-0.3 C
Bistrița
duminică, decembrie 22, 2024

Râpaș, polițistul atacat în noaptea de Înviere, pornește războiul cu șefii poliției bistrițene. Cine vine să-i verifice, la cererea agentului:

După ce a văzut că atacatorul său nu e nici măcar reținut, și că i se și încalcă drepturile, Râpaș a ieșit în față. Agentul șef principal a solicitat inclusiv ministrului de interne să vină să verifice neregulile ce se fac în poliția bistrițeană. Mai mult, acesta oferă informații picante, dar reale, din cadrul instituției.

Agentul șef principal Florian Râpaș are 24 de ani în poliție, însă neregulile văzute în instituțiile acestea i-au ajuns până peste cap. Incidentul din noaptea de Înviere a fost picătura care a umplut paharul și, fiind și liderul Sindicatului Național al Agenților de Poliție Bistrița-Năsăud, a ieșit în față cu declarații.

Trebuie respectată legea și adevărul! Pentru asta luptăm”, a spus Râpaș.

A făcut ce n-a făcut în 24 de ani

„În noaptea de Înviere am fost solicitați prin 112 să intervenim în Ghinda. Eu și colegul meu, jandarm, am mers la locul indicat și acolo, un bărbat ne-a amenințat cu moartea, a aruncat cu un par după noi. A aruncat și cu un scaun, lovindu-l pe colegul în picior”, a explicat agentul șef principal de poliție.

Întregul șir al evenimentelor îl puteți citi AICI.

A fost prima dată când am tras cu pistolul, în cei  24 de ani de când sunt în poliție. Am tras opt focuri. Șase de avertizare și două în tocul ușii. Nu că nu aș fi putut să îl nimeresc. Că trag foarte bine. Dar am vrut să nu îl rănesc, ci doar să îl determin să se supună. A fost prima dată când am folosit pistolul din dotare”, a povestit Florian Râpaș pentru Bistrițeanul.ro.

Conflictul IPJ BN, Poliția Municipală și Sindicatul SNAP BN s-a întețit

„Întotdeauna a fost un conflict între sindicat și șefia poliției. Că doar sindicatul de aceea există, ca să evidențieze neregulile. Dar acum, că am ieșit în față și am vorbit cu presa, s-a atins apogeul conflictului. Așa a fost să fie: să fiu și lider de sindicat și și cel implicat. A trebuit să ies în față și să semnalizez neregulile”, a mai spus liderul SNAP BN.

În plus, acesta acuză că, după 1990, IPJ-urile s-au transformat în SRL-uri. Mai mult, la Bistrița, după cum se știe, conducerea instituției are susținerea politică PSD-istă și „se conturează un nucleu de forță împotriva polițiștilor, care transmite o stare de temere. Și ca să se vadă clar că sunt nereguli, întrebarea e cum se poate ca la conducerea unei așa instituții, pentru postul de șef, să se prezinte o singură persoană la concurs. S-a spus că nu au mai fost aplicanți, însă se știe clar că ceilalți au fost blocați sau intimidați”.

Pentru încălcarea drepturilor sale ca polițist ultragiat, Râpaș a apelat la Ministrul de Interne

În urma incidentului din noaptea de Înviere, polițistului i-ar fi fost încălcate o serie de drepturi și ar fi fost semnalate o serie de nereguli.

În primul rând, trebuia să mi se asigure asistență medicală, să se cheme ambulanța la locul incidentului și în cel mai scurt timp, să mi se ofere asistență psihologică. Chiar dacă nu am fost rănit, echipaj medical trebuia chemat preventiv, ca să ne verifice starea. Iar psihologul a aflat din presă despre ce am pățit noi, trei zile mai târziu. Aceasta este o abatere disciplinară gravă”, a explicat Râpaș.

Mai mult, polițistul a semnalat și proasta echipare a polițiștilor, starea precară a mașinilor din dotare. Acesta a acuzat conducerea IPJ BN că nu a ajuns la locul incidentului, având în vedere faptul că așa ceva nu s-a mai întâmplat de ani de zile în Bistrița.

O altă neregulă, după cum susține polițistul, tot legată de incidentul din noaptea de Înviere, ar fi cercetarea de la fața locului.

Cercetarea la fața locului a fost prost făcută. Nu s-a delimitat perimetrul cum a trebuit. Oricine a putut intra și ieși, cum a vrut. Noi, care am fost ultragiați, trebuia să fim scoși din perimetru. Nu ne-a avut nimeni treaba. Comisarul șef Paul Andreica nu și-a făcut datoria. Poate dacă erau și șefii acolo, altfel se făcea cercetarea”, a povestit liderul SNAP BN.

Așa cum a mai declarat, supărarea cea mai mare o are pe procurorul Burje, care nu a dispus nici măcar reținerea pentru 24 de ore a agresorului.

Avea toate motivele legale să o facă. Ce mesaj a transmis? Păi da, noi polițiștii să ajungem să ne temem de oameni ca ăsta? Păi da, e un pericol public. Când e beat, umblă cu toporul prin sat și amenință cu moartea. Voi cere alt procuror să se ocupe deoarece cred că Burje ori e prea indulgent, ori nu e pregătit. Cum să faci așa ceva? Să dai doar control judiciar pentru 60 de zile?”,  a mai spus Florian Râpaș.

Acesta a comparat incidentul în care a fost implicat cu un caz puțin asemănător de la Cluj, sau cu cel de săptămâna trecută, din Bistrița.

Păi mascații știu la ce se înhamă, știu unde merg. Sunt mult mai dotați decât noi. Mult mai pregătiți fizic. Și pentru că i-a aruncat cafea pe el, agresorii au fost reținuți pentru 24 de ore și apoi arestați preventiv pentru 30 de zile. Vedeți cum toate vin să arate că s-a făcut o neregulă? Dumnezeu nu doarme. Păi după noi a aruncat cu parul, care a trecut milimetric pe lângă fața colegului. Cu scaunul l-a lovit în picior. Am tras 8 focuri de armă. Și agresorul, nici măcar reținut pentru 24 de ore” a spus agentul de poliție.

Date fiind aceste lucruri, Râpaș a apelat la ministrul de interne.

Am făcut o sesizare la Ministrul Carmen Dan, și am solicitat trimiterea corpului de control al Ministerului de Interne, pentru că sunt abateri grave ale comisarului șef Ioan Nicolae Moldovan și al șefului IPJ BN, Ovidiu Mihai Lupșa” a precizat acesta.

Conform informațiilor pe care le deține, Corpul de Control va fi prezent la Bistrița în 7 mai.

Deși nu se agreează, șeful IPJ BN și al Poliției Municipale, s-au unit pentru a-l intimida pe Râpaș

Într-o singură zi, la doar puțin timp după incidentul din Ghinda, Râpaș a primit trei cercetări prealabile.

Acestea au fost dispuse de Moldovan și semnate de Lupșa. Adică mie mi se încalcă drepturile, dar tot pe mine mă cercetează. Dar s-au unit, deși nu se agreează, ca să mă ardă. Am deja cinci cercetări prealabile. De ce? Pentru că eu muncesc. Pentru că nu au ce să îmi găsească în neregulă. Și asta îi roade. Pentru că eu le spun să respecte drepturile polițiștilor și cu mine nu le merge să facă ilegalități” a explicat agentul de poliție.

La un moment dat, Ovidiu Mihai Lupșa, l-a chemat pe polițist în birou, la discuții, încercând o împăcare.

Mi-a zis că să o las mai moale, ca poate a greșit și el cu modul în care a acționat. A încercat o înpăcare. Dar el vroia să candideze pentru șefia IPJ BN și nu-i trebuia stricată imaginea. Și a și câștigat concursul la care a fost oricum, singur. I-am spus că sunt supărat  că nu-mi acordă drepturile ce mi se cuvin, dar mă cercetează disciplinar” a povestit Florian Râpaș.

Șeful Poliției Municipale, în trening și cu mașina de serviciu, ca să-l intimideze pe agent

La o zi distanță de incidentul din Ghinda, Ioan Nicolae Moldovan, șeful Poliției Municipale, a acționat neregulamentar pentru a-l intimida pe agent.

„În noaptea de 8/9 aprilie, m-am autosesizat cu privire la o posibilă agresiune la OMV-ul de pe Calea Moldovei. În timp ce legitimam persoanele de acolo, dispecerul mi-a solicitat în urma unui apel 112 să mă deplasez pe Odobescu. I-am explicat că nu pot, fiind în mijlocul unei legitimări. Conform regulamentului MAI, trebuie să meargă echipajul cel mai apropiat de locația indicată. Totuși, lângă dispecer, se afla Moldovan, care insista ca eu să mă duc. Deoarece eu nu am putut, a mers colegul care era mai aproape” a spus Râpaș.

Acolo, agentul a fost luat la rost de Moldovan, care-l aștepta pe Râpaș să apară. Apoi, s-a deplasat la OMV ca să vadă exact de ce nu s-a „supus” agentul șef principal Florian Râpaș.

Eram în toiul legitimărilor când a apărut Moldovan, în trening, cu mașina de serviciu. Și a început să mă ia la 11 metri că nu îmi fac serviciul. S-a legat și de faptul că nu aveam cascheta pe cap. Când a mers la mașină, i-am făcut poză cu telefonul, să se vadă că nu era nici el echipat corespunzător. Și mi-a făcut un raport în care m-a acuzat că nu îmi fac datoria, că nu sunt echipat cum trebuie și că l-am pozat cu telefonul. Și toată discuția asta de intimidare a făcut-o de față cu cei pe care îi legitimam. Există imagini de la OMV. Eu nu vorbesc aiurea. Îmi asum tot ceea ce spun. Am scris, negru pe alb, am poze, am martori, am dovezi”, a mai spus liderul de sindicat.

Ce speră Râpaș să se întâmple în 7 mai

Corpul de Control al Ministerului de Interne va veni în 7 mai la Bistrița să facă verificările.

Eu vreau să vină organele competente, să cerceteze și să vadă cine are dreptate. Sper să se ia măsuri disciplinare împotriva lor. Nu vreau altceva. Dar chiar și sefii trebuie să fie sancționați disciplinar atunci când greșesc. Suntem intimidați sistematic, suntem intimidați de șefii IPJ. Așa ceva nu se mai poate! Trebuie să vorbim, să apărăm legea și adevărul. Sper să se ia măsură. Că șefii fac multe nereguli. Eu am ieșit în față. Că sunt lider de sindicat și trebuie să o fac. Dar am susținerea majorității. Pentru că și alții ar ieși în față, dar se tem. Ori IPJ-urile, nu sunt SRL-uri. Așa nu se mai poate!” a conchis agent șef principal Florian Râpaș.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...

Vrei ochelari noi de la Iana Optic de sărbători? Grăbește-te, închid în perioada sărbătorilor

Iana Optic e magazinul preferat de optică al multor bistrițeni, de aproape 20 de ani. Rame...