-0.6 C
Bistrița
luni, noiembrie 18, 2024

Prelungire cu scandal a PUG. Primarul Turc: „Nu am niciun element de care să mă leg, documentația originală nu mai este în instituție”

Consilierii locali au prelungit Planul Urbanistic General al Bistriței, în ședința de îndată de ieri. Întrucât documentul votat în 2013 de Consiliul Local nu ar mai fi de găsit în Primăria Bistrița, primarul Ioan Turc a căutat PUG-ul pe la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

După discuții care s-au întins pe aproape o oră și jumătate a fost prelungit Planul Urbanistic General al Bistriței, aprobat de Consiliul Local în anul 2013.

Ieri a fost practic ultima zi când mai putea fi prelungit PUG-ul Bistriței, orașul riscând să rămână fără un plan urbanistic general, dacă consilierii locali nu aprobau proiectul de prelungire al acestuia.

Proiectul votat de consilieri în 2013 nu pare să mai existe în Primăria Bistrița, fapt susținut chiar de edilul municipiului în ședința de ieri, când a precizat că nu a identificat CD-ul martor cu documentația aprobată în CL în 2013.

„Nu am identificat un CD martor care să aibă inscripționat pe el data anterioară ședinței de Consiliu Local. Am venit cu această propunere de hotărâre, cu acest proiect, prin care spunem foarte limpede, ca să nu greșim: ceea ce prelungim e ceea ce a fost avizat de către minister și se prezumă că a fost și votat de către consilieri în 2013, nu am niciun element concret de care să mă leg, în conditiile în care documentația originală nu mai este în instituție. Această formulă apără pe toată lumea. Ceea ce s-a avizat și ceea ce s-a votat se prelungește, până când vom avea un alt PUG, cred că nu mai târziu de anul 2026”, a mai spus Ioan Turc, în ședința de CL.

Așa că primarul Ioan Turc s-a apucat să caute varianta aprobată în Consiliu Local acum 10 ani tocmai la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

„Am solicitat Ministerului Dezvoltării să ne pună la dispoziție, ceea ce ministerul are, adică ceea ce elaboratorul a pus la dispoziția ministerului, pentru a intra în ședința de avizare, ministerul fiind ultimul minister avizator și cel mai important dintre ele. Ceea ce s-a avizat se prezumă că s-a și votat de consilieri în 2013. Avizul a fost dat în 8 noiembrie 2013”, a explicat primarul Ioan Turc, în ședința de ieri.

În circul care a însoțit ședința de Consiliu Local de ieri s-a pus și problema unor demisii. Viceprimarul Sorin Hangan a precizat că ieri a vrut să își scrie demisia de două ori.

„De două ori am vrut să-mi scriu azi demisia, iar dacă pentru urbea asta e bine ca eu să plec acasă, îmi scriu demisia, dar o scrie și doamna secretar?” – a fost condiționarea pusă de viceprimarul Sorin Hangan.

Răspunsul secretarului general al municipiului Floare Gaftone nu a întârziat să apară: „Categoric, NU!”

 

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

3 COMENTARII

  1. Vaaai, numai de doua ori? Si ce la impiedicat sa isi scrie demisia? Sa nu imi spuna ca dragostea fata de oras!!! Cat patriotism!
    Mai ca imi dau lacrimile cu astia, din pacate mai mult de plans daca nu ar fi de ras! Vai de capul nostru o sa fie. Ce nu au distrus comunistii din oras, o sa duca la bun sfarasit prin „munca nentrerupta ” astia. „Eroi au fost, eroi sint inca…“
    „– Bravo, tovarasi! Uniti, ati invins!“

  2. Du te Hanganeee, ca ne am saturat de tine, nu o sa plangem dupa tine si asa esti degeaba, nici mama zmaului nu va mai voteaza, Muntiu cel care isi schimba casa o data pe an, prieteni stiu de ce si de domnul care a prezidat sedinta, un increzut si obraznic fara pic de respect mai ales ca se stia ca sedinta este online.
    Domnule primar , recunosc te am votat, din tot sufletul crezand ca se vor schimba lucrurile dar faptul ca ai inceput lucrari in tot orasul fara o minima organizare, lucrari de proasta calitate, iar cei care te inconjoara sunt ingrijorati doar pentru scaunul caldut, de 4-5 consilieri personali care joaca barbuncul fara nicio activitate dar presupun ca ii platesti regeste, te ai inconjurat de oameni duplicitari care se pare ca va conduc, apoi ca ai angajat fara numar toate pilele si obligatiile ba mai mult fara examene asa cum se si lauda unii, ti ai pus sefi la directia de servicii publice un Tetcu care distruge orasul , la taxe si impozite o toanta cica fara examen care nu vrea sa stea de vorba cu nimeni, nu primeste in birou pe nimeni, angajatii de acolo traiesc stres , cica merge salvarea o data pe luna, faptul ca in campanie ai promis traseu pe langa calea ferata pentru descongestionarea traficului , dar se pare ca mai autorizezi niste blocuri in cea mai aglomerata zona, faptul ca in urbanism se joaca caluseru si nu se vad abuzurile si constructiile fara autorizatii sau nu se respecta nimic, faptul ca noi cei care platim impozite traim in bezna cu utilitatile bagate pe banii nostri toate astea si inca multe altele nu asi mai pune stampila pe pnl , dar nici pe cei din consiliul local care nu fac cinste orasului prin actiunile si comportamentul lor.
    Mi se pare ca minciuna, linguseala, pupincurismul a ajuns la rang de arta in primarie.
    Cu fiecare sedinta de consiliul online decadeti in ochii bistritenilor si mkai tare,
    Si apropo poate il convingeti pe hangan sa si dea demisia ca ne am saturat de atitudinea lui de mare specialist si iubitor de oameni. Ati face un mare bine orasului si cu el sa plece si Tetcu.

  3. HURBANISMUL bistritean este pentru unii muma si pentru altii CIUMA !!!
    Porcariile vor continua ca si pana acuma adica nimic nu se schimba ci totul se transforma in functie de cunostinte.
    Statul prin Primaria B-ta sa faca bine sa isi faca ordine prin CF-uri si domeniul public care este si al cetatenilor sa fie corect inregistrat dupa modul de folosinta.
    Cand ordonati domnule IOAN TURC sa mearga treaba bine la servicii ?
    Au trecut trei ani deja si nimic nou sub soare, dimpotriva ati votat ca noaptea ceva ce nici un consilier nu a vazut si inteles prea bine . Cei mai multi se uitau ca vitelul la poarta noua cand incercati sa le explicati ce voteaza ei in seara buclucasa. De ras sunteti cu totii ! De ras dar si de plans !
    Ati votat DEZASTRUL din PUG-ul vechi vorba lui nea HANGAN. DEZASTRUL !!!
    Am investit speranta in d-vs insa vad ca nu se potriveste nimic cu ceea ce ma asteptam personal sa se intample.
    In plan VERDE este cu mult mai rau ca in vremurile inrosite ! Da vremurile s-au ingalbenit , pica frunza si odata cu ea speranta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege anvelopele și roțile complete de iarnă Mercedes-Benz, pentru a călători fără griji

MATEROM AUTOMOTIVE Bistrița îți oferă 30% reducere* la manopera de montare, la achiziția de anvelope sau roți complete de iarnă Mercedes-Benz. Grăbește-te, campania este valabilă doar până la 31 Decembrie 2024!

REDUCERI la Fashion Baby Store Bistrița: 35 la sută DISCOUNT la toate hăinuțele de copii din stoc

Rochițe roșii sau verzi, pantofiori de lac, costumașe cu papion și alte piese vestimentare cu stil,...

Vrei să navighezi prin iarnă fără griji? Vino la o verificare GRATUITĂ de sezon, la MATEROM AUTOMOTIVE

Vrei să navighezi prin iarnă fără griji ? Vino la o Verificare GRATUITĂ de sezon a autovehiculului tău, efectuată de experții de la MATEROM AUTOMOTIVE.