Ți s-ar putea întâmpla și ție, dacă ai urca într-un mijloc de transport în comun, să zicem, un autobuz, căci metrou nu există deocamdată în Bistrița europeană, dar ți s-ar putea întâmpla și ție…
Să urci, ca tot omul, într-un mijloc de transport în comun – mohorât, într-o zi apatică precum cea care ți se așterne astăzi la picioare, sau în orice altă zi în care nu știi ce să faci, cum să începi, cum să te descurci… Ți s-ar putea întâmpla să vezi că alături de tine, la câțiva metri distanță urcă, de asemenea, un individ. Un necunoscut. Care își despachetează tableta și începe s-o butoneze, și din senin izbucnește în râs… Și râde… Și râde… Și nu se mai oprește…
Dar și dacă ți s-ar întâmpla așa ceva în Bistrița, într-un mijloc de transport cum ar fi orice autobuz care străbate străzile plictisite ale orașului, ai zice – ca mulți alții din preajma ta – că individul e dus cu pluta… Că s-a țicnit de tot… Sau ai încerca să-ți amintești proverbul acela străvechi cu râzi, și toată lumea va râde împreună cu tine, apucă-te de plâns – și vei plânge singur…
[arve url=”https://www.facebook.com/AmUpset/videos/322040261862790/” maxwidth=”300″ aspect_ratio=”1:1.8″ /]