-0.6 C
Bistrița
luni, decembrie 23, 2024

N-am intrat în Schengen, dar putem intra în școli să donăm: Tablă inteligentă, dăruită Școlii Gimnaziale 1 de un fost elev!

A fost agitație mare, ieri, la Școala Gimnazială 1 din Bistrița. În clipele premergătoare respingerii aderării României la Spațiul Schengen, un fost elev s-a gândit la viitor. La copiii noștri care, cândva, vor fi în stare să dea lecții de bun simț și vor lupta cu ipocrizia celor din țară și din afara ei.

Ei sunt viitorul și speranța noastră de mai bine. Fără copii educați, n-avem șansa depășirii condiției de țară în curs de dezvoltare. Aici, la Școala Generală nr. 1, atât corpul profesoral cât și elevii am ajuns la un standard educațional pe care multe alte unități de învațământ îl invidiază.

Avem o tradiție și nu am dat-o uitării. Poate și pentru faptul că aici s-a reușit formarea unor oameni adevărați. Astăzi, un asemenea om, a revenit în școală. A donat o tablă inteligentă.

Un gest de recunostință pentru ceea ce a însemnat școala aceasta în viața lui. M-a rugat să nu-i fac public numele, considerând că gestul său este unul normal.

Îmi pare rău, domnule Marius Negrea, că nu v-am putut onora rugămintea. Școala Gimnazială nr. 1 vă mulțumește. Sincer”, a spus Ancuța Mihaiu, directorul instituției de învațământ.

Orice investiţie în educaţie, și nu contează cuantumul financiar al ei, înseamnă o cărămidă adăugată la clădirea viitorului acestei țări.

Dacă mă întrebați de ce am ales Gimnazială 1 și nu o altă școală, răspunsul este simplu.

Sunt două motive: pentru că, pe de o parte, e școala pe care și eu am absolvit-o. Și al doilea motiv: pentru că este una dintre școlile cu cele mai bune rezultate obținute la examene în ultimii ani. E, practic, o formă de recunoaștere și recompensare a valorii, dar și de încurajare a elevilor de a fi cât mai competitivi.

Într-o perioadă în care, din păcate, nu este încurajată meritocrația, acest gest, deși simbolic și nesemnificativ raportat la nevoile reale ale sistemului de educație, este o formă de a arăta copiilor că reușitele, rezultatele și succesele sunt apreciate.

Vă gândiți, probabil, că gestul meu este o formă de a-mi face imagine. Nu este. Nu am făcut tam-tam. Cum să-ți faci imagine publică pe spatele copiilor? Ce fel de om te mai poți numi?

Noi, și aici mă refer la echipa Consult Imobil, facem periodic astfel de gesturi. Și le vom face în continuare, cu aceeași discreție ca și până acum. Poate, dacă nu am fi blocați în activitatea noastră, cum se întâmplă de mai bine de jumătate de an, am munci și am face astfel de gesturi mai des și pentru mulți oameni care chiar merită să fie sprijiniți, recompensați. Iar dacă unii vor spune că-mi fac campanie cu o tablă inteligentă, să fie sănătoși. Dincolo de critici, rămâne gestul.

Eu chiar îmi doresc să le fie de folos copiilor și profesorilor. Cu atât mai mult cu cât prezentul și viitorul înseamnă tehnologie, digitalizare, dar și competențe de a ne folosi de toate instrumentele, gadgeturile și posibilitățile imense pe care ni le oferă internetul și tehnica. Copiii de astăzi chiar au abilități și sunt construiți intuitiv să știe să le descopere, să le folosească și merită să aibă acces la așa ceva„, a spus Marius Negrea.

A sunat clopoțelul. Într-o sală de clasă, copii și profesori deopotrivă descoperă avantajele unei table smart. Creta și buretele au fost lăsate deoparte.

Este oficial: România nu a intrat in Schengen. Există încă granițe între noi și alții. Dar la Școala Gimnazială nr. 1 din Bistrița chiar asta se învață: să depășim granițele. Prin educație.

ARTICOLE SIMILARE

4 COMENTARII

  1. Orice fapta buna nu rămâne nepedepsita. Sa vedeți jihad la adresa autorului acestui cadou. Unii atât pot: sa împraștie cu noroi chiar și in ceva pozitiv. Si, de fapt, arată cum sunt ei: a dracu’

  2. Niște creier inteligent nu poate dona nimeni elevilor noștri???că nu tabla inteligenta învață pt ei…. dimpotrivă încurajează lenea intelectuală indolența…. digitalizarea seamănă cu cooperativizarea comunistă…hei rup încă un laptop hei rup și o tabla digitală…la urma o sa fie un mare fas…cine pierde???elevul românesc care și așa este analfabet funcțional …

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...

Vrei ochelari noi de la Iana Optic de sărbători? Grăbește-te, închid în perioada sărbătorilor

Iana Optic e magazinul preferat de optică al multor bistrițeni, de aproape 20 de ani. Rame...