Aproape fără suflare, scârțâind amarnic din încheieturi, cu priviri pustiite și probabil bântuită de insuportabile amintiri… Urâțită și cu oasele rupte… Gata să se prăbușească de pe picioare… Așa o știm de peste zece ani.
Peste linie, de la distanța cuvenită, clădirea transformată în ruine pare un capac pus tuturor posibilităților imobiliare. Un dop îndesat la capătul unei străzi.
Strada Florilor.
În apropiere se înalță semeață – ca scoasă din cutie – și Școala Gimnazială Nr 4.
Fapt care, cu puțină imaginație, nu face decât să învârtă și mai adânc cuțitul în rană. Pe de o parte școala proaspăt renovată, pe de altă parte – ruinele care se tânguie sistematic.
Dar nu le înțelege nimeni. Pentru că, nu-i așa?, în ziua de azi, nu-i mai pasă nimănui de limba ruinelor. Cu atâtea necazuri și nervi explodați peste tot în aer, cu atâtea amenințări și presupuneri scăpate de sub orice control sanitar – fix asta ne lipsește. Să admirăm cum moare o clădire de-a lungul anilor. Cum se topește văzând cu ochii. Cum îi mai pică o țiglă, un geam, o ușă…
De-a cui o fi? Ce misterioase sau întunecate secrete ascunde?
Poate afla oricine dacă sare pârleazul…