Refugiații. Nu i-ați privit în ochi. Nu le-ați ascultat respirația. Din canapeaua de-acasă n-ai cum să le percepi teama, furia. Viața se joacă la ruletă iar pariurile sunt făcute: „Rien ne va plus”.
Realitatea este cruntă, drama se acutizează cu fiecare gângurit de nou-născut. Născut în buncăr. Ca o ultimă șansă. La câțiva pași distanță, o mamă primește vestea cumplită: fiul ei nu mai este. A ajuns praf de stele cu arma în mână. Urmează umilința. Conaționalii tăi de la graniță îți golesc buzunarele. Este ortul plătit luntrașilor vii ca să scapi de război.
Asta s-a întâmplat și se întâmplă în Ucraina, în completarea unui conflict militar mizerabil născut din ideile unor nebuni. Războiul curmă vieți. Asta în primul rând! Să lăsăm dracului poveștile cu „nu mai au economie”. Să vorbim despre inimi ce bat printre bombardamente.
Zilele acestea, subiectul principal al presei a fost ajutorul oferit de români pentru ucrainenii refugiați pe teritoriul României. Exodul acestora este mai mult un tranzit. România nu le va fi casă. România le este adăpost.
Să ne înțelegem, subiectul acestui război este radical, este vorba de vieți omenești, de destine frânte, de durere. Despre asta trebuie să vorbim și, mai ales, să facem ceva! Dacă nu îți convine ce scriu, scutește-mă de sfaturile tale. Războiul, moartea, nu au justificare!
Dacă ajuți, ești deja „pe plus”. Nu știu dacă Dumnezeu contabilizează binele și face clasamente. Dumnezeu nu te premiază, nu dă medalii, nu-ți pune coroniță.
Un leu donat din cei doi pe care îi ai, o bucată de pâine ruptă din colțul tău, o gură de apă din sticla care e pe terminate este un AJUTOR și nu poate fi contestat de nimeni și nimic pe această lume. Nu pune preț pe bani, „ai grijă să îi cheltui până ajungi în rai/Că poate Dumnezeu e fiscul și tu trebuia să-i dai”, spunea BUG Mafia. Să-i dai aici pe pământ ca să faci bine altora.
Aud că se face risipă, că este un surplus de alimente neperisabile, conserve etc. Ghiciți ce: se depozitează! Adică vor fi împărțite treptat, în raport direct cu cererea. Iar între timp se vor aduna mai multe, în așa fel încât atunci când vin alte valuri de refugiați să avem de unde.
Am văzut că mulți comentează „Dar pe ai noștri de ce nu îi ajutăm?”. Bă, băbălăilor, ONG-urile care se dedică tuturor nu s-au inventat acum, cu războiul ăsta! Centrele pentru nevoiași nu au fost acum construite, iar conturile de donații nu au apărut subit doar pentru ucraineni. Ați avut ani de zile timp să vă puteți ajuta conaționalii!
Așa-i românul. Când vede că ceva se întâmplă bine, trebuie să comenteze, să găsească greșeli, să țipe în gura mare „Evrica”, deși n-a descoperit nimic.
Nu v-a oprit nimeni să donați și să vă implicați în calitate de voluntari în diferite campanii umanitare. V-a durut în partea dorsală. Nu vă mai revărsați eșecurile, frustrările personale, în spatele oamenilor care acum pun umărul la treabă și ajută dezinteresat. Iar despre politicienii care au intrat în hora celor ce ajută…foarte bine, jos pălăria! Sunt destul de potenți din punct de vedere financiar, iar social este imperios necesar să îi vedem, dacă nu cu inițiativă, măcar că duc mai departe mișcările astea și că le susțin. Dacă le-ar fi ascunsă pe telefon opțiunea selfie, ar fi și mai bine.
Nimeni nu bagă mâna în buzunar și nu este nimeni obligat să ajute. Lăsați golăneala cu metafore stradale „facerea de bine…”. Nu se folosește oricând. Nu suntem la poartă, pe marginea șanțului, unde scuipăm coji de semințe și vedem conspirații când se împiedică vreo mătușă.
Trecând peste acest amalgam de imagini cu un puternic impact emoțional, peste rândurile multora certați cu limba română și aplaudaci ai conspirațiilor, trebuie să vedem toți același lucru: strigătul de ajutor. Dacă nu-l vezi, n-ai calitate umană. Ești sterp sufletește, anost prin definiție și rău din născare. Aici nu mai este vorba despre ei, ucrainenii. Este și despre noi.
Pericolul unui război există. Mulți se pregătesc, pe blat, să plece din România înainte de… cine știe ce va fi. Ei sunt cei care contestă acum eforturile oamenilor simpli din România de a ajuta fără răsplată. Cum ați reacționa drepților, dacă deasupra capului ar cădea bombe, iar viața ar fi la cheremul hazardului?
Veți fugi oriunde. Si veți dori ca acolo, la destinație sau în tranzit să aveți parte de oameni așa cum au găsit ucrainenii la granițele noastre. Niciunul nu stă cu mâna întinsă, doar așteaptă să le fie încălzită…
Este 8 martie. Nu mai este timp pentru schi. A început golful, prilej pentru Iisus, Sfântul Petru și un bătrânel să joace o partidă. A câștigat bătrânelul, iar Sfântul Petru i-a spus lui Iisus: „Eu nu mai joc împotriva lui tac’tu!”
Nu putem fi adversarii lui Dumnezeu. Trebuie să fim în aceeași echipă. Așa vom câștiga mereu. Ca oameni.
…suntem destepti
facem analize!