Sfântul Vasile cel Mare (primul ierarh care a întemeiat pe lângă biserici – spitale și aziluri pentru săraci) este prăznuit în prima zi a Anului Nou. Se spune că în noaptea de Sfântul Vasile cerul se deschide de trei ori pentru câte o clipă. Tradiții, superstiții și cuvinte de înțelepciune:
Aproape 600.000 de români îşi celebrează astăzi onomastica, numele Vasile fiind foarte răspândit în toată lumea creştină. Acesta provine din grecescul basileios, care semnifică „rege”, „împărat”, „bazileu”. Latinii l-au redat prin Basilius. La români există în forma Vasile, cu prescurtarea populară Sile. Feminine ca Vasila sau Vasilca se întâlnesc azi destul de rar, fiindu-le preferat mai graţiosul Vasilica.
Se spune că în noaptea de Sfântul Vasile cerul se deschide de trei ori pentru câte o clipă, iar cei care îşi doresc protecţia înaltului ierarh trebuie să dea de pomană unui sărac astăzi.
„Pusu-te-a pe tine Dumnezeu-Cuvântul, tărie bună Bisericii Sale, căci tu cu tunetul cuvintelor tale amuțești gurile ereticilor… Bucură-te, sfeșnicul luminii neînserate! Bucură-te, oglindă a descoperirilor dumnezeiești! Bucură-te, fântâna scripturilor de Dumnezeu insuflate, înţelepciunea Bisericii trebuitoare…”, este scris în Acatistul Sfântului Vasile cel Mare.
Sfântul Vasile cel Mare s-a născut în jurul anului 330, la Cezareea Capadociei, într-o familie evlavioasă. A primit de mic o educație creștină aleasă, studiind cu retorii și filosofii timpului, în Constantinopol şi ulterior la Atena. Aici s-a împrietenit cu Sfântul Grigorie de Nazianz şi cu viitorul împărat Iulian Apostatul.
În 355 s-a întors la Cezareea Capadociei, unde a profesat un timp retorica. A primit apoi botezul, a renunţat la lume şi a intrat în monahism, împărţindu-şi averea săracilor.
Pentru a se instrui în viaţa ascetică a călătorit în Siria, Palestina, Egipt şi Mesopotamia. La întoarcere, s-a retras în Pont, pe malul râului Iris, unde a fondat o mănăstire.
În acest timp a scris Regulile vieţii monahale, mari şi mici, care se păstrează până azi în mănăstirile ortodoxe. Tot aici s-a retras pentru un timp şi prietenul său, Sfântul Grigorie de Nazianz, cu care Sfântul Vasile a alcătuit o celebră culegere de texte despre frumuseţea vieţii spirituale: Filocalia.
În 364 a fost hirotonit preot, iar din 370 a fost episcop în Cezareea Capadociei, unde a păstorit cu mare autoritate până la moartea sa, pe 1 ianuarie 379. Sfântul Vasile a fost nu doar un mare învăţat şi un aspru ascet, ci şi un vrednic episcop şi un mare filantrop în Cezareea Capadociei.
Aici a înfiinţat câteva instituţii de asistenţă socială precum un azil, o ospătărie, o casă pentru reeducarea fetelor decăzute, şcoli tehnice şi spitale, chiar şi pentru leproşi. Toate aceste aşezăminte sunt cunoscute sub numele generic de Vasiliada.
După moarte a primit numele de Vasile cel Mare, fiind sărbătorit pe 1 ianuarie în fiecare an.
Tulburătoare pilde şi vorbe de înţelepciune au fost cuprinse în lucrarea Sfântul Vasile cel Mare, Omilii şi Cuvântări, publicată de Editura Institutului Biblic.
Ia aminte la tine însuţi, ca să poţi deosebi ce-i vătămător de ce-i mântuitor…
„Dumnezeu, Creatorul nostru, ne-a dat uzul vorbirii, ca să ne descoperim unii altora simțămintele inimilor, și, datorită naturii noastre comune, să facem cunoscute celorlalți oameni gândurile noastre, dându-le la iveală ca din niște cămări ascunse ale inimii.
Dacă am fi alcătuiți numai din suflet, ne-am înțelege unii cu alții numai prin gândire. Dar, pentru că sufletul nostru își zămislește gândurile în ascuns, în trup, ca sub o perdea, este nevoie de cuvinte și de nume ca să facem cunoscute cele aflate în adâncul nostru.
(…) Dacă e tăcere adâncă și liniște, cuvântul poposește în urechile ascultătorilor ca într-un port liniștit și nebântuit de vânturi. Dacă însă zgomotul făcut de ascultători suflă împotriva lui ca o furtună cumplită, atunci cuvântul naufragiază, risipindu-se în aer…
Faceți așadar, prin tăcere, liniște cuvintelor mele. Poate că vă vor părea folositoare unele din gândurile aduse de cuvintele mele…
Greu de prins este cuvântul adevărului și lesne poate scăpa celor ce nu sunt cu luare-aminte. De aceea, Duhul a rânduit ca el să fie scurt și strâns, să spună mult în puține cuvinte, ca prin scurtimea lui să poată fi ușor de ținut minte…
IV
Iarăși, ești de neam prost și fără slavă, ești cel mai sărac dintre săraci…? Ești fără casă, fără patrie, bolnav, lipsit de cele de trebuință zilei, plin de frică în fața autorităților, disprețuit de toți din pricina smereniei vieții tale?
Chiar Scriptura o spune: „Săracul nu poate suferi amenințarea”… Dar nici nu-ți pierde nădejdea că n-ai nimic din cele râvnite de oameni!
Dimpotrivă, gândește-te și la bunătățile pe care le ai de pe acum de la Dumnezeu, dar și la cele ce-ți sunt păstrate, prin făgăduință, pentru mai târziu. Mai întâi ești om, singurul dintre viețuitoare făcut cu mâna lui Dumnezeu. Oare, dacă judeci drept, nu-i de ajuns aceasta, ca să te bucuri cel mai mult că ai fost făcut de mâinile lui Dumnezeu, Cel ce a creat totul?
Mai mult încă: fiind făcut după chipul Creatorului tău, vei putea, printr-o bună-viețuire, să te înalți până la aceeași cinste cu îngerii. Ai primit suflet rațional. Cu el cunoști pe Dumnezeu.
Cu mintea contempli natura existențelor. Cu ea culegi fructul cel preaplăcut al înțelepciunii. Toate animalele de pe pământ, domestice și sălbatice, toate câte trăiesc în apă și câte zboară prin văzduh îți sunt roabe și supuse…”
Tradiții și superstiții în prima zi a anului
Tradiţia populară spune că de Anul Nou se înnoiesc toate. Motiv pentru care e bine ca oamenii, în prima zi din an, să-şi pun un gând bun, ca să le meargă bine tot anul.
Legenda populară spune că Sfântul Vasile s-a rugat de Dumnezeu să-i dea o zi, iar Domnul i-a dat-o chiar pe cea dintâi – Ziua Anului Nou. Fericit, Sfântul Vasile a luat un clopoţel, i-a legat la toartă o crenguţă de busuioc şi s-a suit la Dumnezeu să-i ureze lucruri bune. De aceea, de Sfântul Vasile există obiceiul de a ura.
Pe 1 ianuarie copiii obişnuiesc să meargă cu sorcova din casă în casă, pentru a le ura oamenilor bogăţie şi sănătate.
Sorcova era confecţionată, la început, din una sau mai multe rămurele de pomi fructiferi (măr, păr, vişin, prun) sau de trandafir, tăiate şi puse în apă la înmugurit şi înflorit în ziua de Sfântul Andrei (30 noiembrie) sau de Moş Nicolae (6 decembrie).
Apoi, sorcova, simbol al vegetaţiei de primăvară, a început să fie realizată dintr-o nuia cu rămurele împodobite cu fire colorate de lână, cu beteală şi cu un fir de busuioc în vârf. În Bucovina, sorcova are ataşat și un colopoţel.
Copiii îşi sorcovesc părinţi şi rudele apropiate, apoi pornesc, câte doi-trei, să colinde vecinii. În timpul uratului, aceştia ating ritmic cu sorcova uşa sau fereastra, dacă se colindă afară, sau corpul gazdelor, dacă se colindă înăuntru. După terminarea colindatului, sorcova se păstrează peste an, ca un lucru sfânt, agăţată de peretele de la răsărit al casei, la icoană sau în alt loc curat al gospodăriei.
