5.6 C
Bistrița
marți, decembrie 24, 2024

Sfântul Mucenic Gheorghe: Tradiții și superstiții de demult în satele din Bistrița-Năsăud

Prăznuit în fiecare an pe 23 aprilie, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe purtătorul de biruință este unul dintre cei mai iubiți sfinți ai poporului român. Este cunoscut în tradiția populară și ca Sân-George sau Sângeorz – patronul naturii înverzite, al vegetației, al vitelor și al oilor.

În tradiția populară se crede că între Sân-George și Sâmedru (Sfântul Dumitru, prăznuit pe 26 octombrie) există o înțelegere cosmică.

Cine doarme în ziua de Sfântul Gheorghe, va dormi tot anul. Iar cine este urzicat de Sfântul Gheorghe va fi mai ager, mai harnic și mai sănătos întreaga vară.

Se spune că atunci când broaștele cântă pentru prima oară, Sân-George ia cheile de la Sâmedru pentru a deschide drumul naturii către viață.

Pentru a-l prăznui cum se cuvine pe Sfântul Gheorghe, bârgăuanii scot bucăți de pământ, cu tot cu iarba sau florile care cresc deasupra.

Apoi le aranjează frumos în vârful porților sau pe gardurile caselor. Ele se țin acolo din ziua Sfântului Gheorghe până când se usucă verdeața. „Așa se obișnuiește din moși-strămoși, de când eram mici copii, mama punea de Sângeorz glii la poartă. Așa este bine să faci ca să ai parte de un an bogat” consideră localnicii.

Pentru ei, gliile sunt simbolul fertilității și al belșugului, dar și un vestitor al primăverii. Locuitorii de pe Valea Bârgăului sunt convinși că anul va fi unul bogat pentru cei pe care Sfântul Gheorghe îi găsește cu glii la poartă.

Învățătorul Ioan Barna din Maieru, explica într-un chestionar din 1932: „Se face cruce cu o rădăcină de usturoi pe fruntea și șalele fiecărei vite. Tot așa pe ușa și oblonul grajdului. Se afumă apoi vitele și grajdurile cu tămâie sfințită. Astfel se crede că se pot apăra de vrăjitoare și de „ceasul rău”, de duhurile rele care colindă satele și vitele…

La Figa, în ajun de Sfântul Gheorghe, se ascundeau melițele – uneltele strigoaicelor. Pentru cei morți se dădea pomană lapte, caș și un colac cu lumânare.

La Ciceu Mihăiești, în dimineața zilei de Sfântul Gheorghe, un bărbat, de regulă capul familiei așeza la stâlpul porților, la uși și ferestre, la intrarea în grajd și în grădină – ramuri de trandafiri sălbatici. Oamenii erau convinși că ele vor proteja gospodăria de duhurile rele.

La Feldru se puneau dis-de-dimineață ramuri verzi de răchită la stâlpii porților de intrare în curte.

La Leșu, feciorii rupeau de lângă garduri urzici și le urzicau pe fete. Planta era un simbol că primăvara și-a intrat în drepturi…

La Rebrișoara se practica obiceiul focurilor aprinse. Integrate în ciclul muncii, focurile aveau rolul de a proteja și purifica. La Tăure, pentru a alunga strigoii de lângă vite, sătenii puneau o crenguță de luștean sau de salcie, în vasul folosit la muls.

La Corvinești, feciorii mergeau în pădure și costumau pe unul dintre ei cu crenguțe înflorite. Cu un alai de muzicanți, traversau apoi ulițele din sat. Oamenii ieșeau în poartă să vadă păpălugăra. Ea vestea trezirea naturii la viață și faptul că nu trebuie uitat de muncile câmpului. Unii tineri încercau să stropească păpălugăra cu apă din fântână, dar erau alungați cu nuiele.

Tot de Sfântul Gheorghe, feciorii pleacă să caute Iarba fiarelor – planta miraculoasă care deschide orice lacăt.

În ajun, flăcăii puneau într-o dumbravă, într-un loc ascuns, o găleată cu apă. Apoi, la răsăritul soarelui, în ziua de Sfântul Gheorghe, se repezeau la găleată pentru a-i „citi” mesajul. Dacă în găleată găseau iarbă verde, era semn că flăcăul se va însura curând cu fata care îi era dragă. Dacă găsea pământ, era semn rău. Se credea că feciorul va muri curând. Fetele, în schimb, mergeau în pădure pentru a aduna mătrăgună sau năvalnic, pe care o atârnau sub streașină pentru a avea pețitori bogați…

Sfântul Mucenic Gheorghe s-a născut în Capadocia, din părinţi creştini. A trăit în vremea împăratului Diocleţian (în secolul al IV-lea).

Datorita vitejiei şi victoriilor sale, a ajuns conducător de armată.

În anul 303, împăratul Diocleţian a început lupta împotriva creştinilor: a dărâmat lăcaşuri de cult, a interzis adunările creştinilor, a ars cărţile sfinte. Cei care refuzau să aducă jertfă zeilor erau ucişi.

În faţa acestei situaţii, Sfântul Gheorghe nu s-a ferit să-şi mărturisească credinţa în Hristos. A fost întemniţat și supus unor chinuri îngrozitoare. A fost lovit cu suliţa, tras pe roată, îngropat în var, i-au fost puse lespezi de piatră pe piept. Dar nicio tortură nu l-a făcut să renunţe la credinţa sa.

Cei prezenţi la aceste suferinţe, uimiți de faptul că Sfântul Gheorghe a rămas nevătămat şi că a înviat un mort, au renunţat la credinţa păgână, îmbrăţişând credinţa în Hristos. Minunea învierii celui mort a convins-o şi pe împărăteasa Alexandra, soţia lui Diocleţian, să treacă la creştinism.

Sfântul Gheorghe a fost ispitit cu onoruri pentru a jerfi zeilor, dar aceste încercări au fost zadarnice. Pentru că nu şi-a lepădat credinţa în Hristos, Sfântul Gheorghe a fost condamnat la moarte prin decapitare, în 23 aprilie 304, care a şi rămas de atunci zi de prăznuire.

Foto @ Biserica cu hramul Sfântul Mucenic Gheorghe, Calea Moldovei, Bistrița 

Sursa: Vasile Filip & Menuț Maximinian – „Munci și zile în ținutul Bistriței și Năsăudului”

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la GB Instaplan Bistrița! Este nevoie de sudori, instalatori, electricieni

GB Instaplan Bistrița își mărește echipa și are nevoie de sudori, lăcătuși mecanici, instalatori și electricieni. NOI locuri de muncă sunt disponibile și la MasterFoam din Șieu Măgheruș sau Fan Courier care angajează curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. 

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...