2.9 C
Bistrița
luni, decembrie 23, 2024

Un cetățean vrea referendum pentru unificarea comunelor Miceștii de Câmpie cu Sânmihaiu de Câmpie

Un cetățean cere Instituției Prefectului să organizeze referendum prin care să întrebe locuitorii din două comune învecinate dacă vor să se unească. În cererea respectivă, cetățeanul spune să ar crește nivelul de trai al locuitorilor din Miceștii de Câmpie și Sânmihaiu de Câmpie, dacă cele două s-ar uni.

Pop Zaharie a depus ieri o cerere la Instituția Prefectului. Bărbatul solicită un referendum în comunele Miceștii de Câmpie și Sânmihaiu de Câmpie. Acesta vrea ca locuitorii celor două comune să fie întrebați dacă doresc unificarea.

„După o consultare directă cu cetățenii comunei Miceștii de Câmpie și după conștientizarea populației că reprezintă o temă de interes local și beneficiile noilor reforme vor duce la ridicarea nivelului de trai a tuturor cetățenilor din ambele comune – s-au decis să semneze proiectul de hotărâre cetățenească privind Dizolvarea Consiliului Local al UAT Miceștii de Câmpie și unificarea UAT Miceștii de Câmpie cu Sânmihaiu de Câmpie”, precizează cetățeanul în cerere.

Acesta motivează demersul și cu scăderea numărului de locuitori din Miceștii de Câmpie sub 830 sau scăderea elevilor la sub 100.

„Lipsa personalului și funcționarilor publici calificați din primărie, care a dus la imposibilitatea de a accesa fonduri europene pentru dezvoltarea turismului, agriculturii, atragerea investitorilor în zona de Câmpie și lipsa proiectelor de infrastructură (drumuri, rețele de apă-canal și iluminat stradal), imposibilitatea de asigurare a salariilor funcționarilor publici din primărie și folosirea banului public nejustificat”, se mai numără printre motivele invocate de cetățean.

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

8 COMENTARII

  1. La ce îl interesează pe dânsul? Caută doar atenție pentru a-și îndeplini interesele. Dumnealui are domiciliu în Fântânita, dar locuiește in Bistrița… Nu aș îndemna oamenii să aibă încredere în el…

    • Dacă are domiciliul în comună e foarte ok! Înseamnă că este cetățean al acesteia! Reședința poate să și-o aleagă oricine, oriunde dorește! Domiciliul e important! Acesta stabilește din punct de vedere legal apartenența la o comunitate sau la alta! Și apoi Vasile, fă bine fă și tu câte a făcut omul ăsta la viața lui, și în Fântânița și în Bistrița, și apoi te înscrie la cuvânt! Până atunci, ciocul mic și joc de gleznă!

  2. O persoana care caută doar să-și atingă interesele proprii. El locuiește în Bistrița, domiciluliul îl are în Fântânita. Nu aș îndemna locuitorii de acolo să se încreadă în dumnealui.

  3. Felicitări! Astfel de demersuri ar trebui inițiate în cel puțin jumătate din comunele județului și de ce nu a țării! Așa s-ar reduce drastic cheltuielile de funcționare și am mai scapa de unii dintre primari care confundă primăria cu feuda lor și mai ales nu au dat niciodată rezultate, de exemplu unii nu au reușit aproape defel să atragă fonduri, de niciun fel, pentru dezvoltarea comunităților lor! Ăștia ar trebui maziliți! Foarte bună inițiativa! Jos pălăria, domnule Zaharie! P.S. Măcar al nost fost edil cel Crețulin ne-a înglodat în datorii cu creditul luat pentru pârtie de o să îl pomenim și noi și urmașii urmașilor lui din primărie!

  4. Foarte bine! 20- 25 de comune maximum în BN!! Reforma administrativa în tara lancezeste de ani buni! Probabil avem prea mulți bani la buget!

  5. România este singura ţară din Uniunea Europeană care nu a făcut reforma administrativ-teritorială a ţării. Noi încă ne conducem după legi comuniste din 1968, adică centralism democratic-socialist, în plin capitalism democratic-european. Ori acest centralism este o frână a dezvoltării economice. Prin reforma administrativ-teritoriala s-ar desfiinţa foarte multe structuri inutile populate cu tot felul de nepotisme. Un alt avantaj este destructurarea reţelelor clientelare construite in timp de peste 50 de ani. Dacă s-ar sparge astfel de strcturi, s-ar crea şansa ca România să renască administrativ ca ţară.
    Cu atât mai mult acum când din cauza crizelor multiple a ajuns cutitul la os, este nevoie reducerea cheltuielilor de funcţionare a statului, prin reforme structurale profunde cum ar fi:
    -Reducerea numărului de ministere la 15-16, la fel cum este in Franţa şi Germania;
    -Desfiinţarea agenţiilor şi instituţiilor care nu sunt neapărat necesare, atribuţiile lor putând fi preluate de alte instituţii, simultan cu o descentralizare reală;
    -În administraţia locală, păstrarea acelor primării care servesc peste 8.000 de cetăţeni, şi comasarea celorlalte;
    -Reducerea numărului de judeţe la 16, într-o primă etapă, apoi la 8, echivalente cu regiunile de dezvoltare;
    – Înlocuirea instituţiilor care servesc acum cetăţenii prin numerosi funcţionari, cu aplicaţii informatice care funcţionează nonstop, online.
    Revenind la reforma administrativa , la noi dintre cele 3.228 de orase si comune sau UAT -uri (unităti administrativ-teritoriale), cel puţin 1.000 nu-şi pot asigura din venituri proprii, cheltuielile de funcţionare şi a oferi servicii minimale pentru viaţa cetăţenilor: salarii, iluminat public, gospodărire. Toate stau cu mâna intinsă si se bazează pe transferuri de la bugetul central sau de la bugetul judeţean.
    De aceea, in loc de tot felul de tergiversări fără noimă trebuie făcută cât mai curând posibil comasarea unitătilor administrative astfel ca fiecare să poată functiona in mod autonom si să genereze servicii publice pentru populatie. Pentru asta e nevoie de curaj politic şi de oameni cu pregătire solidă si nu de figuranti, precum cei din clientela actuală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...

Vrei ochelari noi de la Iana Optic de sărbători? Grăbește-te, închid în perioada sărbătorilor

Iana Optic e magazinul preferat de optică al multor bistrițeni, de aproape 20 de ani. Rame...