Astăzi în Romania devine din ce in ce mai greu să susții cu vorbe și fapte ca ești national-liberal. Motivele pentru care am ajuns multi dintre noi in situația asta este pentru ca evident PNL nu mai este același partid istoric ca cel care a aparut după Revolutie si cu atât mai puțin cu cel de astăzi – consideră deputatul Robert Sighiartău.
Deputatul Robert Sighiartău a realizat o radiografie a ceea ce mai înseamnă astăzi PNL:
„Astăzi când vorbești cu cineva despre Vila Florica și Brătianu oamenii cred că este o terasa sau unul care vinde biciclete. Simbolurile PNL nu mai sunt la fel de prezente în conștiinta membrilor de azi ai partidului.
Nici oamenii nu mai sunt la fel. Vorbeam de politica Brătienilor „prin noi înșine” astăzi nu putem să mai convingem pe nimeni cu politica asta. Pentru că suntem „prin noi înșine cu PSD-ul”. Asta ar fi un prim motiv pentru care e greu să fii liberal astăzi. Nu putem să clădim prezentul si viitorul, dacă nu ne cunoaștem bine istoria, trecutul.
Principiile national-liberale care au guvernat de câteva ori tara după revoluție au devenit niște lozinci.
Vă vine sau nu să credeți, noi liberalii am inceput să vorbim despre linii roșii în partid. Vă aduceți aminte de unde e fraza asta ? Cine sunt cei care spuneau cu linia roșie ? Teorie economica liberală are un principiu de bază. Statul trebuie sa intervină cât mai puțin într-o economie.Este principiul non-intervenționismului politic în tot ce înseamnă mediul privat. Statul organizeaza piața, stabilește reguli și autorizează jucatorii. PUNCT !
Adică statul nu poate administrativ să plafoneze prețuri, să subvenționeze dirijat catre companiile de stat aflate în dificultate și cel mai important să incalce principiul concurenței loiale. Astăzi în Romania deși avem capitalism, deși am învățat de la UE sa înființăm agenții de reglementare, monitorizare și control, care ar trebui sa fie conduse de profesioniști, independenți, noi am făcut numiri politice in ele si de asta lucrurile merg „perfect”…
Și așa impotriva principiilor liberale am creat cu toții ceea ce tot noi numim clienți politici. Iată încă un motiv pentru care e greu să fii național-liberal în Romania.
În ultimele 6 luni de zile, în Romania nu s-a vorbit decăt de salariile și problemele bugetarilor.
Din punctul meu de vedere, poate ca e și asta o varianta, dar ea se repeta in fiecare an deja. În fiecare an, profesori, doctori, asistenti, protestează in legaturile cu salariile lor. Uneori și pentru conditiile lor de munca.
Dar, atenție, nimeni nu vorbeste despre cei care PRODUC și oferă locuri de muncă în țara asta. Ei nu fac scandal, ci doar protestează câteodată și după aceea tac subit.
Pe ei cine ii apără ?? Cine se gândește la ei ? Cine îi intreabă despre ce nevoi ai, ca să dezvolte afacerile? Să poata da salarii mai bune ? O să spuneți, domnule dar sunt multi, 1,2 milioane de bugetari. Și ăștia toți votează.
Am să vă spun părerea mea. Eu cred ca nu toți bugetarii aparțin PSD-ului cum clamează PSD-iștii. Dar în același timp, noi liberalii, nu reușim să ii apărăm pe cei cu intreprinderi private. Ei până acum se bazau pe PNL și făceau parte cel puțin din zona simpatizanților PNL.
Abandonul acesta voit cred că ne-a făcut să pierdem multe procente în ultimul an.
A două greșeală este ca ne-am inchipuit la un moment dat că putem să luăm din electoratul PSD-ului.
Ne-a fost frică că vin alegerile și nu am avut uneori curajul să le impunem partenerilor noștri reguli liberale prin care să sprijinim economia. La nivelul celor care au luat decizii in partid cred că s-a greșit.Poate ca uneori nici nu am reusit să explicam ce am facut bine, noi liberalii.Diferența intre PNL de astăzi și cel istoric este că liderii de atunci iși asumau răspunderea. Noi cei de astăzi… mai greu.. Iată încă un motiv pentru care e greu să fii liberal în ziua de astăzi.
Despre economia românească, finanțe și buget:
Fără să știm precis dacă România este o țară liberală sau socialistă în gândire, știm cu siguranță că avem o piață capitalistă și trăim într-o lume liberă.
Aș începe cu cunoscutul fir roșu din PNL: cota unică! Situația se prezintă cam așa: deși nu îmi place să recunosc, președintele PSD spune că nu mai există cota unică și așa este. Cota unică pe care o revendicăm noi este șvaițer. Nedrept este însă să spui despre ea că este neviabilă și nesănătoasă pentru economie așa cum face domnul Ciolacu. Dați-mi voie să vă spun opinia mea: PNL a fost primul dintre cei care au susținut introducerea cotei unice în economia românească tocmai pentru avantajale pe care le aducea economiei românești de tranziție din punct de vedere al impozitelor directe, adică impozitul pe salariu, impozitul pe profit.
În istoria din ultimii 20 de ani ai României, am făcut câteva excepții de la această cotă, toate introduse de PSD și declarate doar temporare. Din păcate, ele au devenit permanente. Și aici vă reamintesc, într-o ordine istorică, impozitul din domeniul IT, construcții și sectorul agro-alimentar. Adică chiar și noi, liberalii singuri la guvernare sau în diverse combinații, nu am avut hotărârea și decizia de a reveni la cota unică, așa cum a fost ea la debut. De aceea astăzi suntem unde suntem. Pentru că indiferent dacă eram liberal sau de altă orientare politică din motive electorale, nu am îndrăznit nici unii, nici alții să îndreptăm situația aceasta.
De aceea este greu să fii liberal astăzi în România.
În ceea ce privește impozitele indirecte cum ar fi TVA, accizele etc. și ele au solicitat modificări nenumărate în funcție de interesele partidului aflat la putere. Sub amenințarea unor greve sau forme de protest, în special PSD-ul, într-un limbaj populist, a modificat cotele de TVA după cum a avut interesul. Vă mai aduceți aminte de PONTA care a dus cotele de tva la 9%, de exemplu la sucuri și alte băuturi carbogazoase? Din păcate și aici, noi, liberalii, atunci când am avut posibilitatea să îndreptăm lucrurile acestea pentru sănătatea bugetului am ezitat. Și cred că am greșit.
Părerea mea este că și aici, în cazul colectării veniturilor fiscale din TVA, avem un dublu limbaj, chiar și noi, liberalii. De câte ori mărim cheltuielile bugetare în mod excesiv, de atâtea ori guvernul țipă că trebuie să colecteze mai mult ANAF-ul. De câte ori apare un ministru de finanțe sau un nou șef la ANAF ne promite măsuri pentru creșterea încasărilor deși de 30 de ani noi nu reușim să atingem media pragului de colectare de 40% care este în media europeană.
Faptul că și noi, liberalii, acuzăm și folosim ca țap ispășitor ANAF-ul și încercăm să transferăm vina măsurilor fiscale asupra lor, este incorect și nedrept.
Pentru că ANAF-ul este doar o agenție de colectare. ANAF-ul nu este poliția în sensul strict al cuvântului. Dacă noi le dam un Cod Fiscal clar și simplu, atunci poate să crească spre 100% modul în care reușește să colecteze și să interpreteze Codul Fiscal.
Și aici este vina noastră, a liberalilor, pentru că am acceptat de-a lungul timpului tot feluri de subterfugii cum ar fi prorogarea termenelor din unele legi cu profil fiscal, inclusiv cea a răspunderii. Am transformat ANAF-ul într-o sperietoare și într-un țap ispășitor. La toate acestea au contribuit debandada din colectarea veniturilor fiscale (generată de legislația schimbată de sute de ori) și faptul că noi, liberalii, nu am avut totdeauna o comunicare eficientă, economică cu electoratul nostru. Aici pot să mai adaug impozitul pe dividende și campania complet injustă și neprincipială pe care PSD-ul a dus-o vizavi de unele măsuri legate de impozitarea progresivă și impozitarea globală etc. Și de aceea este greu să fii liberal în România.
Așadar, vă intreb: Pe unde mai trece firul roșu?
O altă variantă în teoria economică pentru a respecta ținta de deficit este REDUCEREA CHELTUIELILOR STATULUI. Pentru că nu putem crește veniturile într-un ritm atât de accelerat să prindem aceste cheltuieli ale statului din urmă nu ne rămâne decât o variantă pe care toți politicienii țipă în gură mare că ar trebui făcută dar nimeni nu are curajul să o facă. Și nu pentru ca la anul e campanie electorală.
* Cheltuielile cu salariile de la stat. În ultimul 1 și 8 luni de când suntem în coaliție cu PSD-ul numărul funcționarilor publici a crescut într-o progresie geometrica pe care nici o teorie economica nu poate susține că e benefică, adică pe ințelesul tuturor au crescut intre 20.000 și 40.000 numărul de salariați la stat, din două motive :
— Înființarea de ministere noi și agenții, mărirea numarului de salariați în instituții deja existente.
În cazul primei variante, deși Comisia Europeană, NATO, sau oricare alt organism internațional nu ne-a impus sau nu ne-a cerut inființarea de noi entități suportate de bugetul statului, noi am inființat, totuși.Un prim exemplu ar fi înființarea unui minister al familiei și tineretului care nu își justifică din punct de vedere al eficienței activitatea. In primul rând pentru că după cum am constatat recent în scandalul azilelor groazei, seniorii noștri nu intră în competența acestui minister. Asta deși un minister nou înființat pentru o singură persoană,are pe stat 300 de salariați plătiți de la bugetul statului.Toată activitatea legată de Familie trebuia să fie gestionată de Ministerul Familiei,Muncii și Protecției Sociale.
— ANAF-ul a suplimentat cu 150 de posturi deși se afla în procedură de modernizare a sistemului informatic.
Toată lumea e nemulțumită de încasările de la ANAF. Cheltuielile cu aceste controale mamut, în afară de faptul că timorează mediul de afaceri, sunt mult mai mari decât sumele pe care le recuperează la bugetul statului.
— Cheltuielile cu dotările ministerelor: Deși au fost două informări în ședintele de guvern din februarie-martie prin care se solicita reducerea cheltuielilor cu 20% (altele decât salariile din bugetele ministerelor) ele nu s-au redus în fapt decât cu 10,2%, în medie.
Să fie clar, eu nu spun că nu trebuie sa avem deficit (el trebuie sa fie doar pentru investitii). Dar astăzi, când Romania poate să ia bani ieftini, 30 mld Euro din PNRR, dar condiționat, e timpul ca și clasa politică, de data asta si forțată de situația bugetului să purceadă la o reformă în administrația publică centrală ca prim pas. Clasa politică din păcate nu are curajul să o facă. De asta e greu să fii național-liberal.
— Un alt gen de cheltuieli care sunt foarte mari și grevează pe buget, sunt cheltuielile cu dobânzile. În ultimul timp datoria publică a sărit de 50% din PIB.Pe langă faptul că ne împrumutăm mult, ne împrumutăm și prost, adică la dobânzi foarte mari, peste media europeană. De asta e greu să fii național-liberal.
— Avem cheltuieli foarte mari cu administrarea companiilor de stat.
Felul în care majoritatea celor care lucrează la stat fac parte din conducerea acestor companii este complet greșit din punct meu de vedere. Pot să spun asta pentru ca eu am administrat un bussines privat al familiei mele. Niciodată nu voi plăti mai mult de 30% pe salarii într-o companie privată care sa producă profit.
Imaginați-vă că la toate companiile de stat procentul este depășit. Avem într-un comitet de supraveghere 7 sau 11 oameni care pentru că vin o dată pe lună, primesc un salariu foarte mare. În majoritatea cazurilor în care o companie înregistreaza pierderi, aceea pierdere este suportată de către acționari. Și aici vorbim și de CEC și de Exim Bank. Și pentru că nu e de ajuns mai înființăm încă o bancă de stat în domeniul bancar, plus una în domeniul asigurărilor, toate pe banii noștri, în două sectoare care sunt în România complet privatizate. De asta e greu să fii național-liberal.
— Ceva extrem de sensibil e la nivelul admininstrației publice locale este reorganizarea administrativ-teritorială a României.
Indiferent de forma pe care o va lua, sau de partidul care o va pomova, va genera tensiuni între guvernanți și electorat. Dar mă simt dator să o spun. O parte decisivă, dar nu importantă, care grevează bugetul statului,este complet irațională și inutilă. Pe românește, sunt prea multe UAT-uri care generează cu administrarea lor cheltuieli imense, peste posibiitatea lor. Și aici poate că într-o zi putem face ceva.
Ce încerc să vă transmit este că nu există un singur domeniu în care să tăiem cheltuielile bugetare ca să micșorăm deficitul. Dar dacă avem curaj să începem cu câte puțin din fiecare pe care le-am scris, sigur începem să ținem deficitul sub control.
Nu exista solutii miraculoase. Romania se afla in pragul declanșării procedurii de deficit excesiv. Asta înseamnă că în cazul în care o țară membră UE are un deficit bugetar care depășește 3% din PIB și/sau nivelul datoriei publice reprezintă peste 60% din PIB , declansarea unei proceduri de deficit excesiv este, pe deplin, justificată. Comisia Europeană recomandă României să pună capăt deficitului bugetar excesiv până în 2024. In acest sens, guvernul s-a angajat că deficitul bugetar va scădea la 4,4% din PIB în 2023 şi la 2,9% din PIB în 2024, aşa cum recomandă Comisia Europeană pentru ieşirea din procedura de deficit excesiv.
Numai că, la mai bine de 32 de ani de la Revolutia Română din Decembrie, 1989 si de la căderea comunismului România este incă un stat nereformat . Aceasta este principala cauză a prelungirii starii de tranzitie, cu consecinte dezastroase pentru tară, in plan economic, social si cultural. Romania a ieșit din comunism o țară săracă, obosită, incapabilă să se adapteze repede la modelul economiei de piață. Ca nivel de dezvoltare, eram cu zeci de ani în urma Europei Occidentale. Tranziția României a început cum nu se putea mai prost si practic nu s-a incheiat nici până astăzi. Noi încă ne conducem după legi comuniste din 1968, adică centralism democratic-socialist, în plin capitalism democratic-european. Ori acest centralism este o frână a dezvoltării economice. Nici după aderarea la Uniunea Europeană in anul 2007 România nu a profitat prea mult din cauza lipsei de reforme interne si a centralizarii excesive, soldată cu atragerea scazută de fonduri europene.
De aceea, este nevoie de reducerea cheltuielilor de funcţionare a statului, pentru care sunt necesare reforme structurale profunde precum:
-Reducerea numărului de ministere la 15-16, la fel cum este in Franţa şi Germania;
-Desfiinţarea agenţiilor şi instituţiilor care nu sunt neapărat necesare, atribuţiile lor putând fi preluate de alte instituţii, simultan cu o descentralizare reală;
-În administraţia locală, păstrarea acelor primării care servesc peste 8.000 de cetăţeni, şi comasarea celorlalte;
-Reducerea numărului de judeţe la 16, într-o primă etapă, apoi la 8, echivalente cu regiunile de dezvoltare;
– Înlocuirea instituţiilor care servesc acum cetăţenii prin numerosi funcţionari, cu aplicaţii informatice care funcţionează nonstop, online.
Referitor la reforma administrativ-teritorială care este una învechită și care costă mult prea mult, trebuie subliniat faptul că în prezent diferențele economice dintre județe sunt imense, iar birocrația omoară multe proiecte în fașă, desi aparatul administrativ este supradimensionat, fără să facă nimic. De aceea, trebuie recurs la o restructurare a acestor unități administrativ- teritoriale pentru ca structurile respective să fie compatibile cu cele europene, să devină funcționale si eficiente economic, deoarece in prezent cele mai multe dintre judete sunt adevărate feude pentru baronii locali. Trebuie in sfârsit să fie realizată regionalizarea, dar nu formal asa cum o avem acum, cu ADR-uri (Agentii de Dezvoltere Regională) ca organizații nonguvernamentale, ci cu regiuni administrative funcționale, cu forță juridică, adică să poți merge direct la Bruxelles să depui proiecte pe bani europeni fără să mai fi nevoit să treci prin București. Prin regionalizare s-ar desfiinţa foarte multe structuri inutile populate cu tot felul de nepotisme. Un alt avantaj este decimentarea reţelelor clientelare construite in timp de peste 50 de ani. Dacă s-ar sparge astfel de strcturi, s-ar crea şansa ca România să renască administrativ ca ţară.
Uniunea europeana nu recunoaste caracterul de regiune decât dacă ai minimum 800.000 de locuitori, iar in România nici un judet nu indeplineste acest criteriu. Dacă nu ai 800.000 de locuitori nu esti considerat regiune si deci nu poti sa depui direct proiecte pentru accesarea de fonduri europene, nefiind eligibil. Din această cauză România pierde multi bani europeni fiindcă totul depinde de guvernul de la Bucuresti unde lucrurile se miscă foarte greu.
Există două căi de a face regionalizarea. Prima este prin revizuirea constitutiei si introducerea categoriei administrative de „regiune” in legea fundamentală. A doua cale este mai simplă si se poate face fără modificarea constitutiei , printr-o lege organică in care să fie prevăzută comasarea mai multor judete in structuri administative mai mari. Aceasta se poate face mai simplu prin reducerea numărului de judete si păstrarea denumirii de „judet” prevăzută in actuala constitutie. Este modelul Poloniei care a făcut regionalizarea in 1999 prin comasarea celor 49 de voievodate existente (similare cu judetele de la noi) in 16 mari voievodate pentru a corespunde cerintelor Uniunii Europene.
În plus la noi dintre cele 3.228 de orase si comune sau UAT -uri (unităti administrativ-teritoriale), cel puţin 1.000 nu-şi pot asigura din venituri proprii, cheltuielile de funcţionare şi a oferi servicii minimale pentru viaţa cetăţenilor: salarii, iluminat public, gospodărire. Toate stau cu mâna intinsă si se bazează pe transferuri de la bugetul central sau de la bugetul judeţean.
In plus, atragerea fondurilor europene, in special cele prevăzute pentru proiectele incluse în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), este conditionată si de îndeplinirea celorlalte reforme sau „jaloane” propuse de România si agreate împreună cu oficialii Comisiei Europene, si anume:
-Reforma pensiilor speciale si trecerea lor pe principiul contributivității;
-Reforme în politica fiscală;
-Revizuirea cadrului legislativ pentru companiile cu capital de stat;
-Revizuirea sistemului de salarizare în administrația publică;
–Crearea și operaționalizarea Bancii Naționale de Dezvoltare;
–Un nou sistem pentru a accede în funcțiile publice;
-Modificarea legilor justiției și consolidarea cadrului anti-corupție;
-Transport fără emisii de carbon;
-Energie Regenerabilă.
Cu toate astea, Curtea Constituţională a României (CCR) a amânat luarea unei decizii în legătură cu modificările legii privind pensiile de serviciu şi cu legea privind cumulul pensiei cu salariul, până pe 2 august si respectiv pe 2 septembrie, pe motiv că sunt necesare lămuriri suplimentare, desi adoptatrea celor două acte normative reprezintă reforme obligatorii la care România s-a angajat pentru atragerea de fonduri europene pentru proiectele incluse in Planul National de Redresare si Rezilientă. Fără aceste „jaloane” există riscul pierderii unor transe importante de resurse financiare europene in conditiile in care România se află intr-un deficit bugetar excesiv.
Au mai fost unele încercări să se facă reforme, dar de fiecare dată au întârziat, ori au eşuat pentru că nu a existat vointa politică si nici capacitatea administrativă de a le implementa.