8.2 C
Bistrița
vineri, martie 28, 2025

Salariul directorului Gloria 2018, cât cel al președintelui Consiliului Județean!

Clubul Sportiv Gloria 2018 va avea director plătit regește. Consilierii județeni au aprobat proiectul prin care se stabilește grila de salarizare a noului club.

12.000 lei va fi salariul directorului Clubului Sportiv Gloria 2018, club care va include oina, handbalul feminin și atletism. Consilierul județean Eugen Curtean nu a fost de acord cu acest lucru și a propus reducerea salariului la 8000 de lei, spunând că nu e normal ca directorul unui club sportiv să aibă un salariu apropiat de cel al președintelui Consiliului Județean.

„Eu nu pot să fac comentarii legate de salarizare pentru că nici nu știu dacă e mult sau puțin. Nu intru în contradicție cu dumneavoastră pentru că propunerile au venit din zona specialiștilor. S-a propus pentru ca acest post să fie atractiv pentru persoane care pot manageria un astfel de club”, a spus președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan.

Până la urmă, propunerea consilierului Curtean nu a mai fost votată, pentru că s-a aprobat proiectul de hotărâre în forma lui inițială (22 voturi pentru, 7 împotrivă, 2 consilieri nu au votat).

Director interimar al CS Gloria 2018 a fost numit, tot în cadrul ședinței de astăzi, antrenorul secund al CSM Bistrița, Alexandru Radu Moldovan.

Bugetul pentru anul 2018 al CS Gloria 2018 este de 2.150.000 lei.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Mobilier și detalii șic pentru casa ta?! Paravane Decorative Bistrița îți face orice, la comandă

Dacă ai idei trăznite în ceea ce privește amenjarea interioară sau un spațiu unde nu se...

Prime Burger, la 3 ani de când bucură bistrițenii: Vă mulțumim!

Acum trei ani de zile bistrițenilor li s-au adus, mai aproape de casă, burgerii delicioși de...

POLIMED și TeraSteel angajează operatori producție, Ideal Print caută graphic designer

TeraSteel caută Operatori producție în cadrul fabricii de panouri termoizolante, iar Ideal Print angajează Graphic Designer. STEWO PLAST Năsăud are disponibil un post de Asistent Producție. Noi locuri de muncă - la GB Instaplan, Clinica SANOVIL și Centrul Micul Prinț. Oferta completă, mai jos: