13.7 C
Bistrița
miercuri, aprilie 23, 2025

Revin ninsorile!? Cod galben de ninsoare viscolită în jumătate din județ

Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare cod galben de ninsori și viscol pentru mai multe județe din țară, inclusiv pentru jumătate din Bistrița-Năsăud.

Codul galben de ninsori și viscol intră în vigoare astăzi la 16.00 și este valabil până mâine la aceeași oră.

Printre județele afectate se numără și jumătate din Bistrița-Năsăud. Potrivit meteorologilor, la munte se va depune un strat nou de ninsoare, iar vântul va avea intensificări cu viteze de 70-90 km/h, iar la peste 1.700 e metri, rafalele vor depăși 100 de km/h, iar vizibilitatea va fi redusă.

Vremea se va răci accentuat începând de mâine, iar în zonele joase dacă nu va ninge va ploua sau se vor înregistra precipitații mixte.

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Škoda Elroq vine direct la tine: Test Drive la ușa ta, acum în Bistrița!

Bistrițenii au acum ocazia să descopere cel mai nou model electric din familia Škoda – Elroq – într-un mod complet diferit și extrem de comod: direct la ușa lor! Cu inițiativa „Test Drive la ușa ta”, MATEROM AUTOMOTIVE – Dealer & Service Autorizat Škoda, aduce viitorul mobilității acolo unde te afli, fie că ești acasă, la birou sau în oraș.

Se fac angajări la Crama Jelna, Rombat și Fan Courier: Noi locuri de muncă, în Bistrița

Crama JELNA angajează barman, ajutor barman, bucătar și maseur! ROMBAT caută operatori producție. NOI locuri de muncă în Bistrița, la SAN DECO Bistrița-Năsăud,  DIVANI & SOFA, AMICII Building și Ideal Print. Oferta completă, mai jos:

Este momentul perfect să te pregătești de aventurile acestei primăveri! Profită de oferta MATEROM AUTOMOTIVE

Este momentul perfect să te pregătești de aventurile acestei primăveri! Profită de oferta MATEROM AUTOMOTIVE pentru Verificarea de primăvară și asigură-te că mașina ta este pregătită pentru călătoriile din acest sezon.