-1.2 C
Bistrița
duminică, februarie 23, 2025

Scutiri la taxele și impozitele locale, pentru anumite categorii de bistrițeni! Cât vor plăti restul locuitorilor

Municipalitatea a anunțat scutiri la taxele și impozitele locale, pentru anumite categorii de bistrițeni. ! Cât vor plăti restul locuitorilor:

Începând de astăzi, cele două proiecte de hotărâre privind stabilirea impozitelor, taxelor locale și a celor speciale pot fi consultate de publicul din Bistrița.

Ele sunt disponibile la sediul Primăriei, dar și pe site-ul instituției – AICI

Nevoia de dezvoltare a orașului prin investiții de anvergură, chiar și în cazul celor finanțate din fonduri europene, presupune alocarea unor sume din bugetul local”, a anunțat primarul Ioan Turc.

Acest fapt creează o presiune foarte mare asupra fondurilor de dezvoltare. Pentru ca bistrițenii nu resimtă această presiune prin majorări ale contribuțiilor, primarul Ioan Turc va propune Consiliului Local menținerea taxelor și impozitelor din 2022 la același nivel cu cele din acest an.

Singura modificare – la serviciul de salubrizare

Costul real al serviciului de salubrizare este de circa 18 lei/persoană/lună. Toți bistrițenii vor plăti o taxă de 11,5 lei/persoană/lună.

Diferența va fi subvenționată în continuare din bugetul local.

Pentru cei care sunt în evidența serviciului de specialitate ca beneficiari ai Legii nr. 226/2021 privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie – taxa va rămâne tot 6,6 lei/persoană/lună. 

Este primul an în care vor fi scutite de la plată persoanele cu handicap grav/accentuat sau în gradul I de invaliditate. În cazul minorilor, reprezentantul legal al acestora”, a anunțat primarul Ioan Turc.

Edilul a mai precizat că în ultimii ani, de acest ajutor – acordat din contribuțiile bistrițenilor –  a beneficiat toată lumea, indiferent de nevoia reală a fiecăruia.

Soluția corectă nu este majorarea taxelor și impozitelor locale, pentru continuarea subvenționării acestui serviciu – în cazul celor care nu au nevoie de această protecție.

O soluție, ar fi, în schimb, stimularea unui comportament mai responsabil în privința deșeurilor.

Sumele care vor rămâne în buget vor fi alocate pentru investiții în modernizarea sistemului de colectare a deșeurilor, a completat Ioan Turc. Se va susține, totodată, colectarea selectivă și se va implementa principiul „plătești cât arunci”. 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Locuri de muncă, disponibile și la Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia își extinde echipa și caută logoped și pedagog de recuperare. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița, la depozitul AnnaFiori.ro Sărata, STEWO Năsăud sau Restaurant Arena by Casa EMA.

RUBIN Dragobete Drive – Pentru o dragoste care merge mai departe cu Kia, Suzuki, Ssangyong și MG!

Rubin Motors Bistrița – dealer autorizat Kia, Suzuki, Ssangyong și MG îți propune să sărbătorești iubirea cu o experiență auto memorabilă! Participă la campania specială „Dragobete Drive" și ai șansa de a câștiga și o cină romantică la Hotel Roser House – un loc de poveste pe malul lacului Colibița, unde iubirea și peisajul montan se întâlnesc perfect.

5 Soluții simple pentru a-ți atinge obiectivele majore

Achiziționarea unei proprietăți imobiliare, a unei mașini, investiția în educație sau orice alt obiectiv major cu impact pe termen lung poate părea o provocare atunci când apare partea financiară. Însă, există soluții la îndemână care îți vor facilita accesul către planurile tale. Trebuie să știi unde să le cauți și cum să le accesezi.