-4 C
Bistrița
duminică, februarie 23, 2025

Sărbătoare mare, mâine la Mănăstirea „Sfântul Ilie” din Nușeni! Credincioșii sunt invitați să prăznuiască hramul mănăstirii

În numele părinților și viețuitorilor Mănăstirii Sfântul Ilie vă facem chemarea de a fi prezenți în acest an puțin mai devreme”, a transmis starețul mănăstirii „Sfântul Ilie” de la Nușeni. Ca în fiecare an, pe 20 iulie, aici este prăznuit Proorocul Ilie Tesviteanul, ocrotitorul mănăstirii. Sfânta Liturghie va fi oficiată mâine de părintele Mitropolit Andrei Andreicuț.

Ca în fiecare an, pe 20 iulie, Mănăstirea Sfântul Ilie din Nuşeni îşi deschide porţile pentru a-i primi pe credincioşii care vor să participe la această bucurie duhovnicească.

Programul liturgic la Mănăstirea Sfântul Ilie din Nușeni începe chiar în această seară – marți, 19 iulie 2022.

În ajunul prăznuirii Sfântului Ilie, la Mănăstirea Nușeni se săvârșește slujba privegherii începând cu ora 19:00.

Miercuri, 20 iulie, în ziua prăznuirii Sfântul Ilie Tezviteanul programul slujbelor începe mai devreme decât de obicei:

  • Ora 8:00 Slujba Aghiasmei Mici
  • Ora 8:30 Acatistul Sfântului Prooroc Ilie
  • Ora 9.00 Primirea ÎPS Mitropolit Andrei
  • Ora 9:30 Sfânta și dumnezeiasca LiturghieÎn numele părinților și viețuitorilor Mănăstirii Sfântul Ilie vă facem chemarea de a fi prezenți în acest an puțin mai devreme 9:30 (din cauza temperaturilor ridicate) în poiana Mănăstirii din jurul Altarului de vară. Sfântul Ilie să vă răsplătească și să vă ocrotească!”, a transmis arhimandritul Paisie Iloaie, starețul Mănăstirii.

Sfântul Ilie este cinstit de creştini ca aducător de ploi, după ce, prin rugăciunea sa, a salvat de la moarte poporul din Israel, după trei ani şi jumătate de secetă.

În tradiţia românilor este considerat o divinitate populară a Soarelui şi a focului, fiind celebrat în numeroase tradiţii şi datini.

Părintele Stareț Paisie explica faptul că Sfântul Ilie este unul dintre marii sfinți ai lui Dumnezeu care a trăit înaintea Mântuitorului Iisus Hristos. „Trăsăturile Sfântului Ilie, fermitatea mărturisirii credinței în Dumnezeul Cel Viu și minunile deosebite pe care le-a făcut (învierea fiului văduvei din Sarepta Sidonului, a pogorât foc din cer peste jertfele pregătite și, apoi, înălțarea sa la cer) îl reprezintă ca o personalitate aparte în rândul sfinților cinstiți în Biserica Ortodoxă. Dovada puternică a cinstirii sale este numărul mare de mănăstiri cu hramul «Sf. Ilie» din România. Dar și faptul că mulți români poartă numele Sfântului Ilie”. 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Locuri de muncă, disponibile și la Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia își extinde echipa și caută logoped și pedagog de recuperare. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița, la depozitul AnnaFiori.ro Sărata, STEWO Năsăud sau Restaurant Arena by Casa EMA.

RUBIN Dragobete Drive – Pentru o dragoste care merge mai departe cu Kia, Suzuki, Ssangyong și MG!

Rubin Motors Bistrița – dealer autorizat Kia, Suzuki, Ssangyong și MG îți propune să sărbătorești iubirea cu o experiență auto memorabilă! Participă la campania specială „Dragobete Drive" și ai șansa de a câștiga și o cină romantică la Hotel Roser House – un loc de poveste pe malul lacului Colibița, unde iubirea și peisajul montan se întâlnesc perfect.

5 Soluții simple pentru a-ți atinge obiectivele majore

Achiziționarea unei proprietăți imobiliare, a unei mașini, investiția în educație sau orice alt obiectiv major cu impact pe termen lung poate părea o provocare atunci când apare partea financiară. Însă, există soluții la îndemână care îți vor facilita accesul către planurile tale. Trebuie să știi unde să le cauți și cum să le accesezi.