-0.9 C
Bistrița
sâmbătă, noiembrie 16, 2024

Se reorganizează Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița: crește numărul de paturi de la UPU și pentru spitalizarea de zi

Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a aprobat ieri noua structură organizatorică a Spitalului Clinic Județean de Urgență. Printre schimbările propuse de unitatea medicală și votate de consilierii județeni se numără creșterea numărului de paturi de la Unitatea de Primiri Urgențe, pentru însoțitori sau pentru spitalizarea de zi.

La ultima ședință de Consiliu Județean din acest mandat, consilierii au votat noua structură organizatorică a Spitalului Clinic Județean de Urgență. Schimbările vin în contextul finalizării unor investiții, printre care și noul corp de clădire ridicat pe General Grigore Bălan, dar și reabilitarea și reorganizarea vechiului sediu.

Printre schimbările făcute se numără redistribuirea celor 997 de paturi existente, dar și creșterea numărului de paturi. Astfel, crește numărul de paturi pentru spitalizarea de zi de la 38 de paturi la 56 de paturi, 9 dintre acestea fiind destinate hemodializei. Crește de la 13 la 23 numărul de paturi de la Unitatea de Primiri Urgențe, 5 dintre ele fiind dedicate copiilor.

Vor fi introduse 56 de paturi pentru însoțitori și vor fi înființate noi laboratoare, centre și cabinete pentru specialitățile medicale noi în cadrul policlinicii Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița.

Noua structură a spitalului arată astfel:

  • Secția clinică medicină internă va avea 85 de paturi;
  • Cardiologia va avea 55 de paturi, din care 8 paturi vor fi dedicate unității de supraveghere și tratament avansat al pacienților cardiaci, 6 paturi compartimentului de cardiologie intervențională și 5 paturi recuperării medicale cardiovasculare;
  • Secția neurologie va avea 55 de paturi, iar compartimentul de recuperare medicală neurologie 7 paturi;
  • Pediatria va avea 70 de paturi, din care 4 paturi pentru terapie acută, două paturi pentru îngrijiri paliative, un compartiment de neurologie pediatrică cu 5 paturi și un compartiment de psihiatrie pediatrică cu 5 paturi;
  • Compartimentul de diabet zaharat, nutriție și boli metabolice va avea 16 paturi, iar endocrinologia 4 paturi;
  • Secția de chirurgie generală va avea 68 de paturi, iar chirurgia toracică, chirurgia ordopedia pediatrică și chirurgia vasculară primesc câte 6 paturi;
  • Compartiment neurochirurgie va avea 17 paturi;
  • Compartimentul de chirurgie plastică și reparatorie va avea 10 paturi, din care două sunt dedicate arșilor;
  • La obstetrică-ginecologie vor fi 55 de paturi, iar la neonatologie 45 de paturi, din care 7 vor fi dedicate terapiei intensive, iar 12 bebelușilor prematuri;
  • La secția de ortopedie și traumatologie vor fi 41 de paturi, iar la compartimentul de recuperare medicală ortopedie și traumatologie 8 paturi;
  • La secția anestezie terapie-intensivă vor funcționa 20 de paturi;
  • Urologia va avea 25 de paturi;
  • Secția boli cronice va avea 55 de paturi; acolo va funcționa și un compartiment de îngrijiri paliative cu 30 de paturi;
  • La pneumologie vor fi 40 de paturi, din care compartimentul TBC va avea 8 paturi, iar 3 paturi vor fi destinate terapiei acute;
  • La ORL vor fi 19 paturi, iar la compartimentul de chirurgie buco-maxilo-facială 6 paturi. La oftalmologie vor fi 6 paturi.

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege anvelopele și roțile complete de iarnă Mercedes-Benz, pentru a călători fără griji

MATEROM AUTOMOTIVE Bistrița îți oferă 30% reducere* la manopera de montare, la achiziția de anvelope sau roți complete de iarnă Mercedes-Benz. Grăbește-te, campania este valabilă doar până la 31 Decembrie 2024!

REDUCERI la Fashion Baby Store Bistrița: 35 la sută DISCOUNT la toate hăinuțele de copii din stoc

Rochițe roșii sau verzi, pantofiori de lac, costumașe cu papion și alte piese vestimentare cu stil,...

Vrei să navighezi prin iarnă fără griji? Vino la o verificare GRATUITĂ de sezon, la MATEROM AUTOMOTIVE

Vrei să navighezi prin iarnă fără griji ? Vino la o Verificare GRATUITĂ de sezon a autovehiculului tău, efectuată de experții de la MATEROM AUTOMOTIVE.