0.2 C
Bistrița
luni, decembrie 23, 2024

S-au îndrăgostit când aveau 14 ani. Acum sunt majori și e o legătură pe viață! TREBUIE să experimentați și voi!

În clasa a IX-a au auzit prima dată despre așa ceva. Curiozitatea s-a transformat în atracție și apoi totul a crescut până când, acum, după 4 ani, e o dragoste pe viață. „Probabil mulți dintre voi ați vrea să auziți cazuri nefericite, însă articolul este despre motivarea tinerilor de a face…

Numele meu este Gherasim Denis, și sunt elev la Colegiul Tehnic Infoel.  Totul a început pe clasa a 9-a. Până atunci, sincer, nu știam nici măcar ce înseamnă SMURD…”

Totul s-a schimbat atunci când o profesoară i-a povestit despre un curs de prim ajutor derulat de către Crucea Roșie Bistrița – Năsăud. Curiozitatea l-a împins să meargă, iar atunci a fost dragoste la prima vedere.

„După prima zi de curs am simțit o oarecare atracție de tot ce înseamnă prim ajutor și medicina de urgență. Aici a fost momentul în care am realizat că eu ASTA vreau să fac!”

Nu a stat pe gânduri, și după finalizarea cursului a devenit voluntar la Crucea Rosie. Dragostea pentru acest lucru creștea în el de la o zi la alta, așa că era nelipsit de la activitățile de prim ajutor, acolo unde, după fiecare curs, devenea tot mai profesionist în acordarea primului ajutor.

Când dragostea arde în piept… nu te mulțumești cu puțin

„Nu m-am multumit doar cu atât. În ianuarie anul acesta, Serviciul de Ambulanță Județean BN făcea recrutări de voluntari. Și mi-am zis: de ce nu?”

Pentru testele de la Ambulanță s-a pregătit învățând dintr-un manual de prim ajutor calificat, manualul având peste 500 de pagini. Astfel, a trecut de la primul ajutor de bază, la primul ajutor calificat.

„Diferența între cele două este mare. În primul ajutor calificat trebuie să știi să pui o perfuzie, să folosești aparatele din ambulanță etc. Am trecut testele cu BRIO și am devenit voluntar și la Serviciul Județean de Ambulanță.

Dar unde e dragoste și pasiune, nu poți sta locului. Așa că luna aceasta, Denis s-a înscris și la programul „Salvator Din Pasiune” organizat de Inspectoratul pentru Situații de Urgență BN, fiind al 3-lea voluntariat pe care îl face, pe lângă cel de la Crucea Roșie și Ambulanță.

„Probabil că mulți dintre voi ați vrut să auziți niște cazuri sau întâmplări nefericite, însă articolul acesta este pentru motivarea tinerilor să facă voluntariat. Desigur că o să existe și părți neplăcute, asta oriunde se întâmplă. Tot ce pot spune, după această experiență, este că prin muncă poți ajunge unde vrei! Merită să faci voluntariat! Și să nu confundăm voluntarul cu amatorul, mulți dintre voluntari sunt asistenți medicali, oameni de la care ai ce învăța!”

Această dragoste  a cucerit-o și pe o altă elevă.

„Numele meu este Cismaș Bianca și sunt elevă în clasa a 12-a la Liceul cu Program Sportiv Bistrița. Pe lângă școală, fac voluntariat la Serviciul de Ambulanță Județean BN”.

La fel ca Denis, pasiunea a început pe când era voluntar la Crucea Roșie BN, acolo unde a început inițierea ei în domeniul medical.

„Încet, dar sigur, am început să fiu pasionată de medicina de urgență. După voluntariatul de la Crucea Roșie și multă pregătire în prim ajutor, după trecerea testelor cu succes, am început să fac voluntariat la Serviciul de Ambulanță Județean, loc care a devenit a doua mea familie, de aproximativ un an”

Pasiunea și dragostea ei pentru voluntariat e așa de mare încât face gărzi lunar.

O experiență ce i-a dat imbold

„De fiecare dată văd cazuri unice, unele cu final fericit sau mai puțin fericit. Și uite că vine și prima mea gardă, iar primul meu caz a fost o bătrânică ce acuza dureri abdominale”.

Bineînțeles că emoțiile și neliniștea au apărut, însă a avut noroc să acționeze împreună cu colegii ei.

„Pe drumul spre UPU Bistrița, bătrânica mi-a strâns mâna și mi-a multumit, cu glasul ei încet și plăpând. Atunci mi-am dat seama care este răsplata în acest domeniu: recunoștința pe care ți-o poartă pacientul, zâmbetul acestuia și fericirea lui”.

Și Bianca a decis să meargă la programul „Salvator din Pasiune” organizat de ISU BN, unde o așteaptă o nouă provocare!

„Vouă, celor care vă place să vă ajutați semenii, să faceți bine, începeți să faceți voluntariat! Este o oportunitate extrem de mare, oportunitate care deschide multe uși!”

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...

Vrei ochelari noi de la Iana Optic de sărbători? Grăbește-te, închid în perioada sărbătorilor

Iana Optic e magazinul preferat de optică al multor bistrițeni, de aproape 20 de ani. Rame...