-0.7 C
Bistrița
joi, decembrie 26, 2024

FOTO/VIDEO: Comunitatea din Șanț, terorizată de o serie de jafuri cu incendieri ce ar fi avut loc în ultimul an

Ne e teamă să mai ieșim din case! Totuși, dacă sunt surprinși în timp ce fură, ce fac?? Omoară și apoi dau foc???” spun înspăimântați localnicii. În ultimul an, în comuna Șanț ar fi avut loc o serie de jafuri, iar unele urmate de incendieri.

Localnicii din Șanț sunt într-o continuă stare de teroare după ce, în ultimul an ar fi avut loc mai multe jafuri în comună. DIntre acesteas, unele ”s-au lăsat” cu incendieri.

În ultimul an au fost vreo 8 jafuri. În jumătate dintre acestea, hoții au încercat să-și ascundă urmele incendiind locuințele respective. Cel mai grav incendiu a fost cel din luna februarie, unde proprietarii chiar au filmarea de pe cameră cum e aprins focul și un om iese din casă!” au transmis reporterilor Bistrițeanul.ro, localnici din Șanț.

FOTO: Incendiere intenționată în Șanț! O casă s-a făcut scrum

Cel mai recent jaf cu incendiere a avut loc la finalul lunii iulie.

Doar că hoțul și piromanul a închis geamurile și ușile camerei unde a aprins focul, așa că acesta nu s-a extins.

A dat foc în dormitor. Doar că a închis ușa, așa că focul s-a consumat acolo. Dormitorul s-a distrus și a ieșit fum și în celelalte încăperi, dar nu s-a aprins toată casa!” a explicat, pentru Bistrițeanul.ro, păgubitul.

Vizate sunt casele a căror proprietari sunt plecați de acasă fie în străinătate, sau pe weekend, în alte județe.

Știau că noi ne-am mutat, iar părinții au plecat în alt județ într-o vizită. Așa că au spart geamul, au intrat în casă și au cotrobăit prin cutii, sertare. Au început de la etaj. Apoi au coborât și probabil n-au mai avut timp, nu știm, au dat foc la cameră și au plecat. Ne-au luat câteva mii de lei, câteva sute de euro și bijuterii” au povestit păgubiții.

O femeie care le mai îngrijea de casă a mers dimineață să vadă animalele din curte și a găsit geamul spart și înnegrit. A alertat proprietarii, care au sunat la poliție. ABia când oamenii legii au ajuns și au intrat în casă au putut pune cap la cap firul evenimentelor.

S-au luat amprente, s-a găsit urmă de pantofi, au primit informații din diferite părți legate de cei care ar putea fi, că na, e sat, și se vorbește. Au fost duse persoane la audieri. Una dintre ele a plecat deja în străinătate. Totuși, deși piste ar fi, încă nu este nicio persoană reținută” au spus oamenii din Șanț.

Localnicii bănuiesc că ar fi vorba de o ”gașcă de drogați”, care ar face aceste lucruri.

Frica lor e cu atât mai mare cu cât aceștia ar fi incendiat inclusiv casa unei bătrâne surde, în timp ce aceasta era ÎN CASĂ.

Au fost două incendieri unde pompierii susțin că de fapt a fost scurtcircuit electric. Doar că una dintre case era decuplată de la curent de o lună de zile, că proprietarii erau plecați. Iar într-o casă locuia o bătrânică surdă. Și acolo ar fi vorba că tot cineva a dat foc, dar pompierii au zis că ar fi scurtcircuit, de fapt. Și atunci poliția NU a deschis dosar penal în aceste cauze!” susțin revoltați localnicii.

Reprezentanții ISU BN au explicat, pentru Bistrițeanul.ro, că în urma unui incendiu, experții din cadrul instituției oferă o cauză PROBABILĂ, la cald. Însă dacă proprietarii bunului afectat consideră că ar putea exista o altă cauză, se poate cere expertiza unui expert independent.

Cauza PROBABILĂ a unui incendiu este stabilită de către pompieri, de regula, imediat după lichidarea acestuia și se face prin identificarea amprentei și urmei incendiului.

Este un ansamblul de măsuri şi acţiuni organizatorice, tehnice şi operative care includ metode, procedee şi mijloace specifice în vederea stabilirii împrejurărilor, surselor, mijloacelor de aprindere şi, după caz, a autorilor care au generat producerea incendiului.
Acest proces se realizează cu sprijinul martorilor, atunci când aceștia există și prin eliminarea celorlalte cauze care ar putea provoca incendiul” a declarat Marius Rus.

Localnicii mai sunt supărați și că primarul NU a pus camere de supraveghere în comună, lucru care ar descuraja astfel de fapte.

Eu am camere puse în centrul comunei, în Șanț și în Valea Mare, la monumentele importante. Deci avem camere montate. NU în toată comuna, într-adevăr. Nu știu să fie vreun proiect care să finanțeze montarea de camere de supraveghere înc omună. AM primit oferte de la firme private să monteze ei camere și să plătim noi undeva vreo 10.000 de lei pe lună. M-am gândit la asta” a declarat, pentru Bistrițeanul.ro, primarul Marian Forogău.

În ce privește incendierile intenționate, și primarul susține că ar fi doar două.

Au fost mai multe jafuri, da, în ultima perioadă. Dar incendieri intenționate doar două, așa au deschis și polițiștii dosar penal. Localnicii zic că ar mai fi fost două, dar acolo pompierii zic că de fapt a fost scurt circuit electric. 

Oricum, nu mai știu să fi fost până acum, la noi în comună, cazuri de oameni care să dorească să facă rău…” a concluzionat Marian Forogău.

Poliția încă nu are suspecți. Oamenii se tem pentru viața lor

Localnicii sunt revoltați că deși există filmare cu suspectul – la incendiul din februarie 2023, multiple amprente, urme e păpuci, diferite „ponturi”, pentru ultimul caz – de la final de iulie, încă NU a fost nimeni tras la răspundere.

”Știți care e cea mai mare temere? Dacă la un moment dat intră peste cineva care e ÎN CASĂ, ce fac? Dacă sunt surprinși, omoară și apoi dau foc??? Asta se așteaptă?? Să moară cineva și apoi se va face dreptate?? Abia apoi se vor găsi suspecții???” au transmis revoltați localnicii din Șanț.

Polițiștii bistrițeni încă fac cercetări în acest caz.

În cauză s-a întocmit dosar penal în care sunt efectuate cercetări de către polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecatoria Năsăud, pentru comiterea infracțiunilor de violare de domiciliu, distrugere și furt calificat” a declarat, pentru Bistrițeanul.ro, purtătorul de cuvânt al IPJ BN, Crina Sîrb.

Polițiștii au deschis un dosar penal în cazul incendierii intenționate de la Șanț. Vinovatul încă n-a fost identificat

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la GB Instaplan Bistrița! Este nevoie de sudori, instalatori, electricieni

GB Instaplan Bistrița își mărește echipa și are nevoie de sudori, lăcătuși mecanici, instalatori și electricieni. NOI locuri de muncă sunt disponibile și la MasterFoam din Șieu Măgheruș sau Fan Courier care angajează curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. 

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...