna scripturilor de Dumnezeu insuflate, înţelepciunea Bisericii trebuitoare şi crin de mireasmă împodobitor... ”, este scris în Acatistul Sfântului Vasile cel Mare care s-a născut în jurul anului 330 la Cezareea Capadociei, într-o familie evlavioasă, primind de mic o educaţie creştină aleasă.

A studiat cu retorii şi filosofii timpului, în Constantinopol şi ulterior la Atena, unde s-a împrietenit cu Sfântul Grigorie de Nazianz şi cu viitorul împărat Iulian Apostatul. În 355 s-a întors la Cezareea Capadociei, unde a profesat un timp retorica. A primit apoi botezul, a renunţat la lume şi a intrat în monahism, împărţindu-şi averea săracilor.

Pentru a se instrui în viaţa ascetică a călătorit în Siria, Palestina, Egipt şi Mesopotamia. La întoarcere, s-a retras în Pont, pe malul râului Iris, unde a fondat o mănăstire. În acest timp a scris Regulile vieţii monahale, mari şi mici, care se păstrează până azi în mănăstirile ortodoxe. Tot aici s-a retras pentru un timp şi prietenul său, Sfântul Grigorie de Nazianz, cu care Sfântul Vasile a alcătuit o celebră culegere de texte despre frumuseţea vieţii spirituale: Filocalia.

În 364 a fost hirotonit preot, iar din 370 a fost episcop în Cezareea Capadociei, unde a păstorit cu mare autoritate până la moartea sa, pe 1 ianuarie 379. Sfântul Vasile a fost nu doar un mare învăţat şi un aspru ascet, ci şi un vrednic episcop şi un mare filantrop în Cezareea Capadociei.

Aici a înfiinţat câteva instituţii de asistenţă socială precum un azil, o ospătărie, o casă pentru reeducarea fetelor decăzute, şcoli tehnice şi spitale, chiar şi pentru leproşi. Toate aceste aşezăminte sunt cunoscute sub numele generic de Vasiliada. După moarte a primit numele de Vasile cel Mare, fiind sărbătorit pe 1 ianuarie în fiecare an.

Tulburătoare pilde şi vorbe de înţelepciune care ar merita citite din când în când sunt cuprinse în lucrarea Sfântul Vasile cel Mare, Omilii şi Cuvântări, publicată de Editura Institutului Biblic.

„Ia aminte la tine însuţi“, ca să poţi deosebi ce-i vătămător de ce-i mântuitor.

Luarea-aminte este dublă: una, prin care privim lumea înconjurătoare cu ochii trupului; alta, prin care contemplăm toate cele nemateriale cu puterea raţională a sufletului. Dacă am spune că porunca „Ia aminte la tine însuţi” se referă la funcţiunea vizuală a ochilor, ne vom convinge îndată că e cu neputinţă, într-adevăr: cum ar putea omul să se cuprindă în ochi cu totul pe sine? Ochiul nu poate să se vadă nici pe sine; nu ajunge să vadă creştetul capului, nu vede spatele, faţa şi nici cum sunt aşezate măruntaiele înlăuntru. Şi ar fi necucernic să spui că poruncile Domnului sunt cu neputinţă de îndeplinit!

Rămâne, deci, să raportăm această poruncă la funcţiunea minţii. „Ia aminte la tine însuţi“, adică: analizează-te pe tine însuţi în toate privinţele! Să ai neadormit ochiul sufletului pentru paza ta, pentru că „prin mijlocul lăturilor treci” şi în multe locuri sunt înfipte de duşmanul tău curse ascunse; uită-te la toate cele din juru-ţi „ca să scapi din cursă ca o căprioară şi din laţ ca o pasăre”…