9.6 C
Bistrița
luni, aprilie 21, 2025

Salvatorii SMURD, solicitați, în medie, de 26 de ori pe zi, anul acesta

În primele opt luni ale acestui an, media zilnică a intervențiilor SMURD în județul Bistrița – Năsăud a fost de 26,03 cazuri/zi, potrivit datelor prezentate de inspectorul șef al ISU Bistrița-Năsăud, col. Cristian Bucur, într-o conferință de presă.

În primele opt luni ale anului 2024, pompierii militari din cadrul ISU Bistrița – Năsăud au gestionat 6.952 situații de urgență înregistrate la nivelul județului nostru (în medie, 28,61 intervenții/zi)”, a explicat col. Cristian Bucur.

În ceea ce privește solicitările pentru acordarea măsurilor de prim ajutor, acestea au fost în număr de 6.304.

Până la finalul lunii august, echipajele SMURD au asistat medical 6.703 de persoane din județul nostru aflate în dificultate.

Solicitările misiunilor au vizat accidente rutiere (304), intoxicații (101), neuropsihiatrie (183), afecțiuni cardiace (188), traumatisme (772), transfer inter-clinic (121), alte afecțiuni (352) și afecțiuni medicale (4.283). Media zilnică a intervențiilor SMURD în județul Bistrița – Năsăud a fost, în perioada de referință, de 26,03 cazuri/zi”, a mai precizat acesta.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Škoda Elroq vine direct la tine: Test Drive la ușa ta, acum în Bistrița!

Bistrițenii au acum ocazia să descopere cel mai nou model electric din familia Škoda – Elroq – într-un mod complet diferit și extrem de comod: direct la ușa lor! Cu inițiativa „Test Drive la ușa ta”, MATEROM AUTOMOTIVE – Dealer & Service Autorizat Škoda, aduce viitorul mobilității acolo unde te afli, fie că ești acasă, la birou sau în oraș.

Se fac angajări la Crama Jelna, Rombat și Fan Courier: Noi locuri de muncă, în Bistrița

Crama JELNA angajează barman, ajutor barman, bucătar și maseur! ROMBAT caută operatori producție. NOI locuri de muncă în Bistrița, la SAN DECO Bistrița-Năsăud,  DIVANI & SOFA, AMICII Building și Ideal Print. Oferta completă, mai jos:

Este momentul perfect să te pregătești de aventurile acestei primăveri! Profită de oferta MATEROM AUTOMOTIVE

Este momentul perfect să te pregătești de aventurile acestei primăveri! Profită de oferta MATEROM AUTOMOTIVE pentru Verificarea de primăvară și asigură-te că mașina ta este pregătită pentru călătoriile din acest sezon.