-0.1 C
Bistrița
luni, decembrie 23, 2024

SCANDALUL burselor, pentru copiii cu CES, la Generală 4

Mai mulți părinți se plâng că NU primesc bursele medicale care li se cuvin copiilor lor. Conducerea Școlii Gimnaziale nr 4 susține că aceste drepturi se oferă ABIA din semestrul II.

În cadrul unităților de învățământ există și Copii cu nevoie Educaționale Speciale (CES). Aceștia au anumite drepturi, printre care și burse sociale ce includ hrană, cazarmament, etc.

Dintre elevii cvu CES, sunt unii care sunt încadrați și în anumi grad de handicap, iar aceștia beneficiază și de o bursă medicală.

La Generală 4, școala unde sunt încadrați 39 de elevi cu CES, s-a iscat un scandal.

Primul a început în 2018, fiind încă în proces de judecare.

Sunt mama unui copil înscris la Școală gimnaziala nr 4 Bistrita. Copilul având certificat de CES și grad de handicap, beneficiază de niște drepturi bănești.

În anul 2018 am solicitat în scris direcțiunii să majoreze drepturile copiilor conform legii. Nu am primit răspuns, numai după insistențele noastre. O dată ni se spunea că nu suntem in drepturi. O dată să așteptăm că s-a aprobat și tot așa. Mai multe mămici ne-am unit și am cerut lămuriri la Primăria Bistrița si la avocatul poporului.

Primăria le-a dat în scris că din punctul lor de vedere, copii trebuie să primească majorarea. La fel și avocatul poporului le-a dat în scris că avem dreptul. Lunile au trecut și tot nu am primit majorat alocația de hrană.

Cunosc un caz real la Generală 5, care primește toate drepturile de ani de zile. Și e la fel și la mai multe școli și unele grădinițe din Bistrița. Când le-am spus doamnelor de la Generală 4, au motivat că la Genereală 5 este doar un caz, și la ele mai mulți copii.

Directiunea scolii a zis că putem să le dăm în judecată că așa se lămurește. Ce au cerut au primit. Procesul l-am câștigat chiar în ziua de 2 aprilie 2021. Au făcut apel, bineînțeles” ne-a transmis o mămică.

Al doilea motiv de scandal este mai recent. E vorbas de bursa de boală, în valoare de 200 de lei.

Acum, în luna decembrie 2021 trebuiau să dea copiilor cu CES și grad de handicap, bursă de boală. Am sunat în nenumărate zile să vedem când virează bani. Răspunsul lor a fost – așteptați că până la sfârșitul lunii, intră. Și NIMIC! În 3 ianuarie, când iarăși am sunat să se dea drepturile copiilor, ni s-a spus că nu mai beneficiază, dându-mi să citesc o lege în care nici măcar nu apar cele spuse de ele. Totuși, noi avem cerere la secretariat cu nr. de înregistrare din septembrie 2021, la care nu ne-au dat răspuns. Multe școli în Bistrița primesc aceste drepturi, dar la Generală 4 vad că regulile sunt încălcate cu bună știință” ne-au scris mamele supărate.

Mamele susțin în cor că NU există temei legal să le fie refuzate aceste drepturi.

Sunt mulți copii în școală cu CES. Dar care au și handicap nu sunt așa mulți! Iar dacă i-au primit, trebuia să își asume că vin cu un bagaj de drepturi după ei. Oricum am apreciat că ni i-au primit” au transmis mămicile.

Reprezentanții Gimnazialei 4 susțin că legea poate fii interpretată, dar bursa se va oferi din semestrul II

Reporterii Bistrițeanul.ro au reușit să ia legătura cu Ornela Biriș, secretara Școlii Gimnaziale nr 4.

Aceasta a explicat că la fiecare început de an școlar se primesc cererile pentru acordsarea burselo, pe baza ordinul 5576/2011.

Noi avem cei mai mulți copii cu CES. Prin ordinul 5576 din 2011, articolul 18, aliniatul 2, se menționează clar că nu beneficiază de alt ajutor. Dar, la final de decembrie 2021 s-a dat un nou ordin, prin care se specifică clar că elevii cu CES pot beneficia și de bursă specială, această bursă de boală. Dar acestea intră în vigoare DOAR din semestrul II” a transmis secretara școlii.

Aceasta a explicat că situația se va discuta în Consiliul de Administrație al școlii și se va lua o decizie.

Deci prin ordinul 5576 se specifică clar faptul că elevii cu CES beneficiază doar de bursă de studii, merit și performanță. Nu și bursă specială și bursă medicală” a subliniat Ornelia Biriș.

Cât despre elevii de la alte școli ce ar fi primit deja banii- așa cum susțin mămicile – replica a fost:

Unde la altă școală? Că eu m-am interesat și nu prea sunt!”

Elevii cu CES vor primi banii- din semestrul II

Decizia de acordare a acestor burse e la latitudinea fiecărei instituții. Legea poate fii interpretată. Așa e scrisă încât lasă loc de interpretare. Noi aplicăm legea. Deci până în semestrul II se aplică ordinul conform căruia elevii cu CES nu beneficiază de alt tip de bursă. Din semestrul II intră în vigoare alt ordin, ordinul 5870 din decembrie 2021. Acesta prevede, prin articolul 17, alineatul 3, că elevii cu CES pot obține bursă de studiu, merit, performanță și ajutor social. Urmând ca aceste drepturi să le fie acordate din semestrul doi. Tot aici intră și bursa medicală” a subliniat secretara Școlii Gimnaziale nr 4.

Concluzia a fost că elevii cu CES vor putea beneficia de bursa socială din semestrul II, iar cei cu CES și grad de handicap vor primi și bursa medicală.

Concluzia e oricum că acum, după ordinul din decembrie 2021, elevii cu CES vor primi acest ajutor. Deci asta e clar. Vor primi ajutorul, dar din semetrul II” a concluzionat Ornelia Biriș.

 

 

 

 

 

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

15 COMENTARII

  1. Nu vă este rușine să mințiți, d-na secretar ?! I a puneți mâna și citiți legea corect, că bănuiesc că dvs v-ați luat salariul ,nu? Vezi ordinul 3480/2018 care modifică ord.5576. Toate școlile primesc aceste burse , cel puțin din 2018 încoace , când o mămică a început să împingă tăvălugul cunoscând legea. Altfel vă prefaceți că nu știți nimic. Rușine să vă fie!

    • Nu ti spune nimeni ce trebuie sa faci.Am patit o si eu cu copilul.Asta e interesul statului roman fata de copii.Pentru asta scade natalitatea.

  2. Bursa socială pe motive medicale este prevăzută la art 13 din ordinul 5576/2011 , d-na secretară, trezește te la realitate!! Până acum în baza a ce ați acordat o? Vă asigur că o să plătiți și cheltuieli de judecată ca să vă reveniți și să încetați bătaia de joc asupra copiilor cu dizabilități și a părinților acestora. Acesta este”interesul superior al copilului”pe care trebuie să l respectați???

  3. Nu cred ca are vreo vina dna secretara , ea face doar ce ii spun altii. Nu înțeleg de ce nu isi spune parerea dna directoare,dar poate o ajuta Inspectoratul Scolar.

  4. Cine interpretează legea la voi? Că răspunsul compartimentului juridic din primărie nu îl luați în considerare. Interpretați numai cum vreți voi! Culmea că numai voi nu acordați aceste drepturi, restul școlilor din oraș și din județ le acordă! Inspectoratul poate face niște verificări să vadă în câte școli se dau drepturile și în câte nu! Unde scrie că cei care au alocație pt cerințe educationale speciale nu au dreptul la bursa socială medicală? Asta e discriminare! Unde scrie că alocația nu se cumulează cu bursa? Ce are una cu alta?

  5. Din păcate la Generală 4 sunt cam multe reguli încălcate si multa nepăsare dar si mai multa obrăznicie…De la profesori care râd de copii cu diabet(cunosc foarte bine cazul),doamne de la secretariat care cand mergi sa depui un dosar pentru bursa cu grad de handicap te învârt prin cuvinte pentru a nu mai depune dosarul (boala fiind la inceput mama nu stia exact care ii sunt drepturile,a aflat pe parcurs dar nu a mai putut face nimic pentru ca dosarul se primeste doar la inceput de an).
    Copii cu probleme de comportament in alte scoli repartizați in Gene 4 ,bătăi între elevi si nimeni nu intervine,copii bătuți de părinții altor elevi in fața scolii si nimeni nu reactioneaza pe motiv ca nu e in incinta scolii atat profesori cat si portaru priveau fara sa intervină.Elevi care vand si consuma diferite „substanțe „. Violenta intre elevi e foarte mare.
    Acum vre-o 4 sau 5 ani „doamnele”din consiliu au mers pe banii din fondul clasei in tabără in Franța.
    Sunt câțiva profesori extraordinar de buni care se chinuie pentru binele copiilor dar in anumite cazuri direcțiunea le pune bețe in roata in loc de ii sprijine.

  6. Să vă fie rușine pentru că în alte școli de masă se acordă toate drepturile fără a fi nevoie să purtați părinții în căutare de dovezi.Culmea că toate școlile știu să interpeteze legea în favoarea copiilor și numai gen 4 nu. Cred că un copil care face eforturi să învețe are dreptul să primească bursă,un copil și așa bătut de soartă. Inspectoratul să se sesizeze și să lămurească odată problema pentru toți copii din Bistrița. Sănatate copiilor le doresc și să li se facă dreptate.

  7. Într-o țară civilizată până acum trebuia să se sesizeze inspectoratul școlar și să intervină,asta dacă nu cumva vor să ascundă sub preș tot ce se întâmplă. Eu sper ca dimineața la prima oră să vedem reacția și implicarea inspectoratului. De la directoarea școlii nu prea avem așteptări. Corect ar fi să vedem o demitere!

  8. Nu e posibil ca în aceeași tara și mai ales în același oraș, legea sa fie aplicata și înțeleasă cum poate și are chef fiecare!!! La început de an am depus cererea și nu s-a răspuns ca nu este în drept pt acordarea bursei copilul, în luna decembrie a spus doamna secretara telefonic ca o sa vireze bursa pana la sfârșitul lui decembrie și SURPRIZĂ în data de 04 ianuarie a transmis telefonic ca nu se mai acordă!!! Asa ceva nu e posibil sa facă fiecare cum ii taie capul! Pe parcursul semestrului am mai vorbit cu doamnele de la secretariat și nu au menționat nimic de faptul ca nu se mai acordă pe semestrul I burse, ci doar ca o sa se dea după ce primisesc fondurile necesare..

  9. Am încredere că d-na inspector general v a interveni în rezolvarea acestei situații ,e vorba totuși despre încălcarea unor drepturi ale elevilor, mai mult ,nu demult declara că directorii școlilor care întârzie plata burselor, vor fi sancționați… păi atunci cei care nu le acorda deloc ,sau care acordă după bunul plac,sau care taie aceste drepturi ale copiilor din puterea pixului lor de mari directori,ce sancțiuni ar merita? Așteptăm reacția Dnei inspector general!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la GB Instaplan Bistrița! Este nevoie de sudori, instalatori, electricieni

GB Instaplan Bistrița își mărește echipa și are nevoie de sudori, lăcătuși mecanici, instalatori și electricieni. NOI locuri de muncă sunt disponibile și la MasterFoam din Șieu Măgheruș sau Fan Courier care angajează curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. 

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...