10.2 C
Bistrița
miercuri, aprilie 2, 2025

Sală de evenimente de la Telciu, distrusă de un incendiu. Flăcările amenințau și o pizzerie din vecinătate

Un incendiu a distrus astăzi o sală de evenimente din Telciu. Flăcările amenințau și imobilul alipit, unde funcționează o pizzerie. Cele două aparțin aceluiași proprietar.

Incendiul a izbucnit după prânz, la o sală de evenimente din Telciu. Primii care au intervenit au fost pompierii voluntari de la SVSU Telciu, care au reușit să împiedice extinderea flăcărilor la imobilul alipit, unde funcționa o pizzerie, aparținând aceluiași proprietar.

Au intervenit și pompierii militari năsăudeni cu 3 autospeciale de stingere. Potrivit ISU BN, suprafața totală afectată de incendiu este de 400 de metri pătrați.

„Incendiul s-a manifestat în interiorul sălii de evenimente, cu degajare mare de fum, fiind afectate de flăcări elemente de mobilier (mese și scaune), precum și izolația interioară. Din fericire, nu au fost persoane care să fi suferit arsuri în urma incendiului, în schimb, trei persoane au suferit atacuri de panică și au primit asistență medicală la locul intervenției, fără a fi nevoie de transportul acestora la spital”, informează ISU BN.

Cercetările de la locul evenimentului au scos în evidență faptul că incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza unui scurt circuit electric, la un aparat de aer condiționat.

Foto: Arhivă ISU BN

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM: Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon

Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon. Alege întotdeauna un Centru de Service Autorizat Mercedes-Benz, pentru a beneficia de cele mai bune servicii auto pentru mașina ta, efectuate de profesioniști. Ofertă specială, la Materom:

Degustări dulci pentru evenimente, la Cofetăria Cristina, oricând, cu programare! DISCOUNT pentru cei care încheie contracte în Aprilie

Ce veste bună! Acum, la Cofetăria Cristina poți programa oricând îți permite programul o degustare pentru...

Se fac angajări la Crama Veche, Amicii Building, Fan Courier, Ideal Print! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Crama Veche caută barman, Ajutor bucătar, Pizzer, ospătar și femeie pentru curățenie.  AMICII BUILIDNG angajează Contabil cu experiență, dedicat și orientat spre performanță, iar Ideal Print caută Graphic Designer. Noi locuri de muncă - la Ideal Print, Fan Courier, STEWO PLAST Năsăud și GB Instaplan, Oferta completă, mai jos: