Hajnalka Stoica (48 de ani) ne-a vorbit despre copilărie, începutul carierei sale și despre meseria de psiholog, căreia i se dedică atât de mult.
„Libertate e cuvântul care îmi vine în minte atunci când mă gândesc la copilărie. Luptă si dedicare. Am facut sport de performanță. Prima si cea mai mare pasiune. Ceea ce numesc eu „acasă”!
Atletismul mi-a cucerit inima, iar pista de alergare mi-a fost casă. Am luat startul la vârstă de 6 ani și am ajuns la finish la 17.
Am alergat pe -30 de grade și pe +30, pe teren plat si pe teren variat. Când m-a durut și când am fost epuizată, când sufeream și când eram fericită.
Abia după ce am încetat să alerg pe pistă (pentru că am continuat „să alerg”, de data aceasta în competiția vieții), am înțeles că toate aceste calități m-au echipat cu ceea ce am avut nevoie ca să răzbesc în maratonul numit „viață”. Întotdeauna am crezut că asta a fost menirea mea”, ne-a mărturisit Hajnalka Stoica.
Deși părea că și-a găsit calea, viața i-a demonstrat contrariul. Din cauza unei accidentări, a fost nevoită să schimbe total direcția.
„Dacă a fi psiholog a fost menirea mea? Pare că da, la cât de bine mi se potrivește, dar nu am știut asta. Alegerea profesiei de psiholog a fost determinată de circumstanțe dincolo de puterea mea. Și a fost una fericită.
De multe ori, viața aranjează lucrurile mai bine decât am putea noi vreodată. Am avut și am încredere în viață.
După terminarea facultății, am dat examen pentru a intra în învățământ, pe postul de consilier școlar. Având o medie care îmi dădea posibilitatea să aleg, am optat pentru Liceul cu Program Sportiv. Visul continua!”
Hajnalka Stoica nu s-a mulțumit cu multele calități cu care a fost înzestrată, ci le-a și valorificat
Este licențiată în Psihologie, terminând Facultatea de Psihologie si Științe ale Educației, UBB Cluj-Napoca. A continuat cu studiile masterale, tot în același domeniu.
Și-a dat și doctoratul pe tema „Orientarea cognitiv-comportamentală în Sportul Școlar”, la Academia de Educație Fizică și Sport, București.
Cum își descrie meseria și ce înseamnă pentru ea cu adevărat? Cum găsește un răspuns sau o întrebare potrivită pentru fiecare client.
„Meseria de psiholog aș putea să o descriu ca pe o călătorie. Cu fiecare protagonist ai prilejul de a călători către o altă destinație.
Ai posibilitatea de a trăi alături de partenerul de drum, dimensiuni ale vieții ce nu vor apărea niciodată pe traiectoria ta.
Ochii văd doar ceea ce mintea e pregătită să vadă, iar noi nu vedem lucrurile așa cum sunt ele. Le vedem așa cum suntem noi. Aș vrea să am un răspuns potrivit pentru fiecare. Dar adevărul e că nu am întotdeauna.
Câteodată, nu am nici cea mai bună întrebare.
Rolul meu ca terapeut este să-l călăuzesc pe cel din fața mea, să-l ghidez să ajungă la el însuși. Răspunsurile sunt la el, lumina e în el”, afirmă Hajnalka Stoica.
Cei care apelează la un psiholog, nu sunt, în ciuda stigmatului (care e in continuare destul de puternic), oameni slabi. Din contră.
Pentru că cea mai grea luptă este cea cu propriul demon. Îți trebuie curaj să fii onest cu tine însuți, îți trebuie putere să te uiți la tine așa cum ești. Îți trebuie încredere să-ți confrunți problemele.
„Cât de grea e meseria asta? Depinde. Știți vorba aceea: Frumusețea stă în ochii privitorului. Cam așa e și cu greutatea. Pentru mine aceasta meserie a fost și este în continuare o binecuvântare.
Iar cei 25 de ani de munca m-au convins că ceea ce afirma Socrate e foarte adevărat: „Singurul lucru pe care îl știi e că nu știi nimic.” Fiecare om vine cu o altă poveste, un alt puzzle ce trebuie descifrat, cu o altă ecuație ce trebuie rezolvată. Chiar dacă poate părea aceeași problemă, niciodată nu e.
Merg cu drag la cabinet, chiar si dupa atâția ani.”
Pe drumul vieții profesionale cât și personale a avut mai mulți mentori. Dar cei mai importanți și loiali au fost cei din familie.
„Părinții mei, în special mama, care m-a susținut să dau examenul de admitere la o facultate la care concuram 11 candidați pe un loc. Eu veneam din zona sportului. Cunoașteți prejudecățile legate de sportivi… Eram privită cu suspiciune.
Soțul meu mă încurajează și crede în mine. Este stânca mea si busola după care mă orientez!
Mentori mi-au fost și oamenii cu care am lucrat. De la fiecare am învățat ceva. Le mulțumesc așadar pentru încrederea ce mi-o acordă și pentru șansa de a avea acces la atâta înțelepciune.
Iar de 17 ani încoace, mentorul meu principal e fiica mea. Alături de ea învăț în fiecare zi să mă cunosc, să fiu un părinte și un terapeut mai bun”, admite Hajnalka Stoica.
Hajnalka Stoica a renunțat la învățământ, însă păstrează în inima sa toată acea experiență minunată.
„Începutul carierei l-a reprezentat munca de dascăl. Am ieșit din învățământ de curând deoarece instituția școlii a devenit ceva cu care nu mă mai identific. Tendințele din ultimii ani nu mai servesc interesele și nevoile copiilor. Ar fi multe de spus, dar mă voi rezuma la atât.
Am lucrat 23 de ani la Liceul cu Program Sportiv, 23 de ani în care am avut parte de un colectiv aparte, adesea invidiat.
Colegii mei m-au învățat înțelesul conceptului de “a fi împreună” si mi-au oferit un cadou extrem de pretios, apartenența.
Elevii mei – sutele de copii m-au învățat importanța îmbrățișării și faptul că, de cele mai multe ori, tot ce au nevoie este să fie văzuți. Le mulțumesc!
Sportivii m-au ajutat să-mi urmez în continuare visul și prin el, să înving. Împreună cu colegii si copiii noștri am plâns si am râs, am căzut si ne-am ridicat de fiecare dată. Sunt o parte din mine si îi voi păstra în suflet pentru totdeauna!”, ne-a mai povestit Hajnalka Stoica.
 ne-a vorbit despre copilărie, începutul carierei sale și meseria de psiholog căreia i se dedică atât de mult. ){kind=link}