0.8 C
Bistrița
vineri, noiembrie 22, 2024

Radu Moldovan către Cîțu, Barna, Kelemen și Ghinea: NU blocați bunul mers al județului!

Două proiecte ale județului rămân  fără finanțare: drumul expres Bistrița – Cluj și pepiniera de la Sărata. Radu Moldovan, președintele CJ BN a trimis o scrisoare deschisă către cei din fruntea țării. ”NU blocați bunul mers al județului„ e mesajul transmis către Cîțu, Barna, Kelemen și Ghinea.

Un drum expres care leagă Bistrița de Cluj era un  vis frumos, ce părea a avea șanse de reușită, mai ales că și primarul Clujului, Emil Boc, a spus că „va ține cu dinții„ de el.

Totuși, ultimele informații oficiale au arătat că s-au tăiat fondurile pentru durmul expres. Și nu doar atât, dar și pentru pepiniera de la Sărata.

Drumul expres Bistrița-Dej-Cluj și-a pierdut finanțarea de peste 560 de milioane de euro…din pix

În acest context, președintele CJ BN, Radu MOldovan, a trimis o scrisoare deschisă celor din fruntea țării, prin care le cere să NU blocheze bunul mers al județului. Acesta subliniază importanța existenței unui astfel de drum, dar și a unei pepiniere, ambele menite să ducă la atingerea țelurilor de dezvoltare regională propuse de la nivel înalt.

Redăm textul scrisorii, integral, mai jos:

Către,

Domnul Florin Cîțu, Prim-Ministrul României,

Domnul Ilie-Dan Barna, Viceprim-ministru,

Domnul Hunor Kelemen, Viceprim-ministru,

Domnul Cristian Ghinea, Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene

Atragem atenția asupra producerii a două erori grave, în realizarea ultimei actualizări a Planului Național de Redresare și Reziliență de către Guvernul pe care îl conduceți, respectiv excluderea finanțării:

  • drumului expres Bistrița – Cluj-Napoca și
  • a pepinierei care urma să fie amenajată în localitatea Sărata, ce poate să producă 18 milioane de puieți anual.

În primul rând, excluderea Drumului Expres Bistrița – Cluj-Napoca este o greșeală asupra căreia v-am atras atenția de câte ori am avut ocazia și care neîndreptată ar condamna la izolare județul Bistrița-Năsăud.

Comunități întregi care de 8 ani de zile merg pe drumul dezvoltării și fac eforturi substanțiale pentru continuarea acesteia, chiar și în perioada pandemiei.

În așteptarea acestui Drum Expres, județul Bistrița-Năsăud nu a stat pe loc, iar în ultimii 8 ani au fost modernizați și sunt în curs de asfaltare, 596 de km de drumuri județene, din totalul de 698 de km. Facem deja demersurile necesare pentru ca toate drumurile județene să fie modernizate, până în anul 2024.

De asemenea, peste 1.000 de km de drumuri comunale și 846 de km de drumuri agricole și forestiere au fost și ele modernizate.

Drumul Expres este una dintre cele mai importante piese de puzzle, în cadrul viziunii de dezvoltare, și nu putem lăsa această eroare din PNRR să oprească demersul județului Bistrița-Năsăud.

Drumul expres Bistrița – Cluj-Napoca are un rol primordial, nu doar în apropierea județului nostru de aeroportul de la Cluj, ci și în creșterea siguranței rutiere și competitivității.

Mii de studenți din întreg județul parcurg acest drum către centrul universitar Cluj-Napoca. Sute de antreprenori tranzitează această zonă și mii de mașini îngreunează traficul, așteptând nimic mai mult decât realizarea unei promisiuni, realizarea Drumului Expres Bistrița – Cluj-Napoca prin PNRR.

Infrastructura rutieră racordează comunitățile la dezvoltare, susține turismul, dar și sportul. La finalul acestui an, Consiliul Județean Bistrița-Năsăud va finaliza Sala Polivalentă din Complexul Sportiv Unirea, un loc al competițiilor sportive naționale și internaționale, care dorim să beneficieze de infrastructură rutieră pe măsura amplorii proiectului.

În al doilea rând, este de neconceput ca Președintele Klaus Iohannis să demareze campania de împădurire a României și să stabilească ca 40% din suprafața țării noastre să fie acoperită de păduri și Guvernul să elimine din PNRR, exact sursa vitală a acestei inițiative, pepiniera de la Sărata.

Această pepinieră este unul dintre cele mai ambițioase proiecte din România, ce își propune să amenajeze la Sărata, pe aproape 14 hectare de teren, locul unde vor crește 18 milioane de puieți anual, care vor împăduri România.

Așadar, în numele tuturor locuitorilor din județul Bistrița-Năsăud, vă rugăm să reconsiderați și să remediați gravele erori apărute în redactarea Planului Național de Redresare și Reziliență. Considerăm a fi niște erori, deoarece nu există niciun motiv pentru a izola județul Bistrița-Năsăud și a-i pedepsi pe bistrițeni.

Vă cerem respectuos, să nu blocați bunul mers al județului nostru, iar pentru a sublinia încă o dată importanța remedierii greșelilor, semnăm împreună această scrisoare deschisă. Dezvoltarea nu are culoare politică și dorim să fie făcută pentru întreg județul, de la sate, la orașe, pentru toți locuitorii săi.

Emil Radu Moldovan -PREȘEDINTE Consiliul Județean Bistrița-Năsăud și PREȘEDINTE al Consiliului pentru Dezvoltare Regională al Regiunii de Dezvoltare Nord-Vest

Asociația Orașelor din județul Bistrița-Năsăud – prin Nicolae Moldovan – PRIMAR oraș Beclean

Asociația Comunelor din județul Bistrița-Năsăud  – prin președintele Romeo Florian –  PRIMAR comuna Lechința și secretarul Ioan Monița – PRIMAR comuna Romuli

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...