-0.7 C
Bistrița
duminică, februarie 23, 2025

Renumitul personaj cultural Ion Barbu își celebrează la Bistrița primele „70 de învârteli în jurul soarelui”

Nu vă faceți program pentru seara de joi, 6 iulie 2023! De la ora 19, la Muzeul Județean din Bistrița, celebrul caricaturist (dar nu numai atât) Ion Barbu ne invită la o expoziție cu totul specială: „Cei 70 de ani de acasă”.

Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud găzduiește în această vară o expoziție aniversară a renumitului personaj cultural Ion Barbu.

Expoziția „Cei 70 de ani de acasă”, curatoriată de Constantin Țînteanu, se inaugurează joi, 6 iulie, de la ora 19.00. 

Este structurată în patru părți și demonstrează capacitățile plurivalente de expresie ale artistului. Avem ocazia să revedem acum lucrările care l-au consacrat pe Ion Barbu – caricaturile întruchipând radiografia societății românești contemporane sau antologia de poezie tare ca piatra — și la propriu, și la figurat. Totodată, vor fi expuse și colecțiile de haine haute couture & hot culture. Dar și lucrările care îi reconfirmă lui Ion Barbu statutul de inventator cultural. Aici se încadrează conceptul audio-vizual de „phono-caricaturi”.

Originea acestei noi născociri este muzica anilor 60 și 70, cu protagoniști precum Beatles, Led Zeppelin, Deep Purple, Bob Dylan, Jimi Hendrix, Pink Floyd și alții.

Pornind de la piese renumite ale muzicienilor menționați anterior (și nu numai), Ion Barbu rescrie vizual, în propriu-i stil ironic, istoria „celei mai frumoase muzici”.

Cei 70 de ani de acasă” reprezintă o mega giga tera peta bornă în parcursul creator al artistului Ion Barbu.

Și asta, între altele, și pentru că se manifestă „într-un moment festiv, care marchează 70 de învârteli în jurul soarelui” – după cum notează inițiatorii acestui demers. 

„La fel ca eclipsele de bună calitate, evenimentul se petrece o dată la 100 de ani. Spre deosebire de eclipsă, expoziția durează o lună de zile”, anunță organizatorii.

Cei interesați sunt încurajați să viziteze expoziția cu sau fără ochelari de soare, însă deschiși la suflet / minte / inimă și pregătiți să fie încălziți de soarele caricaturii românești: Ion Barbu.

Organizatori și parteneri: Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud, Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, Centrul Cultural Municipal „George Coșbuc”, Primăria Municipiului Bistrița

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Locuri de muncă, disponibile și la Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia își extinde echipa și caută logoped și pedagog de recuperare. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița, la depozitul AnnaFiori.ro Sărata, STEWO Năsăud sau Restaurant Arena by Casa EMA.

RUBIN Dragobete Drive – Pentru o dragoste care merge mai departe cu Kia, Suzuki, Ssangyong și MG!

Rubin Motors Bistrița – dealer autorizat Kia, Suzuki, Ssangyong și MG îți propune să sărbătorești iubirea cu o experiență auto memorabilă! Participă la campania specială „Dragobete Drive" și ai șansa de a câștiga și o cină romantică la Hotel Roser House – un loc de poveste pe malul lacului Colibița, unde iubirea și peisajul montan se întâlnesc perfect.

5 Soluții simple pentru a-ți atinge obiectivele majore

Achiziționarea unei proprietăți imobiliare, a unei mașini, investiția în educație sau orice alt obiectiv major cu impact pe termen lung poate părea o provocare atunci când apare partea financiară. Însă, există soluții la îndemână care îți vor facilita accesul către planurile tale. Trebuie să știi unde să le cauți și cum să le accesezi.