1 C
Bistrița
sâmbătă, februarie 22, 2025

Rostul de dimineață: Minune… Într-o comună din Bistrița-Năsăud oamenii merg la coasă cu taxiul…

Era de neimaginat acum un an, dar între timp a devenit realitate: într-o mare și prosperă comună din Bistrița-Năsăud, oamenii merg cu taxiul la coasă. „Avem mașină mai mare, să-și poată pune sculele în spate. Bagă coasa în mașină și-l duc cît mai aproape de locul unde are treabă…”, explică șoferul… Cine-i ca ei…?

„De aproape un an de zile la Telciu a apărut primul taxi. Coco Taxi. Între timp au mai apărut cîteva. Sunt taxi-uri de zi și de noapte. Stând mai mult pe aici, am aflat că au suficiente comenzi și că se pot face ceva bănuți din asta. În plus, pentru mulți localnici taxiul e o binefacere, indiferent de tipul deplasărilor…”, scria zilele trecute Valer Simion Cosma.

Taxiul Coco este o minune pentru locuitorii din Telciu, mai ales când au de mers la cumpărături, de coborât de pe vreo vale sau de venit spre centru dinspre o uliță mai îndepărtată…

Uneori se adună 2-3 persoane la un taxi, ca să fie mai ieftin. La fel, când este de dat o fugă până la Năsăud sau în ceva localitate vecină, mai ales că autobuzele între sate nu circulă prea des și nu toată lumea are mașină.

Aflu de la un prieten taximetrist că de multe ori are comenzi de dus/adus oameni la coasă, la polog sau alte munci. «Avem mașină mai mare, să-și poată pune sculele în spate. Bagă coasa în mașină și-l duc cît mai aproape de locul unde are treabă.» La ceas de seară, dacă se stă prea mult la crîșmă, dacă se consumă alcool, se lasă mașina la centru și se ia un coco pînă acasă. Și se pot evita multe neplăceri așa, cu ceva mărunțiș…”, remarcă Valer Simion Cosma.

Despre taxiul din Telciu povestește și reputatul scriitor Vasile Ernu, invitat în acest an la Școala de vară din Telciu: „Ceea ce era de neimaginat acum cîțiva ani, acum e o realitate. (…) Sunt două taxiuri. Unul de zi și unul de noapte. Au apărut acum un an. Cine nu știe de CocoTaxi? Prețul e cam ca la București. Distanțele aici nu sînt mici, căci satele de pe valea munților sînt întinse. Dar le văd circulînd mereu. Am mers și eu cu ele ba la cimitir, ba la înmormîntare, ba prin satele vecine ca să nu-i mai deranjez pe «băieții lui Hovrea».
Șoferul mi-a povestit. Face un soi de al 2-3-lea job ca să poată trăi. Și spune că oamenii s-au obișnuit. Comandă pentru diverse deplasări: cei mai bătrîni pentru că au nevoie căci nu mai pot face la picior distanțe lungi și cei tineri pentru că sînt comozi. 
– Domnule, merg pînă și la coasă cu taxiul. Mă sună, vin și se urcă cu coasa în spate scoasă pe geam și mergem. 
Iarăși acest lucru e legat de un anumit tip de venit, de banii injectați aici de emigranții noștri economici. E impulsionat de grupurile mari de emigranți care circulau continuu în toate direcțiile, de noul tip de infrastructură care se dezvoltă și mai ales de noul tip de muncă pe care-l prestează o parte a populației care combină munca tradițională a cîmpului & animalelor foarte prost plătită din care nu se poate trăi și noile forme de muncă urbană, sezonieră sau temporară afară sau pe la oraș…

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Locuri de muncă, disponibile și la Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia își extinde echipa și caută logoped și pedagog de recuperare. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița, la depozitul AnnaFiori.ro Sărata, STEWO Năsăud sau Restaurant Arena by Casa EMA.

RUBIN Dragobete Drive – Pentru o dragoste care merge mai departe cu Kia, Suzuki, Ssangyong și MG!

Rubin Motors Bistrița – dealer autorizat Kia, Suzuki, Ssangyong și MG îți propune să sărbătorești iubirea cu o experiență auto memorabilă! Participă la campania specială „Dragobete Drive" și ai șansa de a câștiga și o cină romantică la Hotel Roser House – un loc de poveste pe malul lacului Colibița, unde iubirea și peisajul montan se întâlnesc perfect.

5 Soluții simple pentru a-ți atinge obiectivele majore

Achiziționarea unei proprietăți imobiliare, a unei mașini, investiția în educație sau orice alt obiectiv major cu impact pe termen lung poate părea o provocare atunci când apare partea financiară. Însă, există soluții la îndemână care îți vor facilita accesul către planurile tale. Trebuie să știi unde să le cauți și cum să le accesezi.