7.8 C
Bistrița
vineri, martie 28, 2025

Se fac pași pentru Centrul de Radioterapie! CARE e stadiul:

Acum un an, reprezentanții județului au explicat că doresc înființarea unui Centru de Radioterapie. Conform managerului spitalului, la ora actuală, documentația e făcută și se mai așteaptă două avize. Care ar fi costul investiției:

În luna octombrie a anului trecut, președintele CJ BN, Radu Moldovan, anunța un proiect unic în Ardeal. Un centru de Radioterapie, care să fie folosit și pentru tratarea pacienților, dar și pentru pregătire profesională.

Acest proiect este de fapt o colaborare între Spitalul Județean de Urgență Bistrița, UTCN și Facultatea de Fizică din cadrul Universității Babeș-Bolyai.

Mai multe despre viziunea acestui Centru puteți reciti AICI:

 

În cadrul unei conferințe de presă, managerul spitalului, Gabriel Lazany, a dat informații cu privire la acest proiect.

Am finalizat studiul de fezabilitate. Am depus documentația pentru obținerea tuturor avizelor. Mai avem nevoie de două avize. Unul de la Mediu, doar că proiectul a intrat pe procedura aia a lor lungă,  deci trebuie să mai așteptăm nu știu cât. Și al doilea aviz, pentru sănătatea populației, e de la Igiena Radiațiilor din Târgu Mureș”, a explicat Gabriel Lazany.

După obținerea avizelor se va putea scoate la licitație procedura.

Mai trebuie să găsim o sursă de finanțare și o să vedem cum mergem înainte. Luăm lucrarea în nume propriu, o facem noi ca spital, facem un parteneriat public-privat. Încă nu știm. Ceea ce este cert e că proiectul merge înainte și vrem să facem tot ce putem ca să avem radioterapie la Bistrița”, a mai spus Lazany.

Acesta a mai spus că un cost estimativ ar fi de aproximativ 3 milioane euro pentru infrastructură și peste 3 milioane de euro pentru echipamente.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Mobilier și detalii șic pentru casa ta?! Paravane Decorative Bistrița îți face orice, la comandă

Dacă ai idei trăznite în ceea ce privește amenjarea interioară sau un spațiu unde nu se...

Prime Burger, la 3 ani de când bucură bistrițenii: Vă mulțumim!

Acum trei ani de zile bistrițenilor li s-au adus, mai aproape de casă, burgerii delicioși de...

POLIMED și TeraSteel angajează operatori producție, Ideal Print caută graphic designer

TeraSteel caută Operatori producție în cadrul fabricii de panouri termoizolante, iar Ideal Print angajează Graphic Designer. STEWO PLAST Năsăud are disponibil un post de Asistent Producție. Noi locuri de muncă - la GB Instaplan, Clinica SANOVIL și Centrul Micul Prinț. Oferta completă, mai jos: