19.8 C
Bistrița
marți, aprilie 22, 2025

Revoltă-n PSD: Viorica Dăncilă, certată de Radu Moldovan

Reprezentanții PSD au avut o întâlnire la mare, la Neptun. Tensiunile au fost la ele acasă. Iar printre cei mai vocali lideri PSD din țară, s-a aflat și Radu Moldovan. Acesta a avut reproșuri și replici dure la adresa premierului Viorica Dăncilă.

Dacă un eveniment are loc „la mare”, nu e neapărat să fie… relaxare.

Dovadă stă întâlnirea PSD-iștilor de la Neptun. Tensiunea a plutit în aer și în vorbe, de la început până la sfârșit. Liderii PSD din toată țara și-au exprimat nemulțumiri, au ridicat semne de întrebare cu privire la modul conducere și organizare etc.

S-ar părea că printre cei mai vocali lideri PSD din țară a fost și Radu Moldovan.

Potrivit Hotnews.ro, „O altă temă a întâlnirii informale de la Neptun a fost rectificarea bugetară și banii din PNDL. Liderul de la Bistrița, Radu Moldovan i-ar fi reproșat premierului că situația este dezastruoasă pentru primari și că aceștia așteaptă banii promiși la rectificare. Dăncilă ar fi dat asigurări că lucrurile se vor rezolva”.

Totodată, liderul PSD BN și-ar fi exprimat nemulțumirea și cu privire la modul în care merg lucrurile în Guvern.

„Radu a zis că este nemulțumit de cum merg lucrurile în Guvern, că el vrea să rămânem la guvernare, dar că nu facem ce trebuie și a dat exemplu de măsurile la inundații și altele. Dăncilă i-a zis că este el negativist și că nu are dreptate. I-a zis că nu e deloc de acord cu el și că dacă vrea să se convingă, cheamă ea primarii de la el din județ și îl pune să le zică și lor în față ce îi zice ei. S-au contrat grav de tot. A fost destul de urât”, au precizat surse din partid pentru știripesurse.ro.

Conform sursei sus menționate, Radu Moldovan este unul dintre liderii PSD care a ținut să ridice de mai multe ori problema, în ședințele partidului post-Dragnea, că nu mai este loc la guvernare pentru incompetenți și unii din partid au interpretat că șeful PSD Bistrița-Năsăud a lansat săgeți către Viorica Dăncilă.

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Škoda Elroq vine direct la tine: Test Drive la ușa ta, acum în Bistrița!

Bistrițenii au acum ocazia să descopere cel mai nou model electric din familia Škoda – Elroq – într-un mod complet diferit și extrem de comod: direct la ușa lor! Cu inițiativa „Test Drive la ușa ta”, MATEROM AUTOMOTIVE – Dealer & Service Autorizat Škoda, aduce viitorul mobilității acolo unde te afli, fie că ești acasă, la birou sau în oraș.

Se fac angajări la Crama Jelna, Rombat și Fan Courier: Noi locuri de muncă, în Bistrița

Crama JELNA angajează barman, ajutor barman, bucătar și maseur! ROMBAT caută operatori producție. NOI locuri de muncă în Bistrița, la SAN DECO Bistrița-Năsăud,  DIVANI & SOFA, AMICII Building și Ideal Print. Oferta completă, mai jos:

Este momentul perfect să te pregătești de aventurile acestei primăveri! Profită de oferta MATEROM AUTOMOTIVE

Este momentul perfect să te pregătești de aventurile acestei primăveri! Profită de oferta MATEROM AUTOMOTIVE pentru Verificarea de primăvară și asigură-te că mașina ta este pregătită pentru călătoriile din acest sezon.