10.2 C
Bistrița
marți, aprilie 22, 2025

Rostul de dimineaţă: Tichete în plus pentru bugetari, din acest an…?!

A intrat în vigoare, chiar pe 1 ianuarie, legea care reglementează faptul că, din acest an, angajaţii de la stat pot primi tichete în plus, pe lângă cele de masă sau vacanţă. Tichetele pot avea valoarea de 10, 20 sau chiar 30 de lei, dar nu trebuie să depăşească 50 de lei. Ghiciţi la ce folosesc:

Noroc chior pentru bugetarii din Bistriţa şi din întreaga ţară! Din 1 ianuarie a intrat în vigoare legea care le permite culturalizare intensivă pe banii angajatorilor. Cum ar veni, conform Legii nr. 165/2018, bugetarii ar putea primi bani pentru bilete la concerte, spectacole, muzee sau proiecţii cinematografice.

De asemenea, ar putea să-şi cumpere cărți, dar și să meargă la târguri, festivaluri culturale sau parcuri tematice, inclusiv cele destinate copiilor.

De asemenea, prin intermediul acestor tichete se pot cumpăra manuale școlare, albume muzicale sau filme, indiferent de formatul acestora.

Un tichet cultural ar putea porni de la 10 lei, dar ar putea fi şi de 20, 30 sau 40 de lei, dar nu mai mare de 50 de lei. Suma totală acordată de angajator sub forma tichetelor culturale nu poate depăși 150 de lei.

Detalii suplimentare puteţi citi AICI.

Câteva întrebări îi macină, totuşi, pe unii dintre cititorii noştri: câţi dintre angajatorii din Bistriţa vor acorda efectiv aceste tichete culturale? Se decontează biletele la concertul Metallica? Avem voie să le folosim la Untold? Ne plăteşte cineva măcar o jumătate de bilet într-un Disneyland? E un fel de vrăjeală, în definitiv, nu-i aşa…?

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Škoda Elroq vine direct la tine: Test Drive la ușa ta, acum în Bistrița!

Bistrițenii au acum ocazia să descopere cel mai nou model electric din familia Škoda – Elroq – într-un mod complet diferit și extrem de comod: direct la ușa lor! Cu inițiativa „Test Drive la ușa ta”, MATEROM AUTOMOTIVE – Dealer & Service Autorizat Škoda, aduce viitorul mobilității acolo unde te afli, fie că ești acasă, la birou sau în oraș.

Se fac angajări la Crama Jelna, Rombat și Fan Courier: Noi locuri de muncă, în Bistrița

Crama JELNA angajează barman, ajutor barman, bucătar și maseur! ROMBAT caută operatori producție. NOI locuri de muncă în Bistrița, la SAN DECO Bistrița-Năsăud,  DIVANI & SOFA, AMICII Building și Ideal Print. Oferta completă, mai jos:

Este momentul perfect să te pregătești de aventurile acestei primăveri! Profită de oferta MATEROM AUTOMOTIVE

Este momentul perfect să te pregătești de aventurile acestei primăveri! Profită de oferta MATEROM AUTOMOTIVE pentru Verificarea de primăvară și asigură-te că mașina ta este pregătită pentru călătoriile din acest sezon.