Se încăpățânează să explodeze în fiecare an, pe străzile din Bistrița, în ciuda atâtor probleme… În ciuda necazurilor, a lipsurilor, a spaimelor, a obsesiilor și complexelor care ne mărunțesc sufletele. Care ne storc trupurile de vlagă.
În ciuda ploilor, a vântului și a condițiilor mizerabile de trai. În ciuda campaniei electorale furibunde pentru europarlamentare, care scoate la iveală noi și proaspete promisiuni, avertismente, amenințări, speranțe, încrâncenări, pasiuni și nevoi nebănuite…
În ciuda faptului că oamenii îl ignoră cu grație, fără să-l observe. În ciuda faptului că toți îl neglijăm și refuzăm cu încăpățânare să-i ascultăm nevoile, aspirațiile, visele (câte or fi existând, în mintiuca cea strâmtă – sau poate, dimpotrivă, amplă – care se întinde peste gard, avidă de cunoaștere…)
În ciuda nepăsării noastre – liliacul se încăpățânează să explodeze iar pe străzile din Bistrița.
Gata să ne zdrobească sub călcâi orice îndoială în ziua de mâine… Conștient (pesemne) că nimic nu s-a schimbat din primăvara de acum zece, cinsprezece, douăzeci, treizeci de ani… Și că binele va învinge la un moment dat și pe străzile din Bistrița…