2.6 C
Bistrița
luni, aprilie 7, 2025

Sărbătoare: Mănăstirea „Sfântul Ilie” de la Nușeni își prăznuiește hramul

Sărbătoare mare – mâine, la Mănăstirea „Sfântul Ilie” din Nușeni. Ca în fiecare an, pe 20 iulie, aici este prăznuit Proorocul Ilie Tesviteanul, ocrotitorul mănăstirii. Sfânta Liturghie va fi oficiată mâine de părintele Mitropolit Andrei Andreicuț.

Ca în fiecare an, pe 20 iulie, Mănăstirea din Nuşeni îşi deschide porţile primindu-i pe credincioşii care vor să participe la această bucurie duhovnicească.

Sfântul Ilie este cinstit de creştini ca aducător de ploi, după ce, prin rugăciunea sa, a salvat de la moarte poporul din Israel, după trei ani şi jumătate de secetă.

În tradiţia românilor este considerat o divinitate populară a Soarelui şi a focului, fiind celebrat în numeroase tradiţii şi datini.

Părintele Stareț Paisie explica faptul că Sfântul Ilie este unul dintre marii sfinți ai lui Dumnezeu care a trăit înaintea Mântuitorului Iisus Hristos. „Trăsăturile Sfântului Ilie, fermitatea mărturisirii credinței în Dumnezeul Cel Viu și minunile deosebite pe care le-a făcut (învierea fiului văduvei din Sarepta Sidonului, a pogorât foc din cer peste jertfele pregătite și, apoi, înălțarea sa la cer) îl reprezintă ca o personalitate aparte în rândul sfinților cinstiți în Biserica Ortodoxă. Dovada puternică a cinstirii sale este numărul mare de mănăstiri cu hramul «Sf. Ilie» din România. Dar și faptul că mulți români poartă numele Sfântului Ilie”.

Programul liturgic începe la Mănăstirea Nuşeni încă din această seară.

În ziua binecuvântată de 20 iulie îl sărbătorim pe slăvitul Prooroc Ilie Tesviteanul – ocrotitorul Mănăstirii de la Nuşeni. Duminică, 19 iulie 2020, în ajunul praznicului se va săvârși slujba Vecerniei cu litie, de la ora 19.00. Va urma slujba Utreniei”, a transmis Părintele Paisie, stareţul mănăstirii.

Luni, 20 iulie 2020, în ziua praznicului Sfântului Ilie Tesviteanul, la ora 08:00 începe la Slujba Aghiasmei mici.

De la ora 9:00 se va sluji Acatistul Sfântului Ilie Tesviteanul.

În jurul orei 9.30 este așteptat să sosească la mănăstire ÎPS Mitropolitul Andrei care va oficia, începând cu ora 10.00, alături de un sobor de preoţi – Sfânta Liturghie.

În numele părinților și viețuitorilor Mănăstirii „Sfântul Ilie”, vă facem chemarea de a fi prezenți în poiana mănăstirii, în jurul altarului de vară. Dumnezeu să vă binecuvânteze și să ne vedem cu bine!, a mai transmis protosinghel Paisie Iloaie, starețul mănăstirii.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

20 de ani dulci, frumoși, cu Cofetăria MARISAN din Sângeorz-Băi! CUM poți participa la TOMBOLA de ziua lor:

Creează amintiri dulci de două decenii, îmbinând pasiunea pentru dulce, gustul autentic și calitatea produselor, în prăjituri și torturi de-ți lasă gura apă. Acum, la 20 de ani de existență pe piață, Cofetăria Marisan vrea să vă mulțumească vouă, clienților, prin organizarea unei tombole cu premii senzaționale. CE trebuie să faceți:

MATEROM: Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon

Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon. Alege întotdeauna un Centru de Service Autorizat Mercedes-Benz, pentru a beneficia de cele mai bune servicii auto pentru mașina ta, efectuate de profesioniști. Ofertă specială, la Materom:

Degustări dulci pentru evenimente, la Cofetăria Cristina, oricând, cu programare! DISCOUNT pentru cei care încheie contracte în Aprilie

Ce veste bună! Acum, la Cofetăria Cristina poți programa oricând îți permite programul o degustare pentru...