-4 C
Bistrița
duminică, februarie 23, 2025

Se desfiinţează Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Lacrima” din Unirea?!?

Circulă prin oraş, în ultimele zile, o serie de zvonuri care se referă la posibilitatea desfiinţării Centrului şcolar de Educaţie Incluzivă „Lacrima”, din Unirea. Camelia Tabără, şeful Inspectoratului Judeţean Bistriţa-Năsăud, pune punctul pe i şi ne lămureşte cum stă treaba de fapt:

Nu, nu se desfiinţează nicio şcoală! Orice instituţie în care mergem şi monitorizăm prezenţa sau absenteismul se îngrijorează… Aşa cum am fost în inspecţie prin liceele din Bistriţa, am fost şi în şcolile cu învăţământ special. Din păcate, şi în învăţământul special am găsit absenteism masiv. Nu este în regulă să alocăm fonduri, să angajăm resurse umane şi resurse financiare de toate felurile, iar când ajungem în sălile de clasă să nu-i găsim pe copii la ore…”, avertizează Camelia Tabără, şeful ISJ Bistriţa-Năsăud.

Inspecţiile de acest tip vor continua şi în perioada care urmează: „Este o etapă în care toată lumea îşi reconfigurează proiectul pentru anul şcolar următor, iar la Lacrima este într-adevăr un motiv de îngrijorare, pentru că sunt la limita de funcţionare a unei structuri cu personalitate juridică. Ei au 107 copii în acest moment, iar limita care le dă dreptul să funcţioneze ca personalitate juridică este de 100… Strădania tuturor ar trebui să se îndrepte spre prezenţa copiilor în sălile de clasă. Dacă sunt într-adevăr probleme deosebite sau sunt netransportabili, ei primesc, pe baza certificatelor medicale, şcolarizare la domiciliu”, a mai subliniat Camelia Tabără.

Există peste 30 de copii şcolarizaţi la domiciliu, în mai multe şcoli din Bistriţa, nu doar în învăţământul special… „Aprobăm asemenea cereri fără probleme, pentru asta avem şi o rezervă de norme pentru ca nu cumva să fie la un moment dat nevoie, iar noi să nu putem să onorăm asemenea solicitări. Dar nu avem probleme din acest punct de vedere…”, a punctat Camelia Tabără.

Toate şcolile trebuie să-şi regândească structura şi configuraţia pentru anul şcolar următor, să verifice dacă se mai justifică structurile din sate, comune sau localităţi aparţinătoare, să vadă care este cifra de şcolarizare, să-şi reconfigureze efectivele. „Practic suntem în etapa de implementare a ordinului 5235/2018 pentru aprobarea metodologiei privind fundamentarea cifrei de şcolarizare pentru anul şcolar următor. Această reorganizare a anului şcolar începe cu hotărârile de Consilii Locale care trebuie date undeva prin decembrie sau început de ianuarie… Dar după cum anticipăm noi, nu vor fi modificări în acest an, la niciun fel de unitate administrativ-teritorială… Nu se desfiinţează nicio şcoală…”, a concluzionat şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud.

Foto @ CSEI Lacrima

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Locuri de muncă, disponibile și la Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia își extinde echipa și caută logoped și pedagog de recuperare. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița, la depozitul AnnaFiori.ro Sărata, STEWO Năsăud sau Restaurant Arena by Casa EMA.

RUBIN Dragobete Drive – Pentru o dragoste care merge mai departe cu Kia, Suzuki, Ssangyong și MG!

Rubin Motors Bistrița – dealer autorizat Kia, Suzuki, Ssangyong și MG îți propune să sărbătorești iubirea cu o experiență auto memorabilă! Participă la campania specială „Dragobete Drive" și ai șansa de a câștiga și o cină romantică la Hotel Roser House – un loc de poveste pe malul lacului Colibița, unde iubirea și peisajul montan se întâlnesc perfect.

5 Soluții simple pentru a-ți atinge obiectivele majore

Achiziționarea unei proprietăți imobiliare, a unei mașini, investiția în educație sau orice alt obiectiv major cu impact pe termen lung poate părea o provocare atunci când apare partea financiară. Însă, există soluții la îndemână care îți vor facilita accesul către planurile tale. Trebuie să știi unde să le cauți și cum să le accesezi.