10.9 C
Bistrița
joi, martie 13, 2025

S-a terminat calvarul la Pașapoarte! De mâine se revine la program normal

Au tras toată vara și au muncit peste program, dar măcar s-au ales cu felicitări din partea Instituției Prefectului Bistriţa-Năsăud care a anunțat că programul Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple revine la normal. 20.883 de pașapoarte au fost eliberate în primele 8 luni ale anului 2018 – cu aproape 30% mai mult decât în aceeași perioadă din 2017.

Este deja o certitudine: în fiecare vară, odată cu revenirea în țară a celor care muncesc în străinătate, la Pașapoarte programul se modifică: „În perioada de vârf, reprezentată de lunile iulie și august, serviciile publice comunitare de eliberare a pașapoartelor au avut program prelungit de lucru cu publicul”, a anunțat Instituția Prefectului, adăugând: „Cu această ocazie, ținem să-i felicităm pe colegii noștri de la Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple.”

Peste 1.285.000 de pașapoarte au fost eliberate în perioada ianuarie – august 2018 la nivel național, ceea ce înseamnă cu 24% mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut. În Bistrița-Năsăud au fost eliberate 20.883 de pașapoarte în perioada ianuarie – august 2018 – cu 26,8% mai mult decât în aceeași perioadă din 2017.

Începând cu data de 1 septembrie a.c., programul de lucru cu publicul va reveni la normal, respectiv la intervalul orar 08:30-16:30, de luni până vineri, cu mențiunea că într-una dintre aceste zile, ghișeele de primiri și eliberări documente vor funcționa până la 18:30. Ziua în care programul va fi prelungit cu 2 ore este stabilită de fiecare serviciu județean în parte, în funcție de necesități”, au mai precizat cei de la Instituția Prefectului.

Gina Bontaș

Foto @ Arhivă

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Grill StopBistrița: Ciolan de porc ROTISAT și platouri generoase, pentru o masă copioasă alături de familie sau prieteni

O masă copioasă alături de familie sau de prieteni se poate organiza imediat. Grill StopBistrița pregătește...

Vizibilitate perfectă, siguranță sporită!

MATEROM AUTOMOTIVE Bistrița - Dealer & Service Autorizat Škoda, lansează o ofertă specială pentru posesorii de automobile Škoda fabricate între 2018 și 2020:

Clinica Sanovil angajează kinetoterapeut, Centrul Micul Prinț caută psiholog. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița

Clinica SANOVIL Bistrița angajează Kinetoterapeut, iar Centrul Micul Prinț caută psiholog / psihopedagog. Pleșcăviță Bistrița are nevoie de personal Fast Food. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Restaurant Arena by Casa EMA, EUROCOMPOZITE, Michaela’s Brasserie, EXAUDIT Contabilitate și AMICII BUILDING.