11.4 C
Bistrița
vineri, martie 28, 2025

S-au luat la bătaie din cauza pășunii! Doi bărbați au ajuns la spital!

S-a întâmplat imediat după Paște, în Dumitra. Cinci persoane au început să se certe, iar apoi s-au luat la bătaie. Doi au ajuns la spital. Poliția face cercetări în cadrul unui dosar penal de lovire și alte agresiuni.

Pășunile din Dumitra sunt în administrarea SC Cooperativa pe o perioadă de 7 ani. Reprezentanții acesteia împart și delimitează pășunile, fermierilor.

„Fermierii s-au întâlnit ei de ei, să își împartă pășunile. Le-am spus că în perioada asta de stare de urgență nu se vor face delimitările, că nu se poate. Nu au vrut să înțeleagă. Le-am zis să încerce să-și facă ei delimitările și apoi, după finalizarea stării de urgență, vor interveni și cei de la Asociație. Oamenii erau agitați și la un moment dat au început câțiva să se certe și să se lovească. Erau trei pe doi. A intervenit și poliția și face cercetări”, a declarat, pentru Bistrițeanul.ro, primarul comunei Dumitra, Gheorghe Bălăjan.

În urma altercației, doi bărbați au ajuns la spital.

Au ajuns la spital Vasile M și cu ginerele lui. No, la ginerele lui i-au dat drumul și au zis că are nevoie de 12 zile de vindecare. Dar Vasile e încă în spital. Probabil că asta așteaptă și polițiștii să vadă cât îl mai ține, ca să poată continua cercetările”, a mai spus primarul.

Vasile M. a ajuns la spital, fiind internat inițial pe secția de Terapie Intensivă.

„Pacientul a fost internat inițial la Secția ATI, în stare stabilă și, datorită evoluției bune a stării de sănătate, a fost transferat în Secția ORL, prezentând fractură de aripă dreaptă a cartilajului tiroidian. În prezent este în stare bună și va fi externat în cursul zilei de luni”, a declarat, pentru Bistrițeanul.ro, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Bistrița, Camelia Strungari.

Polițiștii au deschis un dosar penal și fac cercetări.

„Polițiștii Secției 6 fac cercetări în cadrul unui dosar penal pentru lovire și alte violențe, pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care a avut loc evenimentul și a dispune măsurile care se impun”, a declarat, pentru Bistrițeanul.ro, purtătorul de cuvânt al IPJ BN, Crina Sîrb.

 

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Mobilier și detalii șic pentru casa ta?! Paravane Decorative Bistrița îți face orice, la comandă

Dacă ai idei trăznite în ceea ce privește amenjarea interioară sau un spațiu unde nu se...

Prime Burger, la 3 ani de când bucură bistrițenii: Vă mulțumim!

Acum trei ani de zile bistrițenilor li s-au adus, mai aproape de casă, burgerii delicioși de...

POLIMED și TeraSteel angajează operatori producție, Ideal Print caută graphic designer

TeraSteel caută Operatori producție în cadrul fabricii de panouri termoizolante, iar Ideal Print angajează Graphic Designer. STEWO PLAST Năsăud are disponibil un post de Asistent Producție. Noi locuri de muncă - la GB Instaplan, Clinica SANOVIL și Centrul Micul Prinț. Oferta completă, mai jos: