0.6 C
Bistrița
luni, decembrie 23, 2024

Reglare de conturi, ca-n filmele cu gangsteri, la Beclean: bărbat, „pedepsit” c-un accident provocat intenționat

Administratorul unei săli de jocuri din Beclean s-a trezit cu mașina incendiată de două ori în vara anului trecut. În cele din urmă, polițiștii au dat de urma vinovaților și au stabilit că incendierea a fost „comandată”. Ei bine, lucrurile sunt mult mai complicate de atât. Păgubitul care s-a ales cu mașina incendiată este și el cercetat după ce un apropiat de-al său a intrat intenționat cu mașina în cel care a comandat incendiul.

În vara anului trecut, administratorul unei săli de jocuri din Beclean alerta poliția după ce autoturismul îi fusese incendiat intenționat a doua oară. Totul a fost surprins de o cameră de supraveghere. Puteți citi mai multe despre acest subiect AICI.

La scurt timp după ce Bistrițeanul.ro a prezentat povestea, polițiștii au dat de urma celor responsabili. Aici povestea începe să se complice. Potrivit oamenilor legii, de vină sunt doi tineri de 24 și 27 de ani, care ar fi acționat la comandă. Un bărbat de 35 de ani din Beclean ar fi „comandat” incendierea.

„Din investigațiile efectuate până în prezent a reieșit faptul că, în perioada 20 iulie 6 august 2021, la solicitarea unui bărbat de 35 de ani din Beclean și contra unor sume de bani, doi tineri de 24 și 27 de ani ar fi incendiat, intenționat, în două ocazii diferite, un autoturism parcat pe raza orașului Beclean. Totodată, există suspiciuni cu privire la faptul că la data de 27 iulie 2021, cei doi ar mai fi incendiat un autoturism parcat în Bistrița”, preciza IPJ BN, într-un comunicat de presă.

Mai multe despre acest subiect puteți citi AICI

Cel care ar fi comandat incendierea, accidentat intenționat cu mașina

Clujust.ro prezintă povestea din spatele incendierii la comandă de la Beclean. Potrivit portalului, bărbatul de 35 de ani care ar fi comandat incendierea este „victimă” în alt dosar, în care ar fi cercetat proprietarul mașinii incendiate și un apropiat de-al său

Accidentul s-ar fi petrecut în 17 martie anul trecut, cu câteva luni înainte de incendierea cu repetiție. Acesta a fost surprins de camerele de supraveghere ale unei bănci. Accidentul s-a lăsat cu plângeri penale pentru amenințare, distrugere și lovire, pe numele proprietarului mașinii incendiate și a unui apropiat de-al său.

Imaginile de pe camerele de supraveghere par să îi dea dreptate. În imagini apare un autoturism gri, care așteaptă pe o stradă lăturalnică câteva minute, iar când își face apariția beclenarul de 35 de ani cu autoturismul său iese de pe stradă intră pe contrasens și-l acroșează:

Bărbatul de 35 de ani i-ar fi împrumutat proprietarului mașinii o sumă mare de bani. De aici ar fi pornit totul.

„În data de 17.03.2021 am fost contactat de B. C, căruia îi împrumutasem suma de 40.000 de euro, cu 5-6 zile în urmă. În concret, B. C. m-a contactat telefonic și mi-a solicitat să ne întâlnim de urgență în fața blocului în care locuia pentru a discuta despre banii pe care i-am împrumutat. (…) În cursul deplasării, după ce am parcurs aproximativ 40-50 de metri, în timp ce mă aflam în dreptul sucursalei Banca Transilvania de pe strada 1 Decembrie 1918, autovehiculul în care mă aflam a fost acroșat de o mașină marca Audi A6, care a intrat pe contrasens.

Mai târziu am aflat că, deși nu era un autovehicul pe care îl folosea în mod obișnuit, acesta era condus de M. A.. Acesta este un alt cunoscut de-al meu, căruia îi împrumutasem suma de 3.000 de euro, cu un an în urmă, pentru o perioadă de 2-3 luni și care nu mi i-a restuituit până în prezent. (…) Consider că accidentul produs în trafic nu a fost un accident întâmplător, ci a fost săvârșit cu intenție.

În urma coliziunii am suferit leziuni traumatice, care au necesitat 9-10 zile de îngrijiri medicale. De asemenea, mașina în care mă aflam a suferit pagube materiale importante, aspect care reiese în mod neechivoc din fotografiile anexate și din înscrisurile care dovedesc costul reparațiilor”, se arată în plângerea penală făcută de beclenarul de 35 de ani, publicată de clujust.ro.

Acesta mai spune că ulterior accidentului a mai fost șicanat în trafic, înjurat, scuipat și amenințat cu bătaia de cei doi.

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la GB Instaplan Bistrița! Este nevoie de sudori, instalatori, electricieni

GB Instaplan Bistrița își mărește echipa și are nevoie de sudori, lăcătuși mecanici, instalatori și electricieni. NOI locuri de muncă sunt disponibile și la MasterFoam din Șieu Măgheruș sau Fan Courier care angajează curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. 

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...