Sfântul Apostol Andrei, prăznuit în fiecare an în 30 noiembrie, a fost ucenicul lui Ioan Botezătorul. A fost fratele lui Petru și primul dintre apostolii chemaţi de Iisus Hristos să-l însoţească. Numit în popor și Apostolul Lupilor, Sfântul Andrei a predicat în primele decenii după naşterea lui Iisus pe pământurile Daciei. A fost proclamat Ocrotitorul României în 1997. Tradiții și superstiții de Sfântul Andrei:
Sărbătoare mare astăzi, în Biserica de la Apollo, care își prăznuiește azi hramul. Cvartetul coral mixt SYNAVLIA, format din studenți ai Academiei de Muzică din Cluj-Napoca, va susține un concert caritabil astăzi, la Bistrița.
Concertul începe la ora 11.30, după Sfânta Liturghie oficiată de la 10.00, de un sobor de preoți și diaconi.
Concertul „Creștine, să fii bun!” va susține Campania „Îmbracă un copil orfan de sărbători și sprijină pe cei nevoiași”. Evenimentul a ajuns la ediția a II-a, inițiată de Asociația Filantropia Ortodoxă Bistrița-Năsăud.
Sfântul Apostol Andrei s-a născut la Betsaida, un mic orășel de pe malul lacului Ghenizaret.
Fiu al lui Iona, care se trăgea din Galileea și frate al lui Petru, a fost printre primii ucenici ai Mântuitorului Iisus Hristos
Înainte de a propovădui cuvântul Domnului, Andrei a fost ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul. La o zi după Botezul Domnului în Iordan l-a văzut pe Ioan aratând spre Hristos și spunând „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii”.
Astfel, îl convinge și pe Petru să îi ofere toată dragostea lui Hristos.
Din acest motiv Sfântului Andrei i se mai spune „cel dintâi chemat al Domnului”.
Alături de ceilalți Apostoli, îl urmează pe Mântuitor pe drumurile Țării Sfinte, bucurându-se de toate cunoștințele și de iubirea nemărginită a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Asistă și la foarte multe minuni pe care Hristos le-a făcut atât timp cât El a fost în formă trupească pe Pământ.
Conform scrierilor bisericești, Andrei ajunge în Bizantia, Tracia, Macedonia și Bitinia. Ajunge, totodată, în ținuturile de lângă Marea Neagră, de la Dunăre și Sciția, până în Crimeea să propovăduiască cuvântul și iubirea Domnului Iisus Hristos. A zăbovit multă vreme în fiecare loc, pentru a-i învăța pe oameni despre credința cea dreaptă și despre iubirea lui Hristos. Păgânii au încercat să-l alunge, însă Andrei biruie toate împotrivirile cu ajutorul Mielului lui Dumnezeu.
După ce se sfârșesc pelerinajele sale în toate aceste ținuturi se întoarce la Bizanti. Andrei sfârșește ca mucenic, fiind răstignit lângă Corint, la Patras. Aici a fost așezat cu capul în jos pe o cruce în formă de X. Această cruce avea să devină cunoscută drept „Crucea Sfântului Andrei”
În România, Sfântul Apostol Andrei este cunoscut drept ocrotitorul țării, pentru că a propovăduit Evanghelia și cuvântul Domnului pe aceste meleaguri.
Drept dovadă avem toponimele din zona Dobrogei precum Peștera Sfântului Andrei sau Pârâiașul Sfântului Andrei.
Aproximativ 700.000 de români care poartă numele de Andrei, Andreea și derivate ale acestora își sărbătoresc azi ziua de nume.
În spațiul rural, după 15 noiembrie se instala vremea șezătorilor și a clăcilor, când bătrânii începeau să pilduiască.
„Se făceau strânsuri / adunături de femei (pentru comunicare, transfer de zvonuri, bârfă, porecle, ghicitori, judecătorie, cântec și joc pe podele, pe lut ori laiță, pentru ieșire din urâciunea plictiselii).
În noaptea Sântandriiului, în speranța aflării ursitului, se practicau vrăji și farmece. Se numărau parii. Se aprindeau lumânări în ciuture. Se pipăiau berbecii din turmă”, ne reamintește Smaranda Mureșan, etnolog drd. cercetător științific la Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud.
Citându-l pe Constantin Hrehor („Fluierul de sub grinda lunii”, Editura Timpul, Iași, 2021), Smaranda Mureșan povestește că în aceeași noapte a Sfântului Andrei era păzit cu vigilență usturoiul. „Acum timpul era favorabil pentru părăsirea mormintelor de către strigoii morți și de întâlnire a acestora cu strigoii vii. Conflictul dintre aceștia înceta la întâiul cântat al cocoșilor.”
Usturoiul apare tematic în tradițiile populare ca fiind cel care îi apără pe oameni de spriritele rele care ies noaptea în lume. Acesta era folosit pentru a fi atârnat la intrarea în casă. Se ungea pragul ușii și tocurile ferestrelor, dar și intrarea în grajdurile animalelor.
Pentru români, numele apostolului Andrei este legat de lupi.
Se crede că acest nume (Apostolul Lupilor) deriva din vechea denumire a dacilor şi din simbolul lor. Legendele spun că acest animal a fost alături de daci la căderea Sarmizegetusei şi că cel care era căpetenia lupilor l-ar fi vegheat pe Apostolul Andrei prin pustia Dobrogei spre Peştera care i s-a oferit ca adăpost.
Se pare că vechii daci l-au respectat enorm pe Sfântul Andrei. Ziua lui de celebrare a înlocuit o importantă divinitate precreştină, personificată în lup. Numele zeului „uzurpat” s-a pierdut în negura vremurilor, poporul celebrând, în locul lui, Noaptea de Sântandrei (29/30 noiembrie).
Sunt argumente etnofolclorice care sprijină ipoteza că în această perioadă a anului dacii celebrau Anul Nou.
Tradiții și superstiții de Sfântul Andrei
Până la începutul secolului al XX-lea, în unele zone se mai organizau în noaptea de Sântandrei, petreceri de pomină ale tinerilor, asemănătoare cu Revelionul.
Ca să nu fie pociţi de strigoi sau moroi, ca să nu li se sugă sângele sau, mai grav, ca nu cumva să le fie răpită puterea bărbăţiei – tinerii camuflau şi ungeau cu mujdei de usturoi ferestrele şi uşile casei unde se desfăşura petrecerea.
Fetele aduceau câte trei căpăţâni de usturoi, le puneau laolaltă într-o covată pentru a fi păzite de o bătrână la lumina lumânării.
Complet izolaţi de lumea din afară, stăpânită de forţele malefice, tinerii se distrau, cântau, jucau, beau, adesea peste măsură, mâncau şi glumeau, ca la un revelion. Această izbucnire de bucurie se desfăşura chiar în postul Naşterii Domnului, postul Crăciunului.
Dimineaţa, pe lumina zilei, tinerii ieşeau în curtea casei unde covata cu usturoi era jucată în mijlocul horei de un flăcău. Se împărţea usturoiul şi, în mare veselie, se întorceau pe la casele lor. Începea un nou an, iar usturoiul privegheat se păstra ca ceva sfânt, la icoană, şi se folosea peste an ca leac pentru vindecarea bolilor sau pentru prinderea farmecelor şi descântecelor.
Sfântul Andrei este o sărbătoare „de prag” la baza căreia stă intuiţia genială a omului arhaic, consideră etnograful Vasile Munteanu. Acesta precizează că frica românilor de strigoi sau de lup reprezintă principala superstiţie în această noapte. „De aici vine şi interdicţia de muncă în această zi, ca să nu-ţi mănânce lupul oile. În plus, este şi teama de transformarea lupului în vârcolac, cel care mânca luna de pe cer. Sfântul Andrei este o sărbătoare frumoasă, complexă, peste care s-a suprapus marea ofertă a creştinismului, drept pentru care patronul sărbătorii este unul dintre cei mai importanţi sfinţi ai creştinătăţii”, mai spune etnograful.
Foto @ Biserica cu hramul „Sfântul Apostol Andrei”, Bistrița
