8 C
Bistrița
miercuri, martie 12, 2025

S-a încheiat perioada de înscrieri! CÂȚI părinți și-ar duce copiii la grădiniță acum, pe timp de vară:

Guvernul a dat mână liberă autorităților locale să deschidă grădinițe, creșe, afterschool-uri. Până vineri, părinții care au dorit să-și trimită copiii la grădiniță, pe timp de vară, au depus cereri. CÂTE cereri au ajuns la Inspectoratul Școlar:

Odată cu noile măsuri de relaxare, anunțate în 15 iunie, s-a dat „mână liberă” deschiderii grădinițelor, creșelor și afterschool-urilor, pe timpul vacanței.

Decizia finală aparține autorităților locale, iar deschiderea unităților se face cu respectarea măsurilor de siguranță.

Pentru preșcolari, părinții care doreau să își trimită copiii la grădiniță, au avut la dispoziție trei zile să depună cererile.

Se pot depune cereri dacă doriți să vă trimiteți copiii la grădiniță pe timp de vară!

Vineri, la ora 14.00, s-au centralizat toate cererile.

Am primit solicitări doar în zona urbană. La Inspectorat au ajuns 45 de cereri la nivelul municipiului Bistrița și 8 cereri la nivelul orașului Beclean. Noi am trimis aceste cereri către autorități și așteptăm să vedem ce ni se comunică. Asta ca să vedem când începem, cum, și așa mai departe”, a declarat, pentru Bistrițeanul.ro, inspectorul pentru învățământul preșcolar din cadrul ISJ BN, Crina Clapou.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Clinica Sanovil angajează kinetoterapeut, Centrul Micul Prinț caută psiholog. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița

Clinica SANOVIL Bistrița angajează Kinetoterapeut, iar Centrul Micul Prinț caută psiholog / psihopedagog. Pleșcăviță Bistrița are nevoie de personal Fast Food. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Restaurant Arena by Casa EMA, EUROCOMPOZITE, Michaela’s Brasserie, EXAUDIT Contabilitate și AMICII BUILDING.

MATEROM: Luna Femeii, Luna răsfățului pentru tine și mașina ta!

Dragi doamne și domnișoare, MATEROM AUTOMOTIVE Bistrița vă urează o Primăvară frumoasă, plină de zâmbete și momente de neuitat, iar în luna Martie vă răsfață cu flori și oferte speciale, dedicate exclusiv vouă!

EUROCOMPOZITE caută operatori specializaţi în materiale compozite. Grand Hotel COROANA angajează bucătar

EUROCOMPOZITE caută operatori specializaţi în materiale compozite. Grand Hotel COROANA angajează bucătar. Restaurantul ARENA by Casa EMA are nevoie de ajutor de bucătar și ospătar! NOI locuri de muncă sunt disponibile la Crama JELNA, Michaela’s Brasserie, EXAUDIT Contabilitate și AMICII BUILDING. Oferta completă, mai jos: