1.7 C
Bistrița
miercuri, ianuarie 22, 2025

Rostul de dimineață: Peisaje de iarnă… Ninge în aprilie, la Bistrița

N-am fi crezut că e posibil, dar uite că se întâmplă: ninge în aprilie, la Bistrița, iar iarna încă își face de cap și nu se dă dusă…

De altfel, ne avertizaseră și meteorologii, dar cei mai mulți dintre noi își închipuiau că ar putea fi vorba doar de câteva ploi.

În schimb ne-am trezit dimineață cu un strat subțire de zăpadă peste case și mașini, peste copacii și crengile zgribulite de nea… 

Cei de la Meteo BN au subliniat ieri dimineață că minimele nopții vor coborî până la valori cuprinse între -3°C în depresiuni şi nu mai mult de 0°C în zonele joase.

La Bistrița vom avea cer schimbător pe tot parcursul zilei, iar temperatura maximă, mai mică decât media multianuală a perioadei din calendar, se va situa în jurul valorii de +10°C…

Tot ei au postat și câteva fotografii, anunțând că la Romuli și Lunca Ilvei vor fi -3°C, în timp ce la Tihuța și Valea Blaznei vom avea -5°C:

Până astăzi, spre seară (07 aprilie, ora 18:00), este în vigoare chiar și un cod galben de ninsori. Vor fi afectate zone precum sudul Banatului, sudul și estul Transilvaniei, dar și zona Carpaților Meridionali și Orientali – transmite CNAIR.

Se pare că vom avea parte și azi de ninsori însemnat cantitativ, iar vântul va avea intensificări cu viteze de 50…60 km/h.

La altitudini de peste 1500 m, vor exista rafale de peste 80…90 km/h, ninsoarea va fi viscolită și zăpada spulberată, reducând vizibilitatea sub 100 m.

Conducătorii auto ar fi cazul să circule cu atenție și prudență, să adapteze viteza la condițiile din trafic și să-și reechipeze autovehiculele pentru condițiile de iarnă…! Nu de alta, dar – conform Meteo BN – va ninge și în următoarele zile:

„Aşteptăm o invazie masivă de aer rece nord-atlantic, coroborată cu meandrele întinse până spre latitudinea țării noastre ale unui ciclon islandez bine conturat.

Toate acestea generează un front rece care va aduce fenomene de iarnă pură, ninsori moderat-abundente, vânt intens, strat de zăpadă chiar şi în zonele joase, viscol puternic la munte şi temperaturi foarte scăzute pentru mjlocul lui aprilie.

Se pare că anomalia negativă va atinge chiar şi 15 unități, practic valorile de t° de abia depăşind 0°C, pe parcursul zilelor…

Nopțile vor deveni înghețate bocnă, cu minime – joi, vineri și chiar și sâmbătă – cuprinse, în general, între -10°C în depresiuni și -5°C în zonele de podiş…” 

Pasionații de schi e bine să afle că în zonele montane – de marti până spre sfârşitul săptămânii – la peste 1000 m. alt., maximele vor deveni negative! Din episoadele de ninsori succesive, temporar abundente, se va depune un strat nou de zăpadă consistent, de peste 25 – 30 cm…!

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Cozonacii Babka, pâinea cu maia sau ciocolata Dubai, printre produsele preferate de clienții Sweet Iris în 2024. O surpriză irezistibilă pentru 2025:

Bunătățile de pe rafturile Patiseriei Sweet Iris s-au vândut ”ca pâinea caldă” în 2024. Cozonacii Babka...

Clinica SANOVIL Bistrița angajează asistent medical generalist, infirmieră, personal Întreținere! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Clinica SANOVIL Bistrița își mărește echipa! Se caută asistent medical generalist, Infirmieră și Personal Întreținere Tehnic. Se oferă contract de muncă pe o perioadă nedeterminată și salariu motivant. NOI locuri de muncă, în Bistrița, la MasterFoam, RCB Electro, Fan Courier și GB Instaplan:

FOTO: Dacă iubești deserturile și vrei să treci la nivelul următor, acum ai ocazia să te perfecționezi la cursurile pentru Un Dulce De Zece!

Ești pasionat de cofetărie, dar torturile îți dau bătăi de cap, încă nu le știi toate...