Peste 300.000 de români îşi sărbătoresc azi şi mâine onomastica: în 26 octombrie este celebrat Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir, numit Sâmedru în tradiţia populară. În 27 octombrie este prăznuit Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou – patronul oraşului Bucureşti.
Împreună cu Sângiorzul (Sfântul Gheorghe din 23 aprilie), Sâmedru (26 octombrie) împarte anul pastoral în două anotimpuri simetrice: vara şi iarna.
Tradiţia spune că Dumnezeu le-a încredinţat celor doi sfinţi-fraţi cheile vremii. Sfântul Gheorghe deschide vara, iar Sfântul Dumitru închide vremea caldă.
Pentru oamenii satelor, 26 octombrie era „Ziua soroacelor” – zi în care, respectându-se străvechi rânduieli nescrise, se puneau la cale adevărate schiburi economice cu vecinii de hotar. Se făceau noi învoieli între ciobani, se dădea socoteala pentru cele vechi. Împlinirea sorocului putea fi şi prilej de veselie, dar şi de ceartă: „La Sângeorz se încaieră câinii, la Sânmedru se bat stăpânii” – spunea o vorbă din bătrâni.
Ziua soroacelor, şi în Zagra, de Sfântul Dumitru…
În mediile pastorale Sânmedru se moştenea din tată în fiu, ca antroponim şi patron al casei. Credinţe şi ritualuri despre divinitatea precreştină peste care s-a suprapus Sfântul creştin Dumitru sunt atestate pretutindeni în România, cu precădere în zonele crescătorilor de animale.
Tot acum, ciobanii află cum va fi iarna. În noaptea de 25 octombrie, ciobanul îşi aşterne cojocul în mijlocul stânei. Dacă până dimineaţă, pe el se aşează o oaie albă – iarna va fi bogată în zăpadă şi geroasă.
Dacă pe cojoc se aşează o oaie neagră – iarna va fi uşoară şi mai călduroasă decât de obicei. Ca să fie sigur în legătură cu anotimpul prezis – ciobanii obişnuiau să-şi urmărească atent oile şi în zorii următoarei zile. Dacă, după trezire, prima oaie o lua spe sud – iarna va fi grea, credeau ciobanii. Dacă prima oaie o va lua spre nord – iarna va fi blândă, iar primăvara timpurie…
La Zagra, de pildă, în ziua Sfântului Dumitru, ciobanii reveneau cu oile acasă din păşuni. Proprietarii şi le reluau în gospodării din turmele constituite în primăvară. Tot în această zi se făcea şi „socotul”: se plăteau ciobanii şi ajutoarele lor, precum şi zilele de păşunat la proprietarii de pământuri care nu aveau oi sau care aveau terenuri în exces.
De obicei, „socotul se termină cu o masă comună a celor din stână şi – într-un trecut nu prea îndepărtat – şi cu un joc după fluier. A doua zi gospodarii îşi duc turmele în adăposturile de pe camp, pe care ei le numesc gredini, sau – cei care au mai puţine, le ţin în gospodărie” – aminteşte profesorul Vasile Filip în cartea „Sărbătorile ciclului social şi calendaristic / Munci şi zile în Ţinutul Bistriţei şi Năsăudului.
Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorătorul de Mir
Mucenicul Dimitrie a trăit la sfîrşitul secolului III, în vremuri nefaste pentru creştinii care era forţaţi să renunţe la religia lor. Cu toate riscurile, părinţii lui au ales să-şi crească copilul în această credinţă.
După moartea lor, Dimitrie a fost ales prefect al Thesalonicului. Pentru că era un înfocat propovăduitor al valorilor spirituale creştine, împăratul Maximilian a dispus arestarea şi întemniţarea lui.
Nestor, un creştin convertit de Dimitrie, a fost pus să lupte în arena cu barbarul Lie. Era gladiatorul favorit al lui Maximilian, temut de toţi adversarii pentru impresionanta sa statură şi ferocitate.
Creştinul Nestor a primit binecuvântarea înainte de a intra în arena: Du-te şi luptă! Pe Lie îl vei birui, iar pe Hristos îl vei mărturisi, i-ar fi spus Dimitrie.
Nestor a ieşit victorios în luptă, spre disperarea împăratului care a ordonat imediat uciderea lui şi a lui Dimitrie. Pe când se ruga în temniţă, la 9 aprilie 304, tânărul Dimitrie a fost ucis, dar în jurul moaştelor sale au continuat miracolele.
În 26 octombrie 413, după mai mult de o sută de ani de la martiriul mucenicului Dimitrie, prefectul Leonţiu al lliricului a dorit să ridice în cinstea lui o biserică mai mare, în locul micului lăcaş de cult zidit deasupra mormântului.
Moaştele lui Dimitrie au fost găsite întregi, iar din ele a izvorât mir care a umplut toată cetatea de mireasmă. Leonţiu a ridicat în acel loc o biserică în care a fost pusă racla cu osemintele sfântului. Acestea se află acum în Biserica Sf. Dimitrie din Salonic, ridicată pe locul unde a fost martirizat bravul oştean greco-roman şi creştin.
Focurile de Sâmedru
În satele din Oltenia şi din Muntenia se aprind focuri rituale, iar femeile dăruiesc copiilor covrigi, mere, nuci sau fructe uscate.
Aşa cum s-a înţeles cu Sfântul Gheorghe, Sfântul Dumitru trebuie să desfrunzească pădurea şi să-i adune pe toţi gospodarii de la muncile câmpului la ziua recoltei ca să se bucure de roadele acumulate.
Bucuria recoltei este marcată prin Focul de Sâmedru, obicei păgân cu multe variante locale.
Focurile rituale erau aprinse într-o poiană de la marginea satului, unde se adună lumea în jurul unui rug imens. De asemenea, acestea se aprindeau şi la răscruce de drumuri importante. O altă variantă era ca tinerii să împingă la vale roţi cuprinse de flăcări.
Pretutindeni prin sate răsunau chemările Hai la Focul lui Sâmedru / Că mănâncă lupii iedul! După ce focul se stingea, fiecare îşi lua acasă câte un tăciune. Se crede că dacă sunt aruncaţi în livadă, cărbunii vor face ca pomii să fie sănătoşi şi să rodească şi în primăvara viitoare.
Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Basarabov
A trăit în secolul XIII, în timpul „imperiului” de la Târnovo întemeiat de fraţii Petru şi Asan, şi deşi viaţa lui a fost aparent simplă şi fără fapte măreţe, Dimitrie Basarabov ascunde o mare desăvîrşire interioară.
Dimitrie s-a născut în satul Basarabov din părinţi săraci care nu l-au putut da la învăţătură. Ani în şir Dimitrie a păscut vitele şi oile ţăranilor. Tradiţia spune că pe când îşi păştea turma pe malul râului Lom, Dimitrie a călcat din nebăgare de seama un cuib de pasăre cu pui. S-a simţit atât de vinovat, încât şi-a pedepsit piciorul care greşise, mergând desculţ 3 ani, fie iarnă, fie vară.
Milostenia a rămas în sufletul lui, intrând apoi monah la un schit cu chilii adăpostite în peşteri săpate pe malul unui râu. Aici a petrecut ani în şir în post aspru şi rugăciune, izolat cu totul de lume şi de ceilalţi monahi.
În timpul Războiului ruso-turc, între 1769 şi 1774, pentru ca moaştele să nu fie profanate de ostaşii musulmani, generalul rus Petru Saltacov a poruncit că ele să fie duse în Rusia.
Odată ce cortegiul cu racla a ajuns în Bucureşti, negustorul Hagi Dimitrie şi mitropolitul Grigorie al II-lea al Ţării Româneşti l-au rugat pe generalul rus să lase poporului român şi Mitropoliei ţării moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou, ca o mângâiere pentru pagubele şi suferinţele îndurate de români în timpul acelui război.
În iulie 1774, moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou au fost aşezate cu mare cinste în Biserica Patriarhală a Mitropoliei din Bucureşti. Sfântul Dimitrie cel Nou a devenit ocrotitorul Bucureştiului şi al Ţării Româneşti. Aşa se face că în fiecare an, pe 27 octombrie, zeci de mii de credincioşi vin în pelerinaj la Mitropolie.
Foto @ Biserica cu hramul Sfântul Dumitru de pe Bulevardul G-ral Grigore Bălan, Bistriţa
