21.9 C
Bistrița
duminică, aprilie 20, 2025

SCANDALOS: Mall-urile din Bistrița, fără toalete!?! „Facem în parcare?!?”

Mall-urile din Bistrița sunt frecventate de sute de persoane, zilnic. Cu toate acestea, dacă cei mari sau cei mici au nevoi fiziologice, trebuie să plece acasă. „Nu e normal. De câteva luni toaleta este închisă!”, au transmis revoltați bistrițenii.

În perioada pandemiei, Mall-urile din Bistrița au fost deschise, pe motiv că sunt „atipice”. Cu toate acestea, toaletele erau ÎNCHISE, din motive de igienă.

Restricțiile au fost ridicate, dar toaletele de la Mall sunt tot închise.

Mall-ul din Bistrița nu are baie. Scandalos! Facem pipi în parcare. Baia e desființată de câteva luni”, a transmis un bistrițean pe adresa redacției.

Am fost cu copiii să facem niște cumpărături. A trebuit să mergem acasă pentru că efectiv NU ai unde să mergi la baie. Nu e normal așa ceva!”, a spus o mămică revoltată pe situație.

Se pare că administratorului de la complex i s-a pus în vedere redeschiderea toaletelor, însă fără niciun rezultat.

Colegii au fost de mai multe ori acolo și li s-a pus în vedere redeschiderea toaletelor. Când erau măsurile mai restrictive, a fost obligatoriu să fie închise. Dar acum li s-a pus de câteva ori în vedere să le redeschidă! Am primit și noi mai multe sesizări. Am înțeles că la un moment dat aveau orar de funcționare. Li s-a spus că toaletele trebuie să fie deschise cât timp e orarul de funcționare al magazinelor. Am înțeles de la colegi că ar mai fi două toalete, una pe lângă Kik și încă una. Dar NU ar exista indicatoare și oamenii nu știu de ele”, a explicat, pentru Bistrițeanul.ro, șefa DSP BN, Anca Andrițoiu.

Mall-ul de lângă Selgros NU are deloc toalete, odată cu desființarea food-court-ului.

La mall-ul de lângă Selrgos au fost toalete în acea zonă de food-court. Pe când s-a desființat, a rămas o toaletă în magazinul care s-a deschis în loc. Deci pot merge acolo. Și mai e varianta cu toaleta de la Happy Cinema”, a explicat Anca Andrițoiu.

Conform celor de la DSP, aceste mall-uri sunt atipice. Sunt verificate și sancționate pe  baza ORDINULUI 119/2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Škoda Elroq vine direct la tine: Test Drive la ușa ta, acum în Bistrița!

Bistrițenii au acum ocazia să descopere cel mai nou model electric din familia Škoda – Elroq – într-un mod complet diferit și extrem de comod: direct la ușa lor! Cu inițiativa „Test Drive la ușa ta”, MATEROM AUTOMOTIVE – Dealer & Service Autorizat Škoda, aduce viitorul mobilității acolo unde te afli, fie că ești acasă, la birou sau în oraș.

Se fac angajări la Crama Jelna, Rombat și Fan Courier: Noi locuri de muncă, în Bistrița

Crama JELNA angajează barman, ajutor barman, bucătar și maseur! ROMBAT caută operatori producție. NOI locuri de muncă în Bistrița, la SAN DECO Bistrița-Năsăud,  DIVANI & SOFA, AMICII Building și Ideal Print. Oferta completă, mai jos:

Este momentul perfect să te pregătești de aventurile acestei primăveri! Profită de oferta MATEROM AUTOMOTIVE

Este momentul perfect să te pregătești de aventurile acestei primăveri! Profită de oferta MATEROM AUTOMOTIVE pentru Verificarea de primăvară și asigură-te că mașina ta este pregătită pentru călătoriile din acest sezon.