Numărătoarea paralelă a luat sfârșit și la buletinele de vot privind opțiunea pentru noul președinte al Consiliului Județean. Radu Moldovan a câștigat mai bine de 50% din voturi, intrând astfel în al treilea mandat de președinte CJ.
Bistrițenii și-au ales ieri, pentru următorii ani, primarii, consilierii locali, președintele Consiliului Județean și consilierii județeni.
În urma numărătorii paralele, câștigător la șefia Consiliului Județean e Radu Moldovan. Acesta intră așadar în cel de-al treilea mandat de președinte CJ BN.
„Da. Președintele a câștigat un nou mandat. El are în momentul acesta 51 la sută din voturi, în urma numărătorii paralele. Asteptăm și redistribuirile” a declarat, pentru Bistrițeanul.ro, purtătorul de cuvânt al Alianței pentru Bistrița Năsăud.
- Emil Radu Moldovan – Alianța pentru Bistrița Năsăud- 66.030 voturi
- Nechita-Stelian Dolha – Partidul National Liberal – 44.539 voturi
- Mircea Talos, Partidul National Taranesc – 2.126 voturi
- Silviu Rus, Partidul Ecologist Roman – 4.952 voturi
- Silvia-Elisabeta Galben, Partidul Mișcarea Populară – 9.954 voturi
„Cetățenii județului au ales să continuăm munca! Este victoria dumneavoastră, pentru că și noul meu mandat vorbește tot despre dezvoltare, implicare, sprijin, grijă, proiecte care vin ca răspuns la nevoile comunității. Așadar, noul mandat este despre voi, despre fiecare om din acest județ și ceea ce lăsăm generațiilor ce vor veni. O responsabilitate mare, însă știu exact ce este de făcut!
Vă mulțumesc că îmi oferiți din nou încrederea și, ca de fiecare dată, voi duce la îndeplinire tot ceea ce m-am angajat că voi face. Am alături de mine o echipă pregătită de muncă, oameni care caută soluții, exemple și bune practici chiar și de dincolo de granițele județului și au un țel, acela de a continua să ducă județul în top.
Să fim cei mai buni la atragerea de fonduri europene, cei mai buni ca proiecte utile, implementate, să tindem spre cel mai bun sistem de sănătate județean, să fim primul județ cu toate drumurile județene modernizate. Să fim mereu aproape de oameni prin tot ceea ce facem! “Alianța pentru Bistrița-Năsăud” și-a dus la îndeplinire țelul și alături de mine sunt 41 de primari din cei 62.
Da, am câștigat 41 de primării. Însă, odată cu terminarea campaniei, dăm jos haina politicului și la fel ca în celălalt mandat, indiferent de culoarea politică, toți, dar absolut toți primarii vor avea sprijinul meu și ușa deschisă pentru susținerea în realizarea investițiilor în comunități. Îi felicit pe toți cei care au câștigat încrederea și votul oamenilor și reîncepem munca. Îi felicit și pe contracandidații mei și îmi doresc să avem un Consiliu Județean al oamenilor ce gândesc pentru oameni, fără orgolii politice sau alte interese. De fapt, campania aceasta ne-a învățat și că, atunci când e de ales, nu culoarea face diferența, ci încrederea și dorința oamenilor de a vedea că locul unde trăiesc ei și cei dragi, merge pe drumul bun. Vă mulțumesc, încă odată! La fel ca în celelalte mandate, vă vom oferi FAPTE prin care să fiți mândri de Bistrița-Năsăud, să aveți aici tot ceea ce vă trebuie și să rămâneți acasă. Doamne ajută!”, a scris Radu Moldovan pe pagina sa de Facebook.
În ceea e privește situația voturilor exprimate în dreptul consilierilor județeni, acestea sunt:
- Alianța pentru Bistrița Năsăud – 50.638
- Partidul Național Liberal – 41.392
- Partidul Mișcarea Populară – 13.376
- Alianța USR PLUS – 5.458
- Partidul Ecologist – 4.517
- Partidul Puterii Umaniste – 2.309
- Alianța pentru Unirea Românilor – 1.979
- Partidul Verde – 1.814
- Partidul Național Țărănesc – 1.090
- Partidul Alternativa pentru Demnitate – 1.019
- Pop Zaharia – 855