-4 C
Bistrița
duminică, februarie 23, 2025

Radu Moldovan: „Noul corp al spitalului, 100 % gata până la finalul anului 2024”

Radu Moldovan, președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, spune că noua clădire a Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița va fi 100 % gata până la finalul anului 2024. Aceasta va fi funcțională integral cel târziu în primăvara anului viitor.

Termenul de finalizare al contractului e primăvara anului 2025, iar dacă toate lucrurile evoluează ca și până acum, în urma discuțiilor cu constructorii, vor face eforturi să îl finalizeze până la sfârșitul anului 2024. Singura problemă care mie îmi ridică semne de întrebare este furnizarea de echipamente.

Unele se fac numai la comandă și acolo s-ar putea să avem mici întârzieri. Dar restul, din punct de vedere al construcției civile, clădirea va fi 100 % gata până la finalul anului 2024. Dar funcționalitatea ei integrală nu știu dacă va fi până la finalul anului, dar va fi cel târziu în primăvara anului viitor„, a explicat Radu Moldovan în cadrul unei conferințe de presă.

Gabriel Lazany, managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița, a precizat că se lucrează atât în exterior, cât și în interior.

Noul pavilion va închis complet cel târziu la jumătatea lunii mai. Eu cred că va fi undeva la sfârșitul lunii aprilie. Deja sunt construite și cele două corpuri centrale, acum se toarnă plăcile. După turnarea plăcilor, macaraua va ieși în exteriorul clădirii pentru a face și închiderea pe coridorul de trecere.

Deja se lucrează foarte mult și pe interior, am ajuns cu compartimentările la nivelul 3, pe primul pavilion. Lucrări de ventilații, de instalații electrice…Am început lucrările la instalațiile sanitare. Se fac lucrări în paralel foarte mult„, a declarat acesta.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Locuri de muncă, disponibile și la Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia își extinde echipa și caută logoped și pedagog de recuperare. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița, la depozitul AnnaFiori.ro Sărata, STEWO Năsăud sau Restaurant Arena by Casa EMA.

RUBIN Dragobete Drive – Pentru o dragoste care merge mai departe cu Kia, Suzuki, Ssangyong și MG!

Rubin Motors Bistrița – dealer autorizat Kia, Suzuki, Ssangyong și MG îți propune să sărbătorești iubirea cu o experiență auto memorabilă! Participă la campania specială „Dragobete Drive" și ai șansa de a câștiga și o cină romantică la Hotel Roser House – un loc de poveste pe malul lacului Colibița, unde iubirea și peisajul montan se întâlnesc perfect.

5 Soluții simple pentru a-ți atinge obiectivele majore

Achiziționarea unei proprietăți imobiliare, a unei mașini, investiția în educație sau orice alt obiectiv major cu impact pe termen lung poate părea o provocare atunci când apare partea financiară. Însă, există soluții la îndemână care îți vor facilita accesul către planurile tale. Trebuie să știi unde să le cauți și cum să le accesezi.