0.2 C
Bistrița
luni, decembrie 23, 2024

Rostul de dimineață: Dansul ritualic al focului. Într-o grădină fermecată din Bistrița

Ne-a fost dat zilele trecute, să ne înfruptăm și din dansul ritualic al focului, din zborul grațios al unei lebede celebre, cântecele de seară sau de dimineață, meditațiile și variațiunile într-o grădină fermecată din Bistrița.

Trei dintre cei mai vrednici și respectați muzicieni nu doar în România, ci în întreaga Europă, au susținut zilele trecute în grădina Muzeului Județean din Bistrița primul concert al stagiunii muzicale permanente camerale și simfonice 2020-2021.

A fost cu adevărat o aventură muzicală care a dezvăluit, celor mai curioși din fire, detalii uimitoare despre destinul unor muzicieni precum Stan Golestan – născut la Vaslui și ajuns la Paris, unde și-a construit o remarcabilă carieră muzicală, devenind cavaler al Legiunii de Onoare…

Festivalul SoNoRo, inițiat și coordonat de muzicianul Răzvan Popovici este unul dintre cele mai apreciate proiecte muzicale din România. Este un model de management cultural care adună muzicieni de elită din întreaga lume”, a remarcat Gavril Țărmure.

Este o mare bucurie să revenim la Bistrița. În acest an împlinim 15 ani de Festival SoNoRo și ce este foarte frumos este că am reușit pe parcursul acestor ani să facem o mică revoluție națională în ceea ce privește muzica de cameră…

Am ajuns, pe parcursul anilor, la concluzia că publicul din România este mult mai tânăr decât cel din alte țări, poate și prin contribuția și concertele SoNoRo.

Ceea ce este minunat, pentru că melomanii sunt întotdeauna cel mai valoros ingredient la concertele noastre…”, a mărturisit Răzvan Popovici.

Melomanii care au ales să-și petreacă seara în grădina muzeului s-au delectat cu creații celebre semnate de Edward Elgar, Manuel de Falla, Ludwig van Beethoven, Stan Golestan, George Enescu, Gabriel Fauré, Camille Saint-Saëns și Maurice Ravel.

Soliștii SoNoRo care au susținut concertul la Muzeul Județean au fost Răzvan Popovici (violă), Valentin Răduțiu (violoncel) și Alexandra Văduva (pian).

[arve url=”https://youtu.be/FqeCrWWY2q4″ /]

Răzvan Popovici a studiat la Salzburg, Paris şi Freiburg, a cântat ca solist în sala Filarmonicii din Köln, Festspielhaus Baden-Baden, Ateneul Român din București şi Theatre-des-Champs-Elysée din Paris. A cântat alături de Orchestra de Cameră din Köln, Orchestra de Cameră din Kobe, Filarmonica George Enescu din Bucuresti, Filarmonica Transilvania din Cluj sau Kamerata Kronstadt.

Răzvan Popovici este iniţiatorul şi directorul executiv al Festivalului Chiemgauer Musikfruhling din Traunstein, Germania, care celebrează în acest an 16 ani de existență, dar şi al seriei de concerte de muzică de cameră „Pèlerinages” din München.

Este în același timp iniţiator şi director executiv al Festivalului Internaţional de Muzică de Cameră SoNoRo din Bucureşti pe care l-a transformat intr-o platformă culturală europeană de mare succes. Aceasta include Festivalul SoNoRo (14 ani), proiectul educativ SoNoRo Interferenţe (13 ani), SoNoRo Arezzo (9 ani), SoNoRo Conac (7 ani), SoNoRo Sofia (2 ani) si SoNoRo Musikland (1 an).

Răzvan Popovici susține regulat cursuri de măiestrie în România, Japonia, Belgia, Italia, Ucraina și Germania, dar și în cadrul proiectului educativ SoNoRo Interferențe cât și al Fundației “Villa Musica” din Schloss Engers/Mainz. Din 2018 este profesor invitat al Conservatorului Regal din Antwerp, Belgia. 

Apreciat de Süddeutsche Zeitungpentru „tonul masculin caracteristic, pasionat și interesant” și considerat „unul dintre cei mai talentați violonceliști ai zilelor noastre” (Süddeutsche Zeitung), violoncelistul Valentin Răduțiu s-a născut la München. A primit primele sale lecții de violoncel de la tatăl său, la vârsta de șase ani.

Ulterior a studiat la Salzburg, Viena și Berlin cu Clemens Hagen, Heinrich Schiff și David Geringas.

Violoncelist important al generației sale, Valentin Răduțiu a câștigat diverse concursuri naționale și internaționale, a fost premiat de mai multe ori în cadrul Concursului „Jugend musiziert” și la Concursul Dotzauer de la Dresda și a obținut premiul I la Concursul internațional Karl Davidov din Riga.

În 2011 i-a fost oferit premiul Music of German Business, unul dintre cele mai importante premii pentru tinerii muzicieni din Germania. În 2012, Valentin Răduțiu a câștigat premiul II la Concursul internațional George Enescu din București.

Valentin Răduțiu a concertat cu Deutsches Symphonie-Orchester Berlin, Deutsche Radiophilharmonie Saarbrücken, Symphonieorchester al MDR Leipzig și SWR Stuttgart, Münchener Kammerorchester, Camerata Salzburg, Orchestra Filarmonicii George Enescu și Orchestra Națională Radio din București Orchestra Națională Simfonică din Letonia, Hong Kong Sinfonietta, Praga Philharmonia, Stuttgarter Kammerorchester, Württembergisches Kammerorchester Heilbronn și World Youth Symphony Orchestra. 

Valentin Răduțiu a lansat mai multe CD-uri. Pe lângă CD-ul de debut din 2011, a înregistrat un album cu lucrări franceze de Lalo, Ravel și Magnard. Lansarea din 2014 a lucrărilor integrale pentru violoncel și pian de George Enescu cu Per Rundberg a fost lăudată de critici și considerate o înregistrare de referință (Haenssler Classic).

[arve url=”https://youtu.be/VqRETc8fywc” /]

Colaborarea intensă a lui Răduțiu cu compozitorul și dirijorul Peter Ruzicka este marcată de înregistrarea sa în premieră a Concertului pentru violoncel și muzica de cameră a lui Ruzicka.

În 2015, a fost lansat albumul lui Valentin Răduțiu „Remembering the rain” cu pianistul de jazz Benjamin Schaefer, în 2016 un CD cu Münchner Kammerorchester și Concertele pentru violoncel de Haydn, CPE Bach și Mozart, și cel mai recent, Concerte pentru violoncel de Haydn, Christian Bach și Janson cu Württembergisches Kammerorchester Heilbronn.

În 2016, Valentin Răduțiu a fost invitat ca profesor la Hochschule für Musik und Theater Rostock, iar în 2019 a fost numit șef de partidă pentru violoncel I  al Deutsches Symphonieorchester Berlin

Pianista Alexandra Văduva a început studiul pianului la vârsta de 4 ani, sub îndrumarea profesoarei Doina Olteteanu. Alexandra a câţtigat numeroase competiţii naţionale şi internaţionale precum Concursul Internaţional de pian de la Viena, premiul al III-lea la Concursul Beethoven (Londra, 2011), premiul al II-lea la Concursul de pian Sterndale Bennett şi multe altele.

Pianista a interpretat Concertul de pian al lui Stravinski cu Royal Academy of Muisc Wind Orchestra, dirijor Keith Bragg şi a urcat pe scene celebre precum Wigmore Hall, Duke’s Hall, Steinway Hall, Yamaha Centre, St. James’ Church Piccadilly, St. Pancras Church sau Charlton House. Alexandra a urmat masterclassuri cu Imogen Cooper, Stephen Hough, Pascal Devoyon, John O’Conor, Evgheny Sudbin, Joanna MacGregor şi Galina Eguiazarova. În curând, ea va susţine Concertul de pian nr. 1 de Prokofiev, acompaniată de Bedford Sinfonia.

*****

Concertul SoNoRo / Pe aripile vântului a fost organizat la Bistrița de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, Centrul Județean pentru Cultură și Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud.

SoNoRo Conac este un proiect inițiat de Asociația Sonoro, cu sprijinul partenerului principal BRD Groupe Societe Generale. Proiectul cultural este co-finanţat de AFCN (Administraţia Fondului Cultural Naţional).

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...

Vrei ochelari noi de la Iana Optic de sărbători? Grăbește-te, închid în perioada sărbătorilor

Iana Optic e magazinul preferat de optică al multor bistrițeni, de aproape 20 de ani. Rame...