-0.6 C
Bistrița
luni, decembrie 23, 2024

Rostul de dimineață. O raită pe Bulevardul Decebal: Tranșee care arată impecabil, un câine care latră a pustiu

Destinul – dacă nu cumva soarta însăși, la fel de nemiloasă și crudă precum o știți și voi – ne-a purtat pașii spre piața Decebal, ieri dimineață. Tranșeele arată impecabil…! 

Un soare primăvăratic a învăluit ironic întreg orașul, sâmbătă dimineață – pe când unii munceau. Alții ieșeau la shopping. Norocoșii se bucurau de zăpada din Colibița. Chefliii își întindeau oasele sub plapumă, osteniți de cheful de vineri seară.

Iar ceilalți s-au nimerit, ca din întâmplare, între tranșeele din Decebal.

Dacă excludem noroiul generat de ultimele ploi și pietrele care îți alunecă sub picioare – tranșeele arată cât de cât impecabil.

În apropiere izbucnește stația de autobuz, cu o bancă nou nouță, cu lețuri proaspăt vopsite și îndelung lustruite.

Ar fi fost mândria oricărui bistrițean care s-ar fi așezat obosit pe bancă, așteptând autobuzul să-l culeagă de pe drumuri… Dar încă nu este.

Puțin mai încolo, din trotuar țâșnește și acum un straniu buchet de brațe contorsionate. Aparent flori plastifiate, în realitate – tuburi și țevi portocalii. Care ar putea oricând să-ți pună piedică. Dar nu o fac. Pentru că știu ele destule… Iar ce-o fi în sufletul lor – nu vreți să aflați acum…

Ne amintim, în treacăt, de Floarea Transilvaniei, din fața Consiliului Județean, inaugurată în 2016, în prezența lui Liviu Dragnea

Într-o doară, ne întrebăm retoric oare ce mai face Patrick (Patriciu) Mateescu – sculptorul stabilit în SUA care a donat-o Bistriței acum șapte ani…

Dar zumzetul de motor al unui utilaj ne întrerupe brusc reveria nostalgică.

Pare să fie măgăoaia care forează în mațele orașului. Nici ea nu mai știe de ce sau pentru ce… Și nici măcar nu se poate concentra ca lumea. Un câine de la etajul unu latră insistent a pustiu… Fără să reușească să trezească din somn celelalte utilaje și mașini grele, care se odihnesc în pace. 

Este de înțeles – într-o zi de sâmbătă dimineață. Adică weekend. Până și constructorii au dreptul la odihnă sâmbătă dimineața… Dar și duminică. Ba chiar și luni, îndrăznim a anticipa. Cu atât mai mult cu cât urmează marți Ziua Unirii Principatelor Române, de care toată lumea are dreptul să se bucure. Așa că mai mult ca sigur lucrările se reiau miercuri dimineață. Dacă nu cumva revin ploile în oraș… Și atunci o lăsăm pe joi sau vineri, desigur…

Cum bine spunea bunica noastră, încă din 1994 – trebuie să ne îngăduim unii pe alții, draga bunicii…

Până când… ?!

Până în martie-aprilie, când lucrările în Decebal se vor finaliza și când va apărea și pasajul subteran minune… În definitiv, două luni de zile nu e un capăt de țară… Trec imediat. Trec cât ai zice pește…

ARTICOLE SIMILARE

4 COMENTARII

  1. Eu cred ca astea sunt poze din UCRAINA din DOMBAS pe unde este razbel, insa cine spune ca sunt din B-dul DECEBAL sa nu uite o clipa ca aceste proiecte de reconfigurare a traficului sunt din vremuri trecute cand pesedeul si masinuta de vot din CL le apartineau.
    Asa este si cu linia VERDE pe perete dar si cu desfintarea a peste 3.000 locuri de parcare din oras.
    Spor la treaba ! Bistrita e terminata !

  2. ma minunez si spun daca vreun constructor ar fi lucrat asa si si-ar fi batut joc de materiale sub forma asta ar fi ZBURAT IN CLIPA URMATOARE DIN CURTEA MEA…dar in Bistrita, administratorul ales, Domnul primar HABAR NU ARE CU CE SE MANCA ASTFEL DE LUCRARI PENTRU CA EL NU RASPUNDE DE ASTA SI ARE ALTI SPECIALISTI CARE VAD… VAD CARDUL odata pe luna
    CATI BANI ?
    MULTTTTTTTTTTTIIII

  3. La un astfel de șantier ar fi necesar măcar 50 de muncitori,dar cum se poate observa sunt vreo 3 maxim 7.Dar când vine cineva de la primărie se adună vreo 15.Situatia este nu foarte bună, magazinul cu accesorii de telefoane închis, magazinul de pâine de la 1 februarie se închide, magazinul de haine de lângă pâine se închide și el.Auto ALBINA are aceeași soartă.Lecom rezistă eroic,la fel și Symfony(Xerox),cu înjumătățirea clienților,iar reparațiile de frigidere, mașini,televizoare nu au cum să transporte aparatele.Cam asta-i realitatea.Locuri de muncă care dispar.

  4. Acest primar este cel mai prost primar de la atestarea documentara a Bistriței, un îngâmfat, un om plin de aere și administrativ este un nimeni!!! Dl primar dacă catelul tău citește comentariul asta sa ști ca reprezinți trecutul, pt ca viitorul în 2024 arata sumbru, pt tine sau… tu te întorci la ORC unde postul e păstrat!!!! Ma intreb pe cine v-a mai deservi cățelul???

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...

Vrei ochelari noi de la Iana Optic de sărbători? Grăbește-te, închid în perioada sărbătorilor

Iana Optic e magazinul preferat de optică al multor bistrițeni, de aproape 20 de ani. Rame...