Ieri, s-a evaporat și ultimul strop de speranță și umanitate. Ieri, la Bistrița, am înțeles că trăim vremuri în care dorința de avuție e mai presus de orice. Chiar și cei care jură că-ți vor face bine, ajung să te fure. Ieri, mi-a fost rușine că sunt din Bistrița…
Am auzit tot felul de cazuri și necazuri. Și nu puține! Iar șocuri, am primit destule. Dar ieri, pentru prima dată în viață, mi-a fost rușine. Mi-a fost rușine că sunt din Bistrița! Mi-a fost rușine că sunt din România!
Basarabeanul împușcat în Cepari ieșea ieri din spital, sănătos și refăcut, la doar 10 zile după ce a agonizat pe un deal, cu funia la gât, șase plăgi împușcate și trei gloanțe în el.
Îți venea să zici: „Da’ ce bine dă Spitalul nostru în povestea asta. Câtă grijă i-au oferit și ce bine l-au tratat. Iată cum iese omul de aici, ca nou! O să ne fie veșnic recunoscător!”.
Dar balonul s-a desumflat rapid, când doar la câteva ore distanță, polițiștii și mascații au dat buzna în spital și au luat pe sus trei oameni. Trei oameni care au fost lângă nenorocitul din Ucraina când acesta a ajuns la spital.
Și în loc ca cei trei să se ocupe de rănit și să-i ofere condițiile optime, ei au avut altă prioritate: furtul a 12.000 de euro din hainele nenorocitului.
Cum? Cum se poate așa ceva?
Cât de mare să fie lăcomia și goana după mai mult? Cât de orbit să fii de o geantă cu bani încât să uiți și cine ești și ce trebuie să faci?
E drept că am văzut o dezumanizare progresivă a personalului din unitățile medicale, dar chiar atât de jos nu credeam că vom ajunge.
Când nenorocitul ajunge pe mâinile tale, când familia își pune toată încrederea în tine că te ocupi de cel drag lor, tu – să lași la o parte datoria, omenia și să te înjosești în așa hal. Nu contează că ești cu mopul, cu targa, cu hârtiile sau cu bisturiul, ceea ce tu faci își aduce aportul la starea celui drag al nostru.
Dacă stau să mă gândesc, tind să cred că e o practică normală deja. Dacă fură banane și flori, de ce nu ar fura și haine sau bani? Doar ştim proverbul „Cine fură azi un ou, mâine va fura un bou”… Care este, la urma urmei, limita…? Sau nu e tot furt? Dacă e o banană, o floare sau o pereche de pantaloni e cu totul altceva? Furtul e furt, indiferent cum o întorci sau ce ai luat!
Mai auzisem și că la locul accidentelor se fură din mașinile și hainele victimelor. Credeam că fură doar cei de pe margine, după ce organele abilitate pleacă. Dar parcă acum îmi trec prin minte și alte posibilități.
S-ar putea să ziceți: „La cum arăta ăla și când au văzut 12.000 de euro, logic că omul a căzut în păcat. Or fi crezut că moare!” Cum adică?! Asta le oferă scuza de a fura? Sau dacă tot au făcut-o, măcar să se fi trezit în ceasul al 12-lea și să fi returnat banii. Dacă tot și-a revenit omul! Nu că asta ar fi schimbat cu ceva faptul că l-au furat, în primul rând. Dar măcar nu puneau asemenea pată pe Spitalul care și așa încearcă să se ridice și să se scuture de toate neregulile și gafele din trecut. Nu puneau asemenea pată pe orașul care în ultima vreme începe să semene tot mai mult cu Vaslui. Nu puneau asemenea pată pe România, că poate ucrainenii nu ne catalogau ca pe „hoții Europei”…
Stau și mă întreb așadar dacă nu cumva este o practică normală… Dacă nu cumva, înainte să se ocupe de noi, nu ne scanează să vadă ce pot „trage” de pe noi. Oare câți și-au „înfrumusețat” salariile, garderoba, casa, de pe urma unui grav rănit, bătrân, mamă care a fost prea ocupată cu copilul bolnav…?
Ceea ce totuși dă puțină culoare acestui tablou sumbru e că făptașii nu sunt cadre medicale, ci personal auxiliar.
Și totuși, eu ce să fac? Nu-mi rămâne decât să mă rog, dacă mi se face rău sau trec, Doamne ferește, printr-un accident – să nu am la mine nimic. Decât hainele și actele de identitate. Iar cei dragi, să nu-mi aducă nimic la spital. De fapt, și ei să vină doar cu hainele și actele de identitate la ei.
Ieri, mi-a fost rușine. Azi, îmi vine să port doliu. Să fi murit umanitatea și la Bistrița…?!
