1 C
Bistrița
sâmbătă, februarie 22, 2025

PSD și-ar dori să schimbe doi miniștri. Bistrițeanul Vasile Dâncu, printre ei

Partidul Social-Democrat s-ar pregăti de o remaniere a Guvernului condus de Nicolae Ciucă. Printre miniștri la care și-ar dori să renunțe se numără și bistrițeanul Vasile Dâncu, spun surse politice pentru presa națională.

Potrivit Știripesurse.ro, PSD și-ar dori să schimbe doi miniștri. Unul dintre ei ar fi tocmai bistrițeanul Vasile Dâncu, de la Apărare, care, cred social-democrații a supărat multă lume în ultima perioadă. Al doilea ministru luat în calcul ar fi Florin Spătaru, ministrul Economiei.

Întrebat cum comentează zvonurile despre demiterea lui Dâncu, președintele PSD Marcel Ciolacu a refuzat să comenteze informațiile ajunse la presă, pe surse.

Vasile Dâncu a fost numit ministru al Apărării la finalul anului trecut, în ciuda faptului că a fost criticat de unii lideri PSD. Acesta ar fi fost susținut puternic de organizațiile din Ardeal, în frunte cu președintele CJ BN, Radu Moldovan.

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. Nici o pagubă legată de remanierea lui Vasile Dâncu, de la Apărare. Inca de la numirea sa in guvernul Ciucă, întrebat ce-l recomandă pentru Ministerul Apărării, Dâncu a menţionat că a făcut stagiul militar, care în vremea tinereţii sale era obligatoriu, dar şi că are studii pe care le-a făcut în domeniul securitătii şi faptul că a „construit o revistă de gândire strategică”.
    Rezultă clar că omul nu are nici o treabă cu domeniul Apărării. Ba mai mult , recent a făcut si o gafă impardonabilă afirmând că Austria este in NATO, desi este o ţară care are o neutralitate militară ce datează din 1955 și a refuzat de fiecare dată invitațiile de a se alătura alianței militare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Locuri de muncă, disponibile și la Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia își extinde echipa și caută logoped și pedagog de recuperare. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița, la depozitul AnnaFiori.ro Sărata, STEWO Năsăud sau Restaurant Arena by Casa EMA.

RUBIN Dragobete Drive – Pentru o dragoste care merge mai departe cu Kia, Suzuki, Ssangyong și MG!

Rubin Motors Bistrița – dealer autorizat Kia, Suzuki, Ssangyong și MG îți propune să sărbătorești iubirea cu o experiență auto memorabilă! Participă la campania specială „Dragobete Drive" și ai șansa de a câștiga și o cină romantică la Hotel Roser House – un loc de poveste pe malul lacului Colibița, unde iubirea și peisajul montan se întâlnesc perfect.

5 Soluții simple pentru a-ți atinge obiectivele majore

Achiziționarea unei proprietăți imobiliare, a unei mașini, investiția în educație sau orice alt obiectiv major cu impact pe termen lung poate părea o provocare atunci când apare partea financiară. Însă, există soluții la îndemână care îți vor facilita accesul către planurile tale. Trebuie să știi unde să le cauți și cum să le accesezi.