-0.3 C
Bistrița
duminică, decembrie 22, 2024

Secretarul municipiului Floare Gaftone și arhitectul șef Monica Pop își cer în instanță voucherele de vacanță

Secretarul geneal al municipiului, Floare Gaftone a dat în judecată Primăria Bistrița, cu două zile înainte de Crăciun. Aceasta își cere, în instanță, voucherele de vacanță. Aceiași manevră a făcut-o și Monica Pop, arhitectul șef al orașului.

Monica Pop, încă arhitect șef al orașului, nu a așteptat noul an ca să acționeze în instanță încă o dată Primăria Bistrița. Cu două zile înainte de Revelion, Monica Pop a înregistrat un nou dosar la Tribunalul Bistrița-Năsăud.

De data aceasta, arhitectul șef al orașului cere, în instanță, voucherele de vacanță. Încă n-a fost stabilit un termen de judecată în acest proces.

Acesta este practic al treilea proces intentat de Monica Pop angajatorului său. Primul dosar a fost înregistrat la Tribunalul Bistrița-Năsăud în 22 septembrie. Monica Pop cerea suspendarea executării dispoziției 277/24.08.2021, prin care practic rămânea fără job. În 5 noiembrie, judecătorii îi dau dreptate și suspendă dispoziția respectivă, obligând Primăria Bistrița să o repună pe funcție.

Municipalitatea a contestat decizia, care, cel mai probabil se va judeca la Curtea de Apel Cluj.

O lună mai târziu, în 22 octombrie, Monica Pop înregistrează un nou dosar, în care cere anularea dispoziției care a lăsat-o fără job. Următorul termen din acest dosar a fost stabilit pentru 18 martie.

Înainte de Crăciun și Floare Gaftone a dat în judecată Primăria Bistrița

Cu două zile înainte de Crăciun, secretarul municipiului, Floare Gaftone deschide un proces la Tribunalul Bistrița-Năsăud, în care cere acordarea voucherelor de vacanță. Nici în acest caz nu a fost stabilit un termen de judecată

Atât arhitectul șef al Primăriei Bistrița, Monica Pop, precum și secretarul general Floare Gaftone sunt parte a unei anchete penale. În total, 6 angajați ai Primăriei Bistrița sunt urmăriți penal.

Acuzațiile care li se aduc sunt: constituire de grup infracțional, abuz în serviciu, fals în înscrisuri oficiale, fals intelectual, uz de fals, influențarea declarațiilor. Mai multe despre acest subiect puteți citi AICI.

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

9 COMENTARII

  1. Și ce?!Bine au făcut!Una i una și alta i alta… dacă sunt drepturi în baza legii trebuie acordate! Poate se învață minte angajatorii că unde i lege nu i tocmeală

  2. Foarte bine au făcut, dacă arogant de Crețu nu a vrut să respecte legea ba mai mult le au tăiat salariile.
    Dacă este un drept dat de lege de care beneficiază și profesorii, ITM, Finanțe și toate instituțiile trebuie acordat.
    O să sară domnii din privat, dar mai bine ar lupta cu bogătași de patroni sa și ceara drepturile
    De ce acest război între privat și funcționari?
    Asta vreu cei de la guvernare sa dezbine lumea.
    Și apropo , de ce Consiliul Județean a respectat legea și le a avordat tichete de vacanta?
    De ei nu scrieți nimic?
    Păcat că trebuie să plătească oalele sparte a lui Crețu primarul Turc.
    Să îndrepte toate abuzurile făcute de Crețu și școliți lui.
    Ce va mai place can can ul

  3. Despre ce vorbim aici ? Cum poate interveni instanta sa repuna in functie o persoana , pop monica arhitecta -nearhitect , urmarita penal pentru mai multe infractiuni, si sa incalce prevederile :Legii 188/99- legea functionarului public care stipuleaza : „”Art.74 (2)În cazul în care s-a pus în mişcare acţiunea penală pentru săvârşirea unei infracţiuni de natura celor prevăzute la art. 50 lit. h), conducătorul autorităţii sau instituţiei publice va dispune suspendarea funcţionarului public din funcţia publică pe care o deţine.””

  4. Sunt angajat la patron si nu primesc tichete de masa…primesc DOAR CAT MJNCESC CKNFORM CKNTRACT DE MUNCA…cum adica sa ma lupt cu seful sa mi de a tichete? Bugetarii primesc tichete de masa din bugetul tarii, nu lucreaza mai mult pentru tuchete. Nu prea intelegi ce e ala buget. Bugetul tarii e si al privatului si al bugetarului, adica si eu am dreptul sa primesc din bugetul tarii tichete , bani de chirie, efc….pana atunci traiasca DISCRIMINAREA ROMANEASCA …si mw….prostilor PS Bugetarii daca sunt corecti ar trebui sa refuze aceste tichete in semn de solidariate cu restul angajatilor, pensionarilor, somerilor si chiar viitorilor detinuti.

  5. Asta da știre.
    Dacă așa prevede legea care i știrea și ilegalitatea?
    De ce amestecați lucrurile?
    Sau vroiați sa amintiți de grupul infractional?
    Până la finalizarea dosarului , beneficiază de prezumția de vinovăție.
    Cred că jignirile sunt destul de grave, cine știe poate se găsește careva sa va ceara socoteala.
    Pentru tichete de vacanta foarte bine, sa se învețe toți aleși locali ca, legile trebuie respectate .

    • am două opțiuni ..să citesc un articol și să renunț la rubrica ”comentarii” sau să citesc articolul cu tot cu comentarii .. păi bă orbule ..unde vezi tu jigniri ? cine pe cine ? cine ce amestecă ? cine să ceară socoteală ?
      stai dracului pe netflix dacă n-ai preocupări reale..faci galerie doamnei ”arhitect” inginer?
      ”prezumția de vinovăție” asta da exprimare

  6. Dl observator, mai jos am rectificat greșeală.
    În legătură cu woucherele de vacanta am amintit cadrul legal , nu înțeleg de ce aduce în discuție un articol mai vechi? Oare pentru promovarea ziarului😂😂
    In ce privește renunțarea la wouchere , de ce sa o facă, cereți patronilor la angajare că doriți să mergeți în vacanță la vilele lor de lux.
    Și apropo nu i iau apărarea inginerului Pop M, se apără singura , se ține cu dinții de scaun și va câștiga, doar și justiția este manevrata politic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...

Vrei ochelari noi de la Iana Optic de sărbători? Grăbește-te, închid în perioada sărbătorilor

Iana Optic e magazinul preferat de optică al multor bistrițeni, de aproape 20 de ani. Rame...