12.3 C
Bistrița
miercuri, aprilie 2, 2025

Săptămână gratuită la PFG Bistrița! Sălile de kick-boxing vă așteaptă

Profesional Fight Gym – una dintre „fabricile” de luptători din Bistrița-Năsăud – își deschide porțile gratuit, timp de o săptămână, pentru toți doritorii.

Sălile lui Sensey Ionel Burduhos din județ se deschid cu ocazia Săptămânii Europene a Sportului. Clubul sportiv oferă gratuitate, timp de o săptămână, celor care îi calcă pragul și vor să facă cunoștință cu un sport de contact complex, kick boxing-ul.

PFG are săli în Mărișelu, Căianu Mic, Telciu, Măgura Ilvei, Budacul de Jos, Galații Bistriței, Șieu, Teaca, Prundu Bârgăului, Orheiu Bistriței, iar oferta este valabilă în toate localitățile.

„Sportul este un pilon esențial în dezvoltarea fizică și psihică a oricărei persoane, indiferent de vârstă. În ceea ce privește interesul sau motivația pentru acest domeniu, studiile arată faptul că procentajul nu este unul îmbucurător. De aceea, cu ocazia Săptămânii Europene a Sportului, Asociația Profesional Fight Gym vine în întâmpinarea tuturor ca sprijin, dorind să inspire și să determine cât mai multe persoane să practice sportul.

Astfel, oferim gratuitate în această săptămână și deschidem larg ușile sălii noastre de kick-boxing, pentru a face un mic pas în orientarea juniorilor, dar și a seniorilor spre un stil de viață activ, disciplinat și sănătos.

Oferta este valabilă în Bistrița și cele 10 sucursalele din Mărișelu, Căianu Mic, Telciu, Măgura Ilvei, Budacul de Jos, Galații Bistriței, Șieu, Teaca, Prundu Bârgăului, Orheiu Bistriței”, a transmis conducerea clubului PFG.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM: Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon

Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon. Alege întotdeauna un Centru de Service Autorizat Mercedes-Benz, pentru a beneficia de cele mai bune servicii auto pentru mașina ta, efectuate de profesioniști. Ofertă specială, la Materom:

Degustări dulci pentru evenimente, la Cofetăria Cristina, oricând, cu programare! DISCOUNT pentru cei care încheie contracte în Aprilie

Ce veste bună! Acum, la Cofetăria Cristina poți programa oricând îți permite programul o degustare pentru...

Se fac angajări la Crama Veche, Amicii Building, Fan Courier, Ideal Print! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Crama Veche caută barman, Ajutor bucătar, Pizzer, ospătar și femeie pentru curățenie.  AMICII BUILIDNG angajează Contabil cu experiență, dedicat și orientat spre performanță, iar Ideal Print caută Graphic Designer. Noi locuri de muncă - la Ideal Print, Fan Courier, STEWO PLAST Năsăud și GB Instaplan, Oferta completă, mai jos: